Sinaia

“De ce te temi, nu scapi!”

Cu teama in suflet ca va fi asa cum a si fost am organizat o iesire la Sinaia. Iulia mergea cu trenul impreuna cu Ilinca, iar noi, cu masina, urmand sa ne intalnim pe la 12, hai 13, maxim 14 la Sinaia. Dar Dracul si-a bagat codita si desi ne-am trezit destul de devreme, ne-am imbracat cat de rapid am putut, am mancat un mic dejun copios, ne-am certat (ca de obicei) ca de ce faci ce faci cum faci si nu faci cum zic eu de 10 ani si totusi la 10 jumatate eram gata de plecare, au inceput sa intervina incet incet una alta astfel ca am reusit sa plecam doar la 11, la 12 si un sfert eram la iesirea din Otopeni continuand cearta dar de data asta pe alte teme cum ar fi ca de ce sa ocolesti sistemul cand poti sa pierzi tu timpul tau, ca si asa n-ai altceva mai bun de facut, si sa mergi pe ruta clasica pe care nu merge nimeni niciodata si deodata a sunat telefonul si ne-am dat seama ca nu eram doar in lac ci cazuseram de mult in put. Ca nu numai ca era ora de intalnire si noi de abia plecaseram dar noroc ca abia plecaseram si astfel, desi eram destul de departe inca nu eram foarte departe, sa putem inca sa ne intoarcem sa luam cheile de la casa pe care le uitaseram acasa!
Asa ca am facut cale intoarsa sa luam cheile (si bani, ca oricum nu aveam decat de-o ciorba) si la ora 13 si 15 eram de unde ne-am intors ….la ora 15 la Sinaia, unde Iulia ne astepta inghetata la usa si noi nu auzeam ca ne suna, desi ii vedeam picioarele langa masina noastra, dar nu stiam ca sunt picioarele ei, pana cand Ilinca a urlat de am auzit si eu si toti vecinii: EMILIAAAAAA! Si atunci abia le-am lasat inauntru sa se incalzeasca in casa inghetata.
De aici inainte a fost frumos, s-a facut caldurica, copiii s-au jucat 3 zile (3 zile mama o sa stau cu Ilinca? 1,2,3? Super!!), in cea mai mare parte a timpului de-a tot felul de catei: Sara: Acum nu ne mai jucam de-a cateii, acum eu eram un bebelus. Ilinca: Daaa, si aveai o boala de catel! sau de-a mama si copilul pana cand Ilinca a zis ca e prea stresant acest joc – cam ca si in realitate, zic eu! Ne-am dat cu telecabina si telegondola, am carat la copiii adormiti si obositi si flamanzi, unii chiar uzi si inghetati. La cota 1400 m-a apucat plansul si isteria cand am vazut gramada de lume (de fapt era chiar urat acolo, daca planul tau nu cumva era sa te arunci cu sania direct in telecabina!), dar plimbarica prin padure (pana la schitul Sf. Ana) a fost tocmai ce imi lipsea de atata timp! Alexandru a mers aproape tot drumul pe jos, in timp ce fetele au stat ca boieroaicele sa le traga Cristi cu sania pe potecuta.

Duminica am fost la Peles si daca pe strazile serpentina din Sinaia cu zapada pe trotuare pana la ferestre eram cu gura pe copii sa nu cumva sa se miste de pe marginea drumului, cand am intrat in curtea castelului le-am zis ca sunt liberi sa faca ce vor … au luat-o la fuga pe alei fara sa se mai uite inapoi, au cazut in cap, s-au rostogolit, s-au tavalit prin zapada – au profitat din plin de libertate!

Dar totul ar fi bine daca s-ar termina cu bine si desi am ajuns cu bine acasa, de atunci suntem bolnavi, biata Sara se pare ca are parinti iresponsabili de a ajuns cu urechea in pioneze, asa ca pedeapsa mea este sa ma doara si pe mine urechile si gatul si capul si ceafa si mainile si din cand in cand si creierii.

 

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

eat the shit

Cand am ajuns cu un pas inainte de nr. … de pe Harjeu, s-a abatut o ploaie de cacat deasupra capului nostru. Ne-am dat speriati un pas inapoi si am privit nauci cum cade cacatul din cer, tocmai la picioarele noastre – am fost norocosi ca in cadere cacatul s-a plesnit de-un copac si a facut un mare zgomot. M-am uitat peste gardul in dreptul caruia eram, sa vedem cine arunca. Nu era nimeni in curte, asa ca trecem la urmatoarea curte, in care troneaza o vila uriasa cu minim 2 etaje, cu numar auriu de-o schioapa la poarta, precum si un dulau urias care de cate ori trece cineva pe acolo incearca sa darame poarta. Si ce vedem aici: o doamna care facea probabil curat in curte si cacatul il arunca la prosti, peste gard, dar fiti atenti, nu in dreptul casei lor, ci in dreptul casei vecinului, nimic sa nu dea de banuit ca ar fi cacatul lor. In fata portii troneaza doar 2 gipuri cu bilete in geam “Procuratura…”, nici urma de cacat! Ii strig de pe strada, prin policarbonat, ca era cat pe ce sa ne arunce cacatul in cap, dar de dincolo se aude o tacere cacacioasa!
Mama, de ce arunca doamna cu cacat peste noi?
Ce sa ii raspunde fetei? Ca asta meritam? Sau ca e pentru noroc, mama, sa ne facem si noi vila cu 2 etaje cu gip la poarta!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

zapada care a fost … (acum 2 saptamani)

Cadoul pentru ca am facut un efort sa mergem la tara, desi vremea nu promitea mare lucru! Vremea nu promitea, dar Meri vedea de azi zapada ce va sa fie maine! Duminica dimineata (10 februarie) ploua si ne plangeam de mila din varful patului: vaai de noi, ce noroi! Pe la ora 11 ploaia s-a transformat in ninsoare, cu fulgi cat pumnul, la ora 14 era zapada precum se vede in poze, pe la ora 17 s-a terminat ninsoare.

Fetitele au facut singure bulgarii uriasi pentru omul de zapada urias, iar apoi l-au chemat pe Cristi sa ii puna unul peste altul. N-am avut morcovi asa ca au improvizat cum au putut mai bine. O bucatica din Om a rezistat incalzirii globale pana duminica viitoare (am primit informatii de la agentii nostri de pe teren!)

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

prima iubire

Astazi am fost la Doctorul pentru urechi pentru a 2-a oara, pentru ca prima data Sara a urlat si nu a lasat pe nimeni sa se apropie de ea si si-a intins mucii peste tot. De data aceasta a fost cooperanta si asa de draguta, de nu imi venea sa cred. Asa ca de abia asteapta urmatoare intalnire cu Domnul Doctor.

Ajunsi acasa, plecam din nou, spre farmacie, sa luam cele necesare tratamentului:
– Mama, deja imi este dor de Domnul Doctor.
Las’ ca il vedem din nou saptamana viitoare! Mergi putin mai repede, ce iti tarasti picioarele asa?
– Ma prabusesc de iubire! zice Sara tarsaindu-si picioarele si mergand aproape prabusita.

Dupa amiaza, Sara pe olita pentru a nu stiu cata oara:
– Sara, de unde ai tu diareea asta?
– Cred ca de la dragoste, zice Sara cu glas grav.
De la ce?!  intreb eu, caci uitasem de iubirea ei.
Cred ca m-am imbolnavit de la dragoste!
– Care dragoste?
– M-am imbolnavit de la dragostea de Domnul Doctor!

Si seara, in timp ce picta, zice deodata:
– Mama, Domnul Doctor a fost asa de bun cu mine! Cred ca de aia m-am indragostit!

Hm, este cazul sa ii explic cum este cu Dragostea asta. Deja a facut planul ca la petrecerea de ziua ei il invita si pe Domnul Doctor.

 

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

care vine vine vine … calca totul in picioare

A sosit și vremea când un domn turmentat să mă întrebe, menținându-se cu destulă dificultate în poziția bipedă atunci când se oprește să se uite la mine trecând cu Sara de-o mână și Alex de cealaltă:
– Mă scuzați Doamnă, Hâc!, nepoțiiii … sau copiii? Hâc!
Acum, pot să mă consolez că era băut, ce vede el? Sau să mă panichez, că vorba aia, gura păcătosului adevăr grăiește!?

Ceea ce îmi aduce aminte de tinerețe, când mergeam cu frații mai mici de mână și mă întreba lumea – mai precis băieții, ca de ăștia îmi păsa la ora respectivă – dacă sunt copiii mei, iar eu mă scuturam repede de asemenea responsabilitate!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Saptamana patimilor

Dupa vineri vin cele 2 zile de pauza, chiar si Sara a inceput sa le simta gustul – mama acum pot sa dorm cat vreau? Chiar si eu le simt gustul desi in timpul saptamanii nu merg propriu-zis la serviciu si oricum fac aceleasi treburi de dimineata pana seara luni-duminica: ingrijit copii, mancare, treaba pentru serviciu, spalat rufe, curatenie, plimbare; de multe ori, ca si in timpul saptamanii, Cristi nu este acasa, asa ca totul pare ca o zi obisnuita de munca, nu de odihna. Dar totusi, creierul meu este mai relaxat, mai las copiii sa faca ce vor, mai mancam si resturi de la mesele din timpul saptamanii, mai dormim pana cand dorim, mai citim povesti la 11 seara, mai stau la un film vineri noaptea.
Joi, Alexandru si-a prins mana in usa de la grupa mica la gradinita; eu vorbeam cu Doamna Sarei si din cand in cand aruncam o privire spre Alexandru care era langa mine; dar nu mi-am dat seama ca si respectiva usa este tot langa mine, decat cand am vazut 3 barbati agitandu-se pe langa usa: tine-o asa, trage-o, poate sa scoata acum?, haide, asa e bine. Alexandru nu zicea nimic. M-am uitat sa vad ce se intampla si atunci am observat plina de groaza ca Alex era langa mine, dar cu mana bagata pana la plasele in usa, iar cei trei barbati se chinuiau sa i-o scoata. Alex era botos si incruntat si nu colabora cu cei trei. I-am smuls copilului mana din usa in timp ce barbatii se scuzau ca asa l-au gasit, ca nu ei au impins usa, ca una ca alta. Le-am zis sa stea linistiti ca este vina mea ca nu l-am supravegheat cu mai multa atentie si in timp ce ii tineam manuta in apa rece ma gandeam la cei trei oameni maturi care nu au putut sa intrebe al cui este copilul – sa vina sa si-l salveze – era clar ca Alex nu va colabora cu ei dupa cum ii privea cu ura!
Vineri am luat-o pe Sara de la gradinita cu o urma de dinti cat obrazul de mare si rotunda; adica muscata de fata de o colega, se pare ca din dragoste. Asa m-a asigurat Doamna, asa au tinut mortis sa ma anunte si colegele Sarei. Am inteles ca nu a fost nici o bataie sau cearta, decat colega a imbratisat-o pe Sara si cand i-a dat drumul i-a lasat urme pe fata. Din povestiri reiese ca Sara nu ar fi plans, ci doar s-ar fi dus la Doamna cu mana la obraz si cu lacrimi in ochi. M-a sunat mama fetitei, disperata, sa isi ceara scuze. Nu sunt vesela ca s-a intamplat ce s-a intamplat, dar nu sunt nici plina de ura si nervi si pot sa inteleg situatia: copiii sunt copii si fac lucruri, dat fiind ca nu se certau, nici Doamna nu avea cum sa prevada ce se va intampla. Mai degraba ma supara ca am impresia ca nu i-au spalat sau dezinfectat muscatura. Cum astazi nu prea mai are urme de dinti, nu e nici rosie, nici umflata, doar putin vanata, presupun ca nu s-a infectat. O mica problema este ca respectiva fetita i-a mai sucit Sarei mana odata, iar altadata i-a spus ca vrea sa ii ia putina piele de pe brat – lucru care a marcat-o pe Sara foarte tare! Si din cate am inteles de la Sara, ea este intoteauna cea pe care fetita buclucasa isi revarsa dragostea violenta. Bun, deci m-a sunat mama fetitei, si-a cerut scuze, m-a asigurat de suportul lor daca este nevoie de alifii pentru tratament; i-am spus sa stea linistita ca totul este OK … desi domnu doctor a spus ca poate ar fi bine sa solicit analizele micii muscacioase. Si ce m-a socat: mamica a spus ca imi multumeste ca sunt intelegatoare, caci alti parinti ar fi sarit direct la jugulara (bine, expresia asta cam denota violenta!) si atunci am avut imaginea parintilor violenti care sar sa bata vreun biet copil care a avut proasta inspiratie sa se certe/ bata cu odorul lor.
Am sechele din copilarie cand o astfel de mamica cu creierul incleiat in grasime  mi-a tras o palma peste fata de am plecat spre casa plangand si cu sangele curgandu-mi pe barbie, pentru ca avea un baiat gras si rasfatat care parca mi-a zis ca sunt proasta ca nu l-am lasat pe el pe piatra mea si i-am spus ca el este prost si a plecat urland spre maica-sa; evident, eu eram proasta, pentru ca fiind singura in parc (aveam in jur de 6 ani) nu trebuia sa spun adevarul! Alta mamica tampita a venit la Sara si ii spunea ca e nesimtita si obraznica si alte aberatii – Sara avea vreo 3 ani – ca nu o lasa pe fiica-sa sa se suie pe tobogan. Am lasat-o sa se manifeste pana cand a pus mana pe Sara si atunci m-am dus sa o iau pe Sara de pe scara toboganului explicandu-i copilasului sa nu mai stea cu oamenii prosti de vorba – era asa de proasta mamica ca nici nu si-a dat seama ca despre ea este vorba. Cei drept, si Sara a invatat ca toboganul este pentru toti copiii, nu doar pentru ea!

M-am uitat pe forumurile de mamici sa vad situatii cu un copil lovit/ muscat de altul la gradinita si am fost socata de mintile bolnave ale oamenilor: daca era copilul meu lovit dadeam foc la gradinita; daca era muscata fata mea ma duceam direct la directoare sa o dea afara pe educatoare; copilul acela care a muscat nu trebuie acceptat in gradinita, este un pericol, du-te si fa reclamatie la inspectorat, la protectia copilului; Doamne, parinti nebuni, din 20 de posturi, 2 de parinti normali care indeamna la intelegere si 18 de parintii loviti de traznet.
Si imi imaginez ce ar fi trebuit sa fac eu in aceasta situatie, dupa parerea lor: sa incep sa urlu la educatoare, apoi sa fug la directoare si sa solicit sa o dea afara pe educatoare si pe fetita “periculoasa”, iar daca nu ar fi vrut, sa imi iau copilul si sa il mut la alta gradinita si sa fac plangere la inspectorat de asemenea incompetenta. Si din toate astea cine iesea cel mai rau? Sara, care dupa muscatura facea planuri pentru petrecerea de ziua ei si pe lista era si prietena ei cam violenta.

 

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

La multi ani!

In 7 februarie, in fiecare an, de 38 de ani incoace, este aniversarea zilei de nastere a lui Cristi, de 10 ani o sarbatorim impreuna. Adica anul acesta sarbatorim si 10 ani de sarbatorit impreuna. La multi ani!

(Mi-a fost foarte greu sa mai gasesc un cadou potrivit pentru sotul meu care are de toate, iar ce nu are nu pot sa ii iau eu pentru ca nu ma pricep – cum ar fi tablete sau palete! Oricum, la noi in casa, mai ales de cand avem masa de ping pong, nu mai este loc nici de intors capul, singurele cadouri achizitionabile fiind cele ce se pot atarna pe tavan. Si cand in sfarsit am gasit ceva ce stiu ca vrea si inca nu are si care se atarna … am comandat, am platit si … am aflat ca de fapt nu era in stoc desi aparea in stoc si ca va sosi cand va sosi. Daca soseste de Paste, tot e bine!)

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

jandarmi si jandarmi

Acesta scriitura este dedicata jandarmilor care stiu sa vorbeasca, nu mananca seminte in fata ta, nu put, sunt amabili, saluta sau chiar mult mai mult decat atat! Multumesc! Am avut ocazia sa intalnesc asemenea oameni si am fost impresionata.

La Registrul Comertului, un Domn Jandarm pe la vreo 50 de ani, m-a salutat, m-a intrebat frumos unde merg si m-a indrumat exact si cu detalii; la iesire, m-a intrebat daca totul a decurs bine si am reusit sa rezolv; toate acestea fara sa ma invadeze cu amabilitatea lui. M-am gandit ca ar trebui sa ii arat ca ii multumesc de ajutor cu mai mult decat un zambet si un cuvant. Nu am facut nimic, pentru ca sunt bleaga. Spre deosebire de tanarul plictisit de la Asistenta Contribuabili de la etaj, care s-a ratoit la mine – sa spun mai repede ce vreau acolo si intr-un sictir mi-a aruncat din spatele biroului lui un petec de hartie indoit cu un numar pe el, atentionandu-ma ca nu cumva sa il pierd.

La Casa de Pensii a Bucurestiului, un Domn Jandarm poate de-o varsta cu mine, dupa ce m-a vazut ca ma uit cu o fata de vitel la poarta noua, m-a salutat si m-a intrebat daca ma poate ajuta. L-am intrebat unde sunt informatiile, mi-a raspuns ca nu exista si mi-a repetat ca ma poate ajuta el. Circumspecta i-am spus ca problema mea e mai complicata si ca nu stiu daca ma poate indruma (in timp ce gandeam enervata ca nu stiu daca e in stare sa ma indrume). Try me, ar fi fost raspunsul lui in engleza! Mi-a explicat calm unde sa ma duc si ce sa fac, dupa ce i-am expus cum sta treaba cu pensia mea. Mi-a fost jena ca l-am subestimat. Spre deosebire de el, Doamnele de la etaj m-au tinut 5 minute in fata lor in picioare pana cand sa catadicseasca vreuna sa ma asculte – ca sa aflu ca am venit degeaba pana acolo si ca totul s-a mutat la Administratia Financiara. Cel putin am mai intalnit un jandarm care sa imi stearga impresia amara pe care o aveam despre aceasta breasla.

Pentru ca banuiesc ca nu sunt cine stie ce platiti, ca jobul lor nu este dintre cele mai placute sau usoare si mai ales nu imi vine sa cred ca e treaba lor sa fie birou de informatii.

 

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather