Sara e bolnava, racita, tuseste, are febra.
Cand a inceput boala, Cristi nu era in tara – nu era acasa.
Sara a tusit putin la inceput, am tratat-o cu ceaiuri si vitamine si intr-o noapte, pe la ora 5, Sara incepe sa planga si sa tuseasca. Ma ridic din pat, ma durea capul rau, ma culcasem doar de vreo doua ore, ma duc sa vad ce face, pun mana pe ea si aaaa! frige tare. Ma speriu, sunt singura acasa! O iau repede din patut, ii iau temperatura, 39grade, ii dau ceai, paracetamol, comprese… , ma doare capul si astept langa ea sa vad cum evolueaza, cu telefonul langa noi, pentru orice eventualitate. Mai plange, o mai plimb in brate, o mai las jos, comprese, ceai, plansete, in sfarsit incepe sa se linisteasca si parca sa nu mai arda asa de ingrozitor. E vreo 7 dimineata. Ma mai relaxez si eu putin, ma intind langa ea si ii tin o mana pe frunte, motaind … ma rog: Doamne da-mi mie febra si chinul ei! …. si incep sa atipesc; tot ma durea capul si cum stateam asa incepe sa ma doara urechea si gatul, aah, asta imi lipseste acum, sa ma imbolnavesc si eu, ce rau e … cand imi amintesc! Tocmai ii cerusem lui Doamne sa imi dea mie durerea Sarei …. si eu: cum m-a durut putin, cum am inceput sa ma vait!

Din pacate nu mi-a dat-o, Sara e bolnava in continuare si pe mine nu mai mai doare nici macar capul – au venit parintii sa stea cu ea!

by