am nascut

Dupa cate se stie deja, da! am nascut, miercuri, 24.11.2010, ora 14:35, un bebe mic, rosu si cu capul rotund, Alexandru Stefan, 3,200 kg si 50 cm, nota 10, a iesit mister nou nascut – norocul meu, ma durea capul de imi crapa si toata lumea imi zicea relaxata sa iau Quarelin cu cafea si o dusca de coniac, de parca astea ar creste pe toate coridoarele spitalului, si ma durea ma durea si nimeni nu ma ajuta, pana cand mai sa cad pe jos in cabinetul asistentelor, una draguta si gravida in luna a 6-a se duce sa vada cum arata bebele lesinatei si vine in delir de acolo, ca e cel mai frumos Bebe, ca asa vrea si ea unul, si pleaca toate asistentele in valuri sa vada minunatie de barbatatel ce nascusem eu. morala, am primit 2 portii de perfuzii in vena si niste injectii in fund, poate asa nu ma va mai durea capul. m-a mai durut, dar macar m-am simtit bolnava si bagata in seama!

eu m-am dus chitita sa nasc natural, doctorul care nu se stie din ce motiv isi dorea enorm sa nasc mai devreme decat termenul, ma tot acuza de sindrom antifosfolipidic, ca am luat aspenter, cine stie, poate stia el ce stia. Bebe nu se cobora defel, am facut o echografie, cica ar fi sa aiba in jur de 4 kilograme – dupa dimensiunile capului (da de unde!), gata cezariana, Oh, pai mie imi e frica!, Ei, frica, ce, crezi ca mie nu imi e frica – ma incurajeaza doctorul, cine stie ce se poate intampla! curaj gaina ca te tai! si ma taie, frate, nu glumeste!

Cezariana?! e ingrozitor, a fost ingrozitor, prima etapa, platitul anestezistei in avans, lucru care nu imi place, apoi anestezia gresita ma curenteaza numai intr-un picior, asa ca se repeta, apoi imobilizata pe masa cu un paravan in fata, auzi dar nu vezi si nu poti sa misti, ma loveste o portie uriasa de panica si claustrofobie, “uite, vezi cum are capul asezat, de aia nu putea sa coboare!”, “ii curge la sange!” aud chiraituri dar nu imi dau seama ca se umbla in burta mea, singurul lucru placut o doamna cu par mare si blond ma strange de mana si imi zice, “e foarte bine bebe, e perfect, nota 10” si imi arata un colt de obraz intre niste carpe, apoi raman mai departe cu panica mea, “nu te mai fatai ca nu putem sa te coasem!”, ma abtin sa mai respir si astept sa lase acul jos! In sfarsit, 5 femei se chinuie sa traga balena de pe masa si sa ma arunce intr-un pat; perfuzii, perfuzii, perfuzii, incepe sa dispara efectul benefic al anesteziei, simt 5 mii de feluri de dureri in fiecare colt de burta, durere grea, durere ascutita, intepatura, Oh, incep sa imi misc picioarele incet incet si sa scap de sentimentul de claustrofobie; mi-e foame si visez mancare ori de cate ori atipesc.

A doua zi a fost cea mai decenta, joi, m-a ridic cu greu din pat, ma misc cu greu, ma duc la bebe, dar sunt pe picioare, cu o vaga durere de cap. In schimb de vineri dimineata nenorocirea, durere de cap incredibila, nu pot sta in picioare nici 1 minut, nu pot merge la bebe, nu pot face nimic decat sa zac si sa imi plang de mila. Nu ma externeaza sambata, dar deja duminica nu mai are sens sa stau in spital, nu se vad imbunatatiri si eu nu mai am rabdare; macar de ar spala veceurile de 2 ori pe zi, nu odata la 2 zile! Asa ca plec. Cu capul meu defect, semnez ca l-am recunoscut pe bebe ca fiind al meu si mi-l aduc acasa.

si-acum sa-l cresc, daca l-am facut

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather