vreau ce vreau eu!

Alexandru este turbat, trebuie sa faca numai si numai ce vrea el. Am incercat cu frumosul, cu uratul, cu amenintarea, santajul, promisiunea, bataia, cu lingusirea … nimic nu tine. L-am lasat in cada in pielea goala si am iesit din baie, am inchis lumina. A urlat ca din gura de sarpe sa nu sting lumina, dar nu s-a lasat scos de buna voie din cada.
– VREAU TATAAA, NUMAI TATA, MI-E DOR DE TATAAA! (tata e iubirea si pasiunea lui!)
Pana atunci statuse pe olita (degeaba!) vreo ora. Si era trecut de 11 noaptea si urla si nici pe Sara nu o lasa sa doarma.
– Daca taci si te faci cuminte, tata va veni imediat! m-am hazardat eu, disperata, sa promit, dar degeaba!
Si in timp ce urla ca el face doar cum vrea el, mi-am dat seama ca in acest fel sigur nu va fi cum vreau eu – asa facea si ma-sa, poate nu la 3 ani, dar pe la 10 ani, sigur. Si pentru cateva clipe am rememorat o intamplare de acum vreo 30 de ani cand nu am intrat in baie pentru ca am refuzat sa ma imbrac asa cum voiau cei mai mari si mai tari. Si atunci l-am lasat in pace pe Alex.
In vremurile indepartate ale copilariei, parintii ne lasau luni intregi la bunici, la Sighetu Marmatiei. Bunicii erau profesori si ne cresteau cu dragoste, dar cu severitate. In vremea aceea apa calda era o raritate, aparea odata pe saptamana, joia, intre 18 si 20, la blocurile din cartierul unde locuia unchiul. Asa ca joi la ora 17, toti eram incolonati la usa, pregatiti de baia generala si porneam in ordine spre unchiul sa folosim apa cum se cuvine. Si cand spun toti, spun cel putin multi, daca nu foarte multi – cine stie cati nepoti ne-om fi nimerit noi in ziua aceea la bunici: 4, 5 … 10, plus cativa parinti si sa nu uitam de bunici.  Baie se facea intr-o ordine deja impamantenita, economisind fiecare picatura de apa: se umplea cada cu apa si se incepea imbaierea de la cei mai mici, terminand cu bunicul. Spalat rapid dusat rapid uscat rapid imbracat rapid si la final incolonarea si inapoi acasa la bunici, doua strazi mai departe, vara-iarna, o data pe saptamana. Cu toata ordinea si disciplina erau momente de distractie pentru copii, pana cand se spalau si parintii unchii bunicii ne adunam in sufrageri toti verii – curati/ frezati – si chefuiam dupa capul nostru.
Pe la varsta de 10 ani s-a nascut in mine cochetaria, asa ca la ora 17 nu mai puteam iesi din casa in orice tinuta. Si cum bunicii nu puneau mare pret pe fandoseala mea, mi-au zis sa vin in hainele in care stateam prin casa; eu nu si nu, exclus sa ies din casa in hainele de tavaleala! ei da si da, ca zic ei, ca e intuneric (tocmai era cam iarna), ca nu ma vede nimeni, ca trebuie, ca daca nu – ramai acasa! Si am ramas singura acasa de la ora 17 la ora 21 si am tremurat de frica (ca eram si tare fricoasa, nu doar fandosita) si am plans si m-am jurat in sinea mea ca n-oi mai fi fandosita niciodata (hm!), dar cand s-au intors curati si parfumati mi-am reluat fata mea mandra, nepasatoare si cu ochii rosii: ce daca voi sunteti curati si eu jegoasa, am facut doar cum am vrut eu!
Asa ca l-am luat pe Alex cu forta din baie, ii clantaneau dintii si incet incet s-a linistit. Am avut noroc ca Cristi tocmai isi terminase treaba si in cateva minute s-a intors acasa, astfel incat am putut sa zic cu constiinta impacata:
– Vezi, daca ai fost cuminte, tata imediat a venit!

PS: intr-o zi Alex se juca cu masinutele si canta ceva de genul: stiu ce stiu, stiu ce vreau, vreau ce stiu, vreau ce vreau!

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinmailFacebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

te-am trezit sa iti spun cat te iubesc

– Mamaaa! Se aude o voce scartaita de Sara in mijlocul noptii. De obicei ma scol foarte usor cand un copil ma striga, ba chiar si daca ii aud fosnind de mai mult de 3 ori. De obicei; sunt totusi nopti cand poti sa tai lemne pe mine ca nu misc, dar sunt foarte rare. Acum m-am trezit rapid si plina de nervi, deoarece toata seara Sara m-a pisalogit cu diverse prostii numai sa nu se culce inainte de ora 12 noaptea.
– Da, Sara, ce vrei? am zis repezit gata gata sa ma reped la ea.
– Mamaaa … stii ceva? zice Sara somnoroasa.
– NU! si ma abtin sa nu urlu ca m-a trezit pentru inca un moft al ei.
Pauza. Eu fierb; Sara se intoarce incet pe partea cealalta, casca si zice moale:
– Te iubesc! 
Si adoarme la loc.

 

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinmailFacebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

ura de dupa sedinta

Am avut sedinta cu parintii la gradinita. Am fost informati cum ne vom afunda mai departe in mocirla. Nu sunt in stare sa aleaga binele de rau. De aceea: pentru ca nici noi nu am fost in stare sa alegem binele de rau – atunci cand i-am ales pe ei!

Asa ca a incoltit o idee geniala in capul nulitatilor: eradicarea coruptie prin eradicarea serbarilor de Craciun. Nu mai e serbare -> nu mai vine Mosu -> nu-i mai aduce Doamnei cadou! Logic, nu? Toata lumea fericita.

Si pentru parintii rupti in fund care fumeaza un pachet de tigari pe zi sau macar beau zilnic o bere la 2l sau nu pot merge la serviciu cu mijloacele de transport in comun sau cumpara copiilor ultimele tricouri cu pisica aia roza Hello, tineti minte: fondul clasei nu a imbogatit nici un profesor care isi merita numele, ci doar i-a ajutat pe copiii nostri sa-si imbogateasca cunostintele sau sa aiba un trai mai decent in cele 4-8 ore petrecute la scoala. Asa ca nu va mai chitrositi la 40 de bani/ zi, ca stiti vorba aia, zgarcitul mai mult pagubeste …

Hai sa facem, totusi, deosebirea intre a solicita – de catre cadrele didicatice sau a oferi – de catre parinti, sume de bani sau cadouri pentru a obtine atentie si note bune si a multumi unui dascal pentru ca isi face datoria cu responsabilite si dragoste de copii si meserie. Ne povestea educatoarea ca au fost interogate ore intregi, ca au trebuit sa declare daca si ce cadou au primit de Craciun si au fost verificate daca zic adevarul intrebandu-le pe fiecare ce cadouri au primit colegele – lucru care mi-a amintit cu neplacere de „fenomenul Pitesti”. M-am simtit prost pentru cum s-o fi simtit ea in acele momente.

Nu ma iau de indivizii care pretind ca sunt dascali si fac o afacere din spagi, nici de parintii care intretin spagaria ca sa ajunga si progenitorile lor Pontagiatori, nu ma lamentez de salariile de cacat ale profesorilor si evident tac cand vine vorba despre cei din fruntea tarii. Ma doare creierul si gura.

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinmailFacebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

vine scoala

Am tot sperat ca pana cand voi avea eu copii … apoi ca pana cand vor ajunge copiii mei de scoala … sa se schimbe ceva in sistemul de invatamant romanesc de stat, unde cel mai probabil ca imi voi inrola progeniturile.
Mai am cateva luni si Sara va fi scolarita, sistemul de invatamant se schimba intr-adevar anual si niciodata in mai bine; poate nici in mai rau, dar progresele nu se vad defel!

Tocmai duduie media de cele mai grave probleme – fondul scolii. De cand ma stiu s-a adunat fondul scolii si cam de cand a aparut „democratia” a devenit o problema. Nu fondul scolii este problema, nu cadoul pe care il dai profesorului de Craciun. Ci scoala cu sali de clase jegoase, WC-urile in curte la tara, profesorii nepregatiti, salariile de cacat pe care le iau profesorii dedicati, spaga solicitata de profesori sau inaintata de catre unii dintre parinti si alte mizilicuri din acestea.
Mai nou am aflat din ziare ca uniforma poate provoca sterilitate pustilor. Cred ca de aia a scazut rata natalitatii in RO, caci noi, generatia asta de 40 de ani care ar fi fost sa procreeze in ultimii 10 ani, am purtat atatia ani uniforma. Bine, eu am reusit sa fac 2 copii caci in generala mi-am taiat sarafanul care fiind prea lung imi venea pana la genunchi si mi l-am facut pana la fund – astfel, m-am exclus din turma, deci nu se mai considera uniforma; si cu siguranta ca nu am reusit sa fac mai mult de 2 copii pentru ca nu am apucat sa-l port prea mult timp la aceste dimensiuni deoarece a constatat mama abaterea si mi-a aplicat o corectie si pe spinare si la sarafan si astfel m-am reintors la uniforma. In rest, numai de bine despre uniforma din punctul meu de vedere!

Sara va incepe la toamna scoala, clasa pregatitoare. Am citit cateva dintre intrebarile de la evaluarea psihosomatica pentru acceptarea in clasa pregatitoare a celor mai micuti si mi-am dat seama ca Sara are lipsuri, eu nu mi-am batut capul sa o invat si se pare ca nici la gradinita nu au studiat, de exemplu, cate si care sunt zilele saptamanii. De altfel, sincer, nici nu vad de ce ai sti zilele saptamanii la 5 ani si care este folosul ca le stii. Cu exceptia cazului in care copilul doreste sa le stie sau le invata pur si simplu din viata de zi cu zi, nu mi se pare un lucru de invatat la aceasta varsta. Cand vei ajunge la scoala si vei avea orar, intr-adevar, va fi folositor sa inveti in ce zi ai matematica si cand sport. Copilul putin peste 5 ani trebuie sa stie sa isi scrie numele cu litere de tipar – iarasi, daca nu este la scoala si nu manifesta un interes pentru scris, eu nu consider ca trebuie sa il invat. Totusi, am observat ca in general, pana la varsta de scoala, copiii interesati invata cel putin literele mari de tipar pentru ca si-au dorit fie sa scrie, fie sa citeasca.

Si copiii acestia, care isi doresc sa cunoasca, ce ma fac cu ei daca scoala la care suntem arondati e una dintre cele mai slabe din Bucuresti? Ce le ofer eu, o plafonare? In afara de cazul in care in loc sa aberez aici m-as duce sa castig niste bani (daca sunt in stare, eu nu am fost un copil curios si dornic sa afle si nici scoala nu mi-a placut!) sa imi pot trimite copilul la o scoala particulara eventual mai buna, ce alte solutii mai exista? Schimbarea domiciului si falsul in acte? Sau ar fi posibila vreodata in RO responsabilizarea dascalilor printr-un sistem bine pus la punct de recompensare a realizarilor si de sanctionare a neregulilor? Habar n-am, a sosit clipa confruntarii cu invatamantul romanesc si eu nu sunt deloc pregatita …

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinmailFacebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

cum sa faci o curatenie eficienta bla bla bla

Am verificat astazi pe atotstiutorul internet daca s-a inventat vreun dispozitiv special de curatat cartile de praf, fara sa le dai jos din raft. N-am gasit, dar am gasit o multime de sfaturi cum sa scapi de praful din casa: de exemplu sa il aspiri; sau sa aerisesti. Super sfaturi – ca articolul ala in care o ziarista gospodina ne invata ca oalele se spala si pe partea de dinafara, nu doar pe dinauntru. Bine, probabil ca exista trogloditi care nu spala oala nici pe dinauntru, dar totusi, dintre cei care ar citi asemenea aberatii PE INTERNET, cati nu aspira, cati nu aerisesc, cati nu spala vasele si pe dinafara?
Ei bine, am gasit si cum se curata cartile de praf, dar trebuie sa le dai jos din raft: „Şterge cu o cârpă moale coperţile şi aspiră delicat şi între pagini.” Daca ai 7 carti, dar ce te faci daca ai 70 sau 700? Si nu am inteles daca trebuie aspirata fiecare pagina sau asa … grosso-modo.

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinmailFacebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

cadoul

De Sfanta Maria, in toamna, nu i-am pregatit Sarei (si Maria) nici un cadou. Dar bunici, matusi – i-au adus cadou, asa ca Sara m-a intrebat ce i-am luat si eu. Prinsa pe picior gresit si putin agasata de intrebarea ei, ii raspund:
– Eu ti-am luat Ciu-ciu de ziua ta! Poftim! Si ii inting mana goala cu un Ciu-Ciu.
– Ciu-Ciu?? intreaba Sara nevinovata, luand nimicul de la mine din mana. Ce-i ala Ciu-Ciu?
– Ciu-Ciu este ceva ce iti imaginezi tu ca este, poate fi orice, daca vrei un cal, este cal, daca vrei inghetata, este inghetata. Si ii arat cum se foloseste Ciu-Ciu-ul.
Peste ore, Sara s-a laudat la toata lumea:
– Stii ce mi-a luat mama de ziua mea? si i se intinde un zambet pana la urechi… Un Ciu-Ciu!
Lumea casca ochii mari si nu stie daca e voie sa rada sau o sa ma simt eu prost. Dar Sara continua cu exuberanta:
E super, poti sa faci ce vrei cu el! De exemplu, acum as bea un suc. Si scoate Ciu-Ciu-ul, deschide sucul si bea cu sete.

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinmailFacebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather