imputiti

fac abstractie de casa noastra care de obicei este in haos, dar de data aceasta parca se intrece pe sine – duminica seara ne-am intors de la munte si luni nu am revenit acasa decat la 12 noaptea, marti de dimineata ruxacii inca zaceau aruncati in mijlocul camerei, cu diverse lucruri atarnand pe jumatate afara din ei, s-a adaugat si geanta Sarei, plus toate lucrurile, hainele, jucariile care de obicei stau razvratite pe la noi pe scaune, paturi, podele …oriunde.
fac abstractie si de firma unde incepand de la usa te intampina lopetile de zapada (inca), maturi si farase, carucioarele si masinile sarei, cutii de server, jucarii, chiar si crema mea de maini pe primul birou, floarea pe moarte …
si incep sa ma umplu de ura doar din curte, mergand spre poarta, pisicile s-au cacat all over, cat imi plac mie pisicile de mult, astea un depasit limita cacarii, in curand le voi ura din toata inima, imputitele!
la poarta mizerie crunta, probabil niste imputiti nu au nimerit cosul de gunoi de pe stalpul din fata portii si au aruncat o sama de gunoaie pe jos – imputitii! probabil ca trebuia sa le adun eu, dar asta insemna sa ma intorc cu Sara in curte, sa gasesc pe cineva sa stea cu ea, sa ma duc sa imi iau manusi si sac, sa adun gunoaiele sa ma intorc sa ma spal pe maini. Si era deja ora 2 si eu nu iesisem inca in parc cu Sara, era pacat de bunatate de soare sa se iroseasca, asa ca am renuntat la spiritul civic.
m-am indreptat spre bulevard unde, la coltul strazii, prietenii mei vechi de la Volksbank si-au parcat cacaturile de masini pe sapte randuri, pana in mijlocul strazii, de data aceasta nu le-a ajuns trotuarul – un trotuar, le-a trebuit si soseaua si trotuarul celalalt, unde zace in continuare masina Matiz cu inscriptia Volksbank, cu rotile desumflate de atata zacut! pe care trebuiau sa o caseze in decembrie trecut …Imputitii!
merg spre parc, plin de cacat care mai proaspat, care mai trecut prin zapezi si ape, Sara ocoleste, Sara staaaai pe loc ca e un cacat. Caca? Puuu! Imputitii!
in parcul Ciurea dintre blocuri, nisipul este plin de cacat, n-ai unde sa sapi o groapa unde sa cada baba, 3 secunde nu am fost atenta si Sara sapa o groapa intr-un cacat. Imputitii!

acum imi vine sa scriu o injuratura, da’ ma abtin!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

we la Curmatura

Free image hosting powered by PostImage.org

Am fost la munte, pentru că chiar era munte, Bogdan a spus că a fost banal, așa aș fi spus și eu acum câțiva ani, dar muntele ăsta a fost o realizare pentru mine!
Am fost în weekend la Curmătura. Ne-am dat cu mașina printr-o groapă de nu ne-a mai mers faru față dreapta, mașina mergea cam ciudat și în plus cam trepida.
Am urcat prin Prăpăstii, afară era plăcut, soare dar destul de friguț, zăpada era mocirlită, îți aluneca piciorul înapoi la fiecare pas, era plin de mașini pe drumeagul acela. Prin pădure noroi și gheață, mai mare dragu, ne-am chinuit ceva să depășim prima parte. Ultima parte a fost cu zapadă așa ca s-a putut merge mai ușor și mai curat. Pe ultimele sute de metri de abia mai reușeam să imi ridic tonele pe picioare, nu mă simțeam obosită dar nu mai puteam să mișc picioarele …
Am dormit în sala de mese ca să ne simțim ca și în tinerețe (mai degrabă de nevoie, căci nu mai erau locuri), am fost fericita inspirată să imi car izopreșul cu mine, de fapt nu am mai plecat niciodată fără măcar o bucățică de izopreș de când am dormit într-un an la cabană la Omu în sala de mese și am tras un frig cumplit neavând așa ceva la mine. Dimineața ne-am sculat la ora 7-8 – cum nu ne-am sculat noi în ani întregi de umblat prin munți, pentru că asa ne-au zis paznicii cabanei, Scularea, ca e șapte jumate deja și vin turiștii la micul dejun!, scârtz, cam aveau un băț înfipt în fund ăștia!
Pe la 11 am plecat înapoi prin Valea Crăpăturii. Când am ajuns în șa, a început un vânt grozav, după primii pași de coborâre mi s-a blocat genunchiul stâng, cu care de obicei nu aveam probleme mari, oricum nu mi s-a mai întâmplat așa ceva, nu puteam să îndoi genunchiul mai mult de 90 de grade și cum panta era destul de abruptă, ar cam fi fost nevoie, l-am bandajat și m-am târât când la propriu, când la figurat până când coborârea a devenit mai lină și am putut merge fără probleme. Ma rog, fără probleme dacă nu pun la socoteală faptul că m-au ros monștrii mei de bocanci, și la degete și la călcâie, a trebuit sa merg toate dealurile și câmpurile până înapoi la Gura Râului călcând ca un robot, am obosit îngrozitor, am mers peste arături și prin niște noroaie adânci, bătea un crivăț de îmi înghețaseră ochii în cap, Cristi umbla cu capul gol și mă stresa.
Cătălina a fost fruntea, Dacian și Ada se țineau cu stoicism dupa ea, Raluca făcea poze de zor cu și împreună cu Bogdan, eu eram coada și Cristi mă păzea să nu rămân pe acolo …
Am ajuns la Gura Râului leșinată de oboseală, murdară de noroi, cu picioarele varză și am mâncat o ciorbă tristăăă.
La întoarcere am fost cu spaima să nu mai nimerim vreo groapă, până pe la Comarnic a viscolit afară și a fost foarte frig, ne-am oprit la o benzinărie să încercăm să remediem farul dar nu au reușit băieții să facă nimic decăt să înghețe. Cu o zi înainte la aceeași benzinărie stătuserăm la soare și savuraserăm o cafea Viva. La intrarea în București au pornit becurile de la aerul condiționat și poziții ceață spate, care nu merseseră până atunci.
Lucru bun a fost că am reușit totuși să fac o ieșire la munte având în vedere că n-am mai fost din noiembrie 2007, când tot la Curmătura ne-am dus dar ne-am întors pe la refugiul Diana – bine, asta dacă nu pun la socoteală excursia din vara trecută, cu Sara în spate, de la Diham – Poiana Izvoarelor. Apoi am ramas gravidă, apoi a venit Sara împreună cu kilogramele, lenea, lipsa de timp ….

Later edit: iar am ramas gravida dupa excursia la Curmatura; cum zicea un amic, noua Sovata!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

oof!

Ce ai face dacă ți-ai pierde copilul? soțul? părinții sau frații? chiar bunicii?
Ți-ai făcut un plan? Te panichezi, te sinucizi? Mergi mai departe, te descurci?
Te-ai gândit ce ai face dacă moare soțul și rămâi singură cu copilul? .. și cu firmă! Nu cred că este momentul să moară, nici din greșeală!
Bănuiesc că într-un fel sau altul pe toți o să îi pierd odată și odată, dar eu nu sunt pregătită pentru nici o pierdere. Zero pierderi!

Unul dintre coșmarurile mele preferate – în tinerețe – era că pățesc frații mei ceva, visam că sunt într-un tren și că îi pierd … uhh, umblam în trenul ăla lung și căutam și strigam după ei…
Și îmi era groază de momentul când eu voi muri și îmi va fi îngrozitor de dor de frați și de părinți.

Odată, de mult, în vara lui 2002, trebuia să mergem la nunta unui văr în Sighet, părinții erau nașii, mi-am luat concediu o săptămână. Vineri dimineața m-am gândit să trag o fugă până la țară la părinții mamei, înainte de a pleca la Sighet, dar am alungat gândul acesta, o săptămână nu e mult, o să îi vizitez când mă întorc, mai bine mă duc să îmi iau niște pantofi pentru nuntă. Și asta repede că nu e timp! Așa că mă pregăteam să fug și sună mobilul, nu apuc să răspund, am aruncat o privire sa văd cine a sunat, matușa de la țară, ies pe ușă, las să mă mai sune dacă are nevoie de mine, ajung la lift, nu știu de ce mă decid brusc că nu mai vreau pantofi mă întorc nervoasă acasă, dau telefon la mătușa, poate totuși e ceva urgent și îmi spune: a murit Tataia! iar eu … tot ce am putut să răspund a fost: Glumești? Nu glumea. Iar eu nu eram pregătită pentru asta!
Din păcate la fel l-am pierdut și pe Bunicul, voiam sa merg de ziua lui la Sighet, dar am tot calculat, drumul e lung, biletul e scump, treaba e multă, timpul e scurt, … hai ca totuși trag o fugă până acolo, tocmai îi spuneam lui Cristi că o să mă duc, când nenorocitul de telefon sună și aflăm că bunicul este în comă. Așa că m-am dus, împreună cu tata, dar era prea târziu, nu s-a mai trezit din comă, am stat câteva zile acolo pândind fiecare mișcare cu speranță, ne-am întors la București și în seara aceleiași zile am plecat înapoi, murise.

Îmi amintesc de un bebeluș mort, fratele nostru, născut în 81, toamna, a trăit câteva zile doar, s-a născut grav bolnav, am îndrăznit să întreb și am aflat după ani și ani. Atunci, când am intrat în camera părinților – eu eram bucuroasă că vine mama – țin minte că mama era așezată pe canapea, tocmai venise de la spital – fără copil, nu s-a ridicat, nu vorbea, nu zicea nimic, nimic, Antonia era rezămată de ușă și plângea și eu nu înțelegeam nimic… Nu m-am mirat, nu am plâns, doar acum încă îmi amintesc un copilaș foarte mic și puțin vânăt, îmbrăcat în alb. Am imaginea asta în cap și nu cred că voi scăpa de ea – era fratele meu: Teodor.

Și apoi …
Primul lucru pe care l-am gândit când am văzut testul de sarcină cu 2 liniuțe roșii a fost dacă moare la naștere? dar dacă mor eu? dacă pățește ceva bebeluș fiind …. și când va merge singură la școală … în câteva secunde am vazut-o având 20 de ani și mergând pe munte așa cum mergeam noi … și eu fără ea. Bine, nu știam că va fi fată, dar în rest, panica era aceeași!
Acum când este măricică și mă cheamă cu jocuri de litere Mamu Mami MAMAAA Memi Memu și blând Eeemi, mă cutremur gândindu-mă că dacă mor o să mă strige seara să îi țin sticluța cu lapte și eu nu voi fi acolo.

Nu vreau.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

35

Astazi (pentru ca este trecut de 12 noaptea) este ziua lui Cristi, sa ne traiasca mult si bine; are 35 de ani, e barbat independent – asa cum isi doreste si viseaza sa fie de 35 de ani incoace.
I-am facut tort. Am luat reteta de la Doamna aceasta, Amalia, http://amalia-mylife.blogspot.com/2009/03/tort-cu-lapte.html (merci!), arata biiine in poza. Am pus in crema, in loc de zahar, gris, pentru ca becul din bucataria noastra este ars de vreo luna si pe intuneric nu am observat ca grisul nu este zahar, ci este gris. Mi-am dat seama doar cand faceam glazura si ma pregateam sa pun in ea zahar, aaa pardon – gris. Mai bine mai tarziu decat niciodata.
Am murdarit in cinstea tortului in cinstea lui Cristi cel putin vreo 7 oale, cca 5 linguri, vreo 2 lingurite, macar doua cani, cateva cutite si furculite, nu mai zic de tavi, podeaua, toate mesele … what a mess!
Apoi, dupa ce am facut haos in bucatarie, am inceput sa fac o paine. Care s-a lipit de fundul tavii in care am copt-o, asa ca am scos-o fara fund, deci aveam o paine … fara fund.
Maine (adica azi) fac o pizza.
Am reusit sa spal maldarul de vase si mesele, mai imi pastrez si pentru dimineata cate ceva de sters sa nu ma plictisesc de ziua sotului.
La multi ani, dragul meu, sper sa-ti fie bun tortul!

07.02.2010 22:52
tortul a fost foarte bun, dar cam prea dulce, probabil ca de la gris i se trage!! cred ca este minunat la cafeaua fara zahar:)
painea fara fund a fost fooaaarte buna, devorata toata de meseni
Cristi a muncit toata ziua, a facut naveta intre birou si invitati, acum ca au plecat invitatii se poate dedica in liniste muncii. Saracul. Nu ca ar vrea.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

o patura, mai veche

Eram odata proaspat casatoriti.
Si am mers la masa la parintii mei. Povestim de una de alta, eu zic, mi-a fost foarte frig noaptea trecuta.
Cristi, foarte atent cu nevoile dragei lui neveste, spune repede: pai si de ce nu m-ai trezit, sa-ti dau o patura?
– Te-am trezit!

– Si eu ce-am facut?
– Ai spus: Ia-ti si tu o patura!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

cat de mult se poate abera fara sa ai nimic de spus? watch and learn:

Nimic care sa ma inspire sa scriu cate ceva aici  – numai atat cat sa nu pierd obisnuita – nu se intampla in viata asta a mea; iar atata imaginatie cat sa scriu ceva ce nu s-a intamplat niciodata nu am.

Sara a fost bolnava, acum este mai bine, m-a tinut nopti intregi nedormita, plangand plangand fara sa stie nimeni de ce (probabil dintii, ii tot ies masele, are cicatrici acolo unde s-a spart gingia sa iasa coltii) eu sunt racita si nu mi-e tocmai bine, Cristi este plecat mai tot timpul si asta nu e grozav – deci chestiile astea chiar nu ma inspira! Le scrii sec pe hartie si asta e!

Si nici nu pot sa scriu aici ca intr-un “jurnal intim”, ar avea posibilitate prea multa lume sa afle prea multe lucruri, hm, poate nu tocmai demne de aflat.

Asa ca, nu imi mai ramane decat – daca simt o nevoie arzatoare sa scriu ceva – sa povestesc si eu una alta din trecutul tumultos. Nu? Da.

Despre munte am zis ca voi scrie si … zis a ramas.

Despre mare, nu prea m-a pasionat, as putea sa scriu aici ceva dar ma mai gandesc … desi cred ca daca aleg doar partile decente, ar merge …

Despre fosti iubiti, as putea, asta este o idee, doar ca as epuiza repede subiectul.

Despre scoala, facultate, nu prea cred, decat partea in care nu eram la scoala, facultate, aia e interesanta, dar e mai bine sa nu stie toata lumea ce faceam eu in timpul liber sau in timpul pe care mi-l eliberam cu forta.

Despre despre despre, s-ar gasi ceva de scris, timp sa fie si memorie buna!

Si a propos de scris, Sara mi-a luat toate agendele la verificat asa ca toata casa este plina cu agendele mele. Eu nu arunc agendele, intotdeauna gasesti ceva util in ele: un nume, un telefon, o amintire, un calcul.

Am gasit niste insemnari, de pe vremea cand ma hotarasem sa scriu despre fiecare om cu care pierd ceva timp, cateva cuvinte. Foaarte interesant, citesti dupa 10 ani despre un om pe care l-ai vazut o singura data in viata, poate imi amintesc de el, in cele mai multe cazuri nu imi amintesc …

Uite de exemplu ce scria acolo: “ Gabriel Pop, se pare ca ne cunosteam, eu nu imi amintesc […], stia unde lucrez, cum ma cheama, unde stau si poate si altele. Blond, uratel, slab, […] are pasiunea de a aduna date despre oameni si a le pastra in dosare – stiu si eu, o fi fain. El mi-a dat ideea sa-mi notez despre persoanele pe care le intalnesc”. Deci iata cum mi-a venit ideea aceasta! Dar nu a tinut decat vreo 10 persoane. Nici acum nu am reusit sa imi amintesc cine este el, asa cum nu imi aminteam nici acum 10 ani! (Bu-hu-hu, asta e paranormal!)

Apoi mi-am amintit ca pe vremuri desenam (mai am un singur desen facut cu mouse-ul pe PC, uitat intr-o agenda), scriam niste chestii care s-ar putea numi poezii, citeam o groaza, ma intrebam de ce e lumea asa cum e si nu e altfel …. Doamne, avem timp, acum, cat Sara isi doarme somnul de dupa amiaza (singurele minute de liniste, in afara de cele de seara foarte tarziu), dau 2 emailuri, fac 3 plati, gasesc musai macar o greseala facuta de Mirela, ii dau 5 telefoane lui Cristi sa il conving sa sune un client pe care nu vrea sa il sune si nu il conving, matur, spal, sterg si ma panichez ca imediat se trezeste Sara si eu nu i-am pregatit pranzul. Iar daca vreau sa citesc Strania poveste a lui Benjamin Button, imediat imi pune Cristi filmul The curious case of BB, ca sa nu mai fiu nevoita sa pierd timpul citind!

Si in plus am gasit niste insemnari si despre fostii iubiti, asa ca daca imi vine cheful sa scriu despre ei, pot sa imi improspatez memoria de acolo – pana cand nu face Sara agendele praf.

Interesant este ca de cand l-am cunoscut pe Cristi, dragul meu sot, nu mai citesc (decat contracte), nu mai scriu (ba uite ca mai scriu!), nu mai desenez (doar Sarei cocosi, pisici si case mutilate), nu mai haladuiesc (decat volens nolens prin parc dupa Sara), probabil ca am o pasiune foarte mare pentru el care mi-a acaparat toata atentia si tot timpul din lume ….Asta e! Sigur!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather