Amatur la Sfantu Gheorghe

Si-a mai ramas un negru mic…
Restul au iesit din concurs, plecam si noi acasa mai devreme de 12 noaptea, dar n-a fost sa fie, caci unul dintre Vivari a tinut cu dintii de victorie, deci va juca finala de dupa miezul noptii.

L-am insotit pe Cristi la Sfantu Gheorghe la un concurs de tenis de masa Amatur, trezirea inainte de 7 dimineata si suntem inca aici privind cu ochii carpiti de somn ultimele meciuri. Nu eu, eu scriu cu degetele chircite dupa 10 ore de stat pe scaun, nu ma uit. Ma doare in fund de atata Amatur! Noroc ca m-a salvat Vali cu un roman rapid, eu mi-am uitat aparatul foto si cartea acasa, altfel pana acum eram moarta de plictiseala.
In sala mirosea puternic a transpiratie, picioare, praf, plastic, salam, cateva sute de barbati de toate varstele, taliile, cu ghiul sau cu pletele in vant, cu burta si cu patratele pe burta, de la 7 la 70 de ani … pentru toate gusturile – tot a nostru-i mai frumos! Zau! Acum nu imi mai dau seama a ce miroase, mai joaca doar campionii, grosul a plecat, cei care mai sunt mananca salam sau fac galerie, dar nu mai asuda ca in vremurile bune cand mai erau inca in concurs cateva sute de barbati. Au fost si cateva femei.
Eu m-am uitat doar cum l-a scos pe Cristi din concurs un copil, parca tricota – asa misca mainile copilul, mic slab si aplecat peste masa. Nu am rabdare sa privesc aceste meciuri.

De la 12 la 16 am cutreierat prin Sfantu Gheorghe, fie ca nu am descoperit eu atractiile orasului, fie ca nu exista, am umblat besmetica pe bulevarde si stradute inghetate fara sa ma extaziez la nimic. Doar umbrele mi-au mai trezit interesul.

Camera telefonului nu m-a ajutat prea mult sa-l imortalizez pe Sfantu Gheorghe omorand balaurul, prin negrul de afara.

Am ajuns in piata unde se vindeau la 15 tarabe papuci, saboti, cizme, izmene, haine roze de copii, decoratiuni de Craciun si eternele capoate inflorate. Dar aici m-am intalnit cu Mos Craciun care mi-a promis pentru Alex un cautobuz galben. Intr-un final nefericit am intrat intr-un complex care mi-a amintit de magazinul Cocor de pe vremuri, de unde am cumparat un titirez si 2 monezi suvenir, sa le duc copiilor.
Vanzatoarele ma intampinau cu teshic, le raspundeam cu buna ziua si continuam convorbirea in romaneste, foarte atente si amabile. Zarva, magazinele inchise la ora 14 sambata.

Mai pleaca o tura, ramanem noi si tot mai sunt inca aproape de 100 de barbati, pe numarate si pe alese. Marinescu campion!!

(text adaugat la sosirea cu bine:)
Era vreo 3 noaptea cand am plecat in sfarsit din Sfantu Gheorghe. Ne-am instalat confortabil pe locurile noastre din microbuz si asteptam sa ne vina somnul, dar cu grija si pe rand sa nu adoarma si soferul, soferul care era Campionul si care jucase pana in ultima clipa, deci ar fi fost sa fie cel mai obosit sau poate cel mai antrenat sa tina la oboseala. Ne-am intors cu acelasi microbuz cu care ne-am si dus, dar de data asta conditiile atmosferice s-au schimbat, ningea spre Brasov …. Predeal …. Azuga, ningea, ningea si noi aveam roti de vara. Sa vezi urcarea pe serpentine cu sufletul la gura! Unii baieti dormeau, Campionu conducea, Cristi statea in picioare in spatele soferului si ii facea galerie (ca la meci!), iar eu lesinam de frica si tipam sus si tare sa ne oprim ca e periculos. Ee, daca altii au trecut, putem si noi, spuneau baietii si dadeau inainte. Si incet, incet, doi pasi inainte si unu inapoi, am ajuns in varf, urmeaza coborarea – Iuhuuuu! – de aceasta imi era si mai frica. Zapada crestea, fundul masinii dansa, mergeam cu viteza unei broaste testoase corcite cu melcul, era un frig cumplit in masina caci ca sa nu il adoarma, soferul oprise caldura, ma dureau picioarele de frig, stateam dreapta in scaun si incercam sa stau treaza dar din cand in cand atipeam cate o secunda-doua-trei. Si cand deschid ochii, vad zidul in fata ochilor si simt cum ne rasucim de fund pe contrasens si aud vocea lui Cristi Am incurcat-o. Si totusi n-am incurcat-o, masina s-a reasezat pe fagas si a pornit usurel la vale. Putintel mai incolo am aflat si de ce nu ne-a calcat nici o masina de pe contrasens, erau tirurile blocate prin zapada, invarteau rotile in gol si nu reuseau sa urce dealul, norocul nostru! Din Comarnic zapada s-a terminat, a ineput ploia si vantul puternic. Am baut cafeluta aburinda de la ora 6 dimineata la benzinaria din Comarnic, am prins forte proaspete sa dormim bustean pana la Bucuresti, in masina se facuse caaald si bine si nu mai stiu ce s-a mai intamplat, ma mai trezeam din cand in cand sa ii plang de mila soferului, care insa ne-a dus intregi acasa. Multumim! Eu as zice ca pe langa noroc, e in mare parte si meritul soferului, nu degeaba e campion, s-a folosit de abilitatile de a “pune mingea  pe masa” la ping pong sa puna si masina inapoi pe drum!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

La mare, la ping pong

Ne-am oprit la Eforie Nord sa facem pauza de ping pong pana se retrage soarele nitelus ca frige de arde. Nici o saptamana fara ping pong! – asa ca va pleca si Cristi fericit spre casa ca nu si-a irosit o saptamana din viata doar pentru relaxare, balaceala, crescut copii…

Sara si Alex fac plaja in subsolul hotelului Acapulco, pe mocheta groasa, la umbra stalpilor dintr-o sala care pare un bar.

Eu iau notite.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Ploaia de vară la Curtea de Argeş

de-ale Sarei:
nu cacala tata la cacalolu mamei!
la copii iăi și Pinochiuu, le chiesc uiechi de muguiuș
nu pupa tata pe mama mea, nu mâgâia tata pe bebelușu meu!
mama iești panda, Saia ie șifu, tata ie taighes

Şi am fost la Curtea de Arges weekendu trecut, cu ping pongu lui Cristi, am ajuns pe la ora 11 noaptea, ne-a tras o grindină și o ploaie când am ajuns de am stat juma de oră în mașină așteptând vremuri mai bune, când să ieșim – apa pân la glezne, baie la picioare, uscat bacheții lui Cristi cu foenul. Camera mică și supra încălzită, am tras concluzia ca era deasupra bucătăriei de era veșnic mult prea cald. Dimineață, nu era apă, nu era apă în tot orașul de la ploaia de peste noapte și cald cald cald, au avut avarie mare, s-au adunat gunoaiele și au astupat – am aflat după amiaza de la o tanti. Cristi a plecat la ping pong și eu am rămas cu Sara, cu căldura și fără apă. Ne-am târât la Mănăstirea Argeșului, până acolo tarabe cu kitchuri care mai de care mai jenibile, porumb fiert, fructe – mere, pere, pere multe, struguri, tarabe cu ce vechituri mai aveau oamenii prin casă numa bune de vândut – păpuși vechi și muzgurite, cizme mai mult sau mai puțin folosite, proasoape, mărgele, ursuleți de pluș roși de vreme, ceasuri de nu mai ticăie și alte minuni. La poartă 2 lei intrarea adultului, 1 leu copilul, chioșcu cu pâine de la patriarhie și chioșcu cu suveniruri bisericești, lume multă, mașini multe, căldură peste tot.

 

Baba cu copii: a plecat fata în lume și a lasat-o cu 3 copii, blonzi, îi scoate la cerșit – din ce să îi crească?, ăla micu, în fașă, îl hrănea baba cu biberonu cu lăptic, era drăguț cu fața lui nevinovată, mi-a fost milă când am auzit povestea povestită de o negustoreasă ambulantă altei negustorese ambulante. Și mulți alți cerșetori, mai mulți țigani.
Turiștii făceau poze, am făcut și noi, ne-am relaxat la umbră, Sara s-a bălăcit la butoiul cu apă rece și bună – păi ce, credeți că e fântănă? nuu, e de la canalizare – ne-a destăinuit tanti care ne informase cum de a rămas orașul fără apă.


Și am plecat înapoi, ne-am înarmat cu 4 litri de apă plată pentru spălat și am cărat și apa și Sara care era în grevă și urla de mama focului. Dar între timp sosise apa la robinet, neagră de pământ, dar măcar curgând, de abia seara s-a limpezit cât de cât. Și cald și cald și cald, că jos la restaurant se gătea intensiv, era cheful ping pongiștilor seara și îi așteptau cu bucatele pregătite. Pensiunea restaurant Sârbesc.
A doua zi am fost la Vidraru, rea idee – și mă dusesem acolo plină de amintirile cam șterse din școala generală despre ceva măreț și frumos, când colo înghesuială, soare, cald, miros de pipi și băutură, țărani proști care trebuiau să meargă musai câte 3 unul lângă altul pe trotuarul îngust de juma de metru, apă plină de peturi în baraj, nenea cu barca cu motor ce se dădea în spectacol, vaporașe, nelipsitul porumb fiert și tarabele cu kitchuri, țiganu cu mercedesu, muulte mașini, înghesuială mare.


Am fugit rapid, Sara a adormit instant în mașină, ne-am luat mere bune și ieftine de pe drum, am avut o discuție filozofică despre care dintre noi nu îl iubește pe celălalt destul și am stat o oră cel puțin să trecem de intersecția de la Lujerului.
Și iată-ne în casa noastră fiartă la 32 de grade, adăugând la bagajele nedespachetate de la mare și cele noi de la Curtea de Argeș. Acum ne pregătim de Sighet.

 

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather