din amintiri

o să scriu, o să scriu ceva din fundul amintirilor, măcar câteva cuvinte, începând cu excursiile cele mai tari, cele din copilărie, cu părinții, prin munții din jurul Sighetului, în crunta mea incultură nici nu știu ce munți sunt, probabil munții Maramureșului, prin Gutin, Țiganu, puțin pe valea Vaserului cu mocănița și perpedes în sus până la granița cu Ucraina, Agriș, Solovan, Creasta Cocoșului …
fără echipamentele din ziua de azi, cu pături pe post de saci de dormit, cu ruxaci cu cadru sau din aceia kaki, de armată, cu parazapezi tricotate, pelerinele de ploaie din saci de nailon, cu bâte din lemn în loc de “bețe telescopice”, lanterna era o făclie făcută dintr-un băț înfășurat cu o bandă de cârpă + rășină + benzină la pachet

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

dacă scriu, scriu …

Cu ruxacii burdușiți de abia ne urneam de pe loc, porneam, conform tradiției cu sfințenie urmată ani de-a rândul, numai după amiaza, urcam Solovanul pe întuneric și ajungeam noaptea vară/ iarnă ce era, la Agriș unde era primul popas.

Dormeam la cabana Agriș când ne aflam și noi și cabanierul în zonă, prin pădure daca era vară, într-o colibă improvizată din bețe, crengi de brad, nailone, în “căsuța din pădure”, prin căpițe de fân – dacă găseam la îndemână, la stâne sau poate în vreo colibă de cosași părăsită. Într-o noapte viforoasă am ajuns foarte târziu la Agriș și nu am găsit nici un loc de popas, doar o cabană forestieră cam dărăpănata și …încuiată. După ce am măsurat-o prin întuneric de jur împrejur cautând o intrare decentă, am găsit un geam spart, a reușit să intre cineva și să deschidă ușa, înăuntru erau paturi, sobă de teracotă care mai mult făcea fum decăt căldură, dar am dormit ca boierii, la adăpost de vântul și frigul de afară.

Dacă dormeam sub cerul liber, noaptea făceam de gardă câte 2, câte 1-2 ore, să ținem tot timpul focul aprins, să nu se apropie animalele. Mie una imi era frică de muream … acum recunosc.

De obicei eram mulți: părinții, frații, verii, unchii, cățeii, ne adunam de vreo măcar 7-10 ființe și porneam însirați, întâi prin Sighet, apoi pe poteca Solovanului și abia mai apoi reușeam sa ne răsfirăm când ajungeam pe dealuri.

Noaptea urcam însă înghesuiți unii în alți, cei mai fricoși, mai ales eu; prin întuneric fiecare copac părea un monstru, un bandit gata sa ne atace, o fată a pădurii sau cine știe ce altă creatură îngrozitoare din poveștile de munte ale Melindei și ale lui Nanalu.

Câteodată, iarna, căram cu noi schiurile, grele în spate pe lângă ruxacii de rigoare, sănii, uneori trase de câte un câine. Odată a construit unchiul Nanalu o săniuță dintr-o copaie de lemn pe fundul căreia a lipit cumva un linoleum; un cățel trăgea toată tărășenia asta, nu mai țin minte care, poate Nova, o cățea-lupoaică. Când ne întorceam coboram pe schiuri sau sănii – care putea, căci eu coboram cu încetinitorul, cu groază, coada eram …

De mâncare căram conserve (astea se cam găseau pe vremea lui Ceaușescu, Dumnezeu să-l ierte), mălai, supe instant, slănină, pâine, orez, paste făinoase, mălai, brânză, slănină, lapte condensat, mălai, bomboane (iarna aveam bomboane de pom de pe vremuri, cine și le mai amintește?), ciocolata cu lapte chinezească, țuică pentru inițiati sau pentru situații de urgență, vara culegeam ciuperci si fructe de pădure. Am mâncat într-un an atâta zmeură de am crezut ca o să mor pe acolo de durere de stomac, o retrăiesc și acum de câte ori imi amintesc de grămada aceea de zmeură. La stâne cumpăram lapte, brânză.

Trasee marcate prin munții prin care umblam noi nu se prea găseau, iar dacă exista vreunul știam să îl ocolim cu mare dibăcie. Mergeam prin păduri, prin copaci sau printre copaci, prin jnepeniș, prin râuri, pe câmpuri cu iarbă/ zăpadă până la brâu sau arate de porcii mistreți, printre stânci, pe unde se putea trece. Ne (dez)orientam cu busola, cu soarele sau cu mușchii, cu părerea și cu presupusul.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

muntele, fuse si se duse

craciun fericit … sper ca a fost!

rasfoiesc blogul unei domnisoare, silvia (http://silvique.blogspot.com/) si imi amintesc cu mare placere despre munte, nu eram eu grozava ca ea, dar mergeam si eu acolo, un munte o vale, doamne da frumos mai era! acum praful s-a ales, stau si sontacaiesc pana in parc cu Sara, urc printre tufele din parc si … mergem si noi la “punti”
ar fi trebuit sa fac si eu un “jurnal de calatorie”, macar sa pot trai acum din amintiri :); nici pozele nu stiu unde mai sunt, alea care erau, ca nu am avut tot timpul aparat foto, pe vremea aceea.

a venit mosul de 4-5 ori anul acesta, sa vedem daca la anu mai poate sa aduca tot atatea “dadouri”

ma incalzesc insa vestile bune cum ca vine Metallica si Slayer; numai mosi, dar macar ei mai pot! 🙂

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

acum fac turta dulce

sunt in pauza, ca ma dor picioarele

dupa ce ca nu am o silueta tocmai de invidiat, m-a apucat pasiunea pentru facut paine in casa
o paine de la butic o mancam in 2 saptamani iar jumatate o aruncam ca mucegaieste
o paine facuta in casa ajunge cam 2-3 zile, poate 4 daca nu iese bine, nu aruncam nimic! ca doar am muncit sa o fac

si pasiunea pentru facut prajituri
prajiturile, miam!, nu prea tin mult, din diverse motive, cel mai putin divers motiv sunt eu, restul … doar resturi

multumesc sava laura blog, are niste retete simple si delicioase de prajituri, e de ajuns sa vezi poza ca sa te ingrasi vazand-o … cu ochii

din fericire, inca nu m-a apucat pasiunea pentru facut sarmale, fripturi, carnati, slanini si alte grase si savuroase mancaruri … ma intreb daca pasiunile astea vin cu varsta, cu copilul, cu plictisul, cu kilogramele sau poate doar cu timpul?

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Maare pod!!!

(fir-ar sa fie de cartarescu, ca nu mai stie cum sa il aduleze mai repede pe basescu, ling ling, scrie obsedant acelasi lucru cum basescu e salvatorul si ceilalti incearca sa ii uzurpe locul, ling, cum basescu e minunat si geoana e un prost, fara sa mai vorbim de antonescu care nu ii ajunge lui basescu nici pana la unghia de la picioarul drept, ling   ling      ling …)
am citit in metrou, ziarul, asa mi-am amintit de individ

am coborat la grozavesti, urc treptele ies din metrou si cand ma intorc …. uh
am avut un moment de exaltare, chiar cu nuante patriotice, cand am vazut minunatie de Pod albastru, ptiu, frumos mai era in semintunericul de la ora 6 pm
am pornit spre orhideea si nu m-am putut abtine, m-am oprit in drum si m-am intors sa il mai admir inca odata, mare si albastra dracovenie, mi-am dat seama cat de extraordinar trebuie sa fie sa stai la fereastra in blocurile de langa Pod si sa iti treaca masinile prin dreptul nasului, sa intinzi mana si sa speli parbrizu, sa schimbi o vorba cu soferu blocat in trafic, tare!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

sunt rea

acum o sa scriu ceva urat:
Martir este persoana care lupta si isi da viata pentru o cauza, pentru o idee …
Eroul, tot pe acolo, se distinge prin vitejie, curaj, abnegatie in sustinerea cauzei, ideii …
Martirul pe care l-a castigat Romania in 89 a murit in fata blocului, privind, cu mainile in buzunar, cum trec tancurile – dupa cum povesteste doamna.
Dumnezeu sa-l ierte, dar intrebarea mea este, in afara de un mort, o strada cu numele lui si o vaduva intristata, ce a mai castigat tara in 89, din aceasta intamplare trista?
Sper ca totusi doamna nu isi aduce aminte totul exact, iar el este un erou adevarat!

si am ce am cu articolele neinspirate din evz, penibile, nu cu bietii nevinovati morti

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather