Cu si despre copii

Alexandru a inceput sa se catere peste tot. Acum trebuie sa ii zicem Alexandru, Alex e prea putin complex pentru asemenea omulet. Isi duce singur scaunelul acolo unde doreste, se catara pe paturi, isi trage dupa el pernoiul urias umplut cu perlute de polistiren. Isi duce scaunelul langa masa si ia lucrurile care ii trebuiesc de acolo. Mai grav e ca nu poti sa mananci ceva fara el. Cu mare greutate il imbrac, creca mai usor as imbraca un vierme. A invatat sa zica da-mi si daca nu ii dai cand cere e vai!
Iar Sara a invatat sa minta, sa se ascunda si sa faca prostii, sa fure. – De ce ai furat oul Kinder al fratelui tau? – Nu stiu! Si l-a furat si l-a mancat ascunsa. Cine fura azi un ou …
Iar eu dau din colt in colt si in loc sa fac treaba stau si tastez, iar in pauze mananc, ca imi e foame de la atat efort.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Craciun Fericit a fost!

Asteptandu-l pe Craciun
Si … a sosit:
In timp ce unii sunt prea obositi:

Cine poate … oase roade, cine nu, ciorapi, suzete:
Si taticu se uita in gol:
Poza de grup – Sara, Leonora si Tudorica:
Un cadou nemultumit:
Chiar daca Anto incearca sa il multumeasca:
Si fratii se hranesc sub brad:


Si apoi fost-am omul padurii:
Scufita Rosie:
Si Bunica Scufitei Rosii vorbea cu lupu la telefon:
Am umplut padurea:
Popasul fetelor:
Meri cea cu coarne-n cap:
Si Alexandru cu sapca pe ochi va spune pa!
Bradul de acasa:
Poza facuta de Sara, Razi mama!

Si acum urmeaza An Nou Fericit!

 

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

tentația americană

Tata s-a întors de la congresul (de medicină) de prin America (San Diego, parcă?) plin din cap până în picioare de noroi. Mă rog, pe cap s-a spălat, dar costumul de congres l-a adus așa cum l-a făcut mama natura. Da’ înnoroiat cu simțul răspunderii, nu așa, cu jumătăți de măsură, puțin stropit pe la manșete. (Mai că ar fi vrut americanii să îl închidă, că de ce vrea să sustragă pământ american ascuns în pantaloni? Cre’că!). Cică după ce a terminat cu congresul a plecat să se plimbe nițel și a găsit o pădure frumoasă – un parc dendrologic american al tuturor posibilităților. “Nimic nu părea să anunțe cele ce urmau a se întâmpla!” Așa că a intrat să vadă și să se cunoască mai bine cu copacii americani. Și au ajuns la așa intimitate după vreo 3-4 ore de petrecut în mijlocul lor încât la un moment dat mergea numai târâș pe la picioarele lor și se îmbrățișa cu fiecare tufă pe care o întâlnea. Ba chiar se gândea că printre posibilitățile la îndemână ar fi și aceea să rămână toata viața în parc, asta dacă nu cumva în timpul acestei vieți îl va mânca o puma plină de patriotism sau vreun alt animal gelos pe prezența lui în preajma arborilor americani. Într-un final, probabil că și-a amintit de frumoasele pădurile virgine din România și și-a dat seama că dacă ar rămâne pe vecie între vajnicii copaci americani – atunci cine s-ar mai pierde și printre arborii seculari din munții patriei natale?! Nimeni! poate nimeni nu și-ar mai lăsa urmele prin zone neatinse de picior de om, el ar fi ultima șansă – pierdută în junglă! (Bine, acum că a aflat toată lumea de pădurile virgine din România, sunt chiar mai multe șanse să ajungă vreun ONG să le salveze, să facă niște băncuțe în mijlocul codrului des să aibă cerbul unde să își facă siesta, să mai îndrepte un curs de apă care curge prea strâmb sau alte îmbunătățiri din acestea menite să facă locul mai sălbatic și totuși mai prietenos pentru floră și faună). Și așa că a lăsat tata în urmă, cu regrete, parcul dendrologic american, pentru pădurile virgine românești. (La ieșirea din parc, a găsit și panoul pe care scria cum că după ora 16 nu este indicat să intre în parc, deoarece sunt animale sălbatice și alte pericole care stau la pândă; dar ma rog, era oricum prea târziu.)

Acum, ca să priceapă fiecare cum de s-a născut pentru câteva secunde în capul lui – dar fără voia lui, ideea de a rămâne în parcul dendrologic din America, o sa mai povestesc una alta despre Tata. Tata este pasionat de excursii, de plimbări, de hoinăreală, preferabil prin natură, preferabil prin locuri cât mai neumblate, pe orice vreme şi la orice oră; și este iremediabil incapabil să ajungă pe drumul cunoscut la locul țintit; sau poate nu țintește nici un loc, sau poate setea de cunoaștere debordantă în orice domeniu îl face să caute să cunoască şi alte drumuri spre locul țintit. Dacă e de mers de la A la B, neapărat ora de plecare este după ce apune soarele (astă tradiție e respectată de tot neamul, in orice situatie!) și, fie ajunge la C, preferabil diametral opus față de B, fie ajunge la B după ce “ocolește” cărarea bătută pe cât mai de departe și deschide o potecă nouă care neapărat te trece prin proba apelor sau cel puțin a noroaielor, te urcă prin niște copaci și te târăște pe burtă pe sub niște tufe dese, eventual cu țepi. Iată soluția salvatoare a Mariei, pierdută împreună cu tata prin munte: – Încotro mergem acum? – Să zică tata pe unde să o luăm! – De ce? – Ca să mergem în cealaltă direcție decât ne arată el, căci sigur va fi drumul bun!
Tot din setea de cunoaștere, probabil, i se trage și faptul că stă la serviciu de la ora 8 dimineața și până la ora 12 noaptea; e medic, așa că este posibil ca aici să intervină și dorința de a îi însănătoșii pe bolnavi, plus bașca și cu siguranță mâna netrebnică a Statului care nu le dă personal destul (nu mai zic de bani destui) astfel încât tata trebuie să facă și treabă de asistentă și de secretară și de vreo 3 medici. Și mama îl așteaptă și se stresează că nu mai vine, că e mort de obosit, că nu mănâncă ….
Singurele momente de liniște ale mamei erau când tata era plecat la congrese; se stresa cât timp călătorea cu avionul, dar apoi știa ca are program fix, cu mese la ore fixe, cu somn la ore fixe. Ei bine, după ultima aventură, cu siguranță ca mama va sta stresată non stop, ori de câte ori tata va fi plecat, chiar și la congrese.

 

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Ultima replica a anului

Nu merge reteaua Romtelecom de mai bine de o saptamana. Sun din nou si  o doamna cu o voce domoaalaa imi spune ca e programat pentru maine. Ce-o fi programat pentru maine, 24 decembrie? Mos Craciun cu plete dalbe incalcit in ghemotocul de sarme romtelecom? Ea, domol: Nuu … stiiuu …. doaamna … euu …. doaar … vaad … aici … programaat. Eu: Ce vedeti Doamna? Ea: Programaat … pentru … mainee. Eu: Ce e programat? rezolvarea, interventia, Craciunul? Ok, renunt la a aflat ce e programat maine, prea mult timp alocat! Eu: Si pentru zilele acesta in care nu functioneaza linia o sa ne faca reducere la abonament? Ea: Oo … zii, caa … eestee … stipulaat … caa … in 12 … – … 72 … ooree … see … faacee … remedieeereaa, … iar Dumneavoastra … ati … anuntaat … joooi. Eu, cam suparata: Daaa … jooooi … . Desi nu functiona de vreo saptamana deja. Ea: Altadataa … sa … aveeti … griijaa … saa … anuntaati … maai …devreeme. Eu, nitelus nervoasa, ridic vocea: Sigur, ca oricum au grija sa repare pe ultima suta de metri iar noi sa platim! Ma scuzati, rad putin cand imi dau seama ca tip la biata femeie obosita care poate se gandea cand o sa faca ea sarmalele? nu pe Dvs personal sunt suparata, sunt si eu putin nervoasa! Ea, replica de milioane: Staati …. linistiitaa, …. nuu …. sunteeti …. Dumneavoaastra … nervoaaasa, …. caa … daaca … eraati, … nuu …. radeaati. Asa ca ne-am despartit prietene si ne-am urat reciproc Sarbaatoori …. Feericiiite …! …

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Christmas fericit!

Craciun fericit tuturor. Scris la cald. Sunt vreo 23 de grade – de la cuptor in care se coc cozonacii. Din ciclul Retete dupa Ureche, am facut cozonaci revarsati si turta dulce bucatele. Turtele sunt bunicele dar indoite, rupte, lipite. Cozonacii? Sper sa fie macar gustosi daca nu sunt aratosi. Sara m-a ajutat la turtite, a decupat cot la cot cu mine, astfel incat am reusit terminarea lor in timp record – mult mai lung decat daca nu aveam asemenea ajutor de nadejde. Cozonazul l-am facut singurica, cu o mana ii dadeam lui Alex de mancare si cu 2 intindeam de zor. Am convins-o pe Sara sa doarma dupa amiaza cu amenintari ca altfel nu vine mosul: daca nu doarme si nu avem cozonac, nu vine mosul; pentru ca voia sa ii spun povesti povesti la rand la rand si nu ma lasa sa creez noi retete de cozonaci pe masura ce puneam ingredientele in castron: as mai pune putin lapte, poate inca putin zahar, e gata, ba nu, mai punem putin unt si inca putina faina si inca putin lapte … pana a iesit ce a iesit, inca nu se stie ce. Cadouri de criza, profitam de criza; criza de timp, criza de bani, criza de inspiratie, criza de nervi …. toate la un loc. O O O Nu am spalat geamurile de Craciun! Si vom petrece Craciunul in familie; familia extinsa si totusi incompleta. Nici urma de zapada si nici sperante prea mari pana maine seara; nu stiu cum va sosi bietul Mos, tre sa isi ia sania cu roti si motor, cea cu talpici, trasa de reni, e mai ales inutila dar poate si demodata; ninsoarea promisa de INMH sau ANM cum i-o zice acu, a fost o teapa, ne-a fulguit putintel sa ne amageasca, sa ne sperie … si adio; adio zapada! Deci Merry Christmas tuturor, ca acum asa-i bonton, sa ne exprimam si cel putin intr-o limba straina de circulatie internationala.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

impecabil, momentan

Daaaa, am scapat – pentru moment – de stres. Caci desi nu eram speriata, aveam totusi un dram de stres ca daca, ca poate, ca doamne fereste …
Exact cu ocazia zilei mele (adica in octombrie) mi-am facut un cadou mai deosebit: m-a pus datoria sa ma duc sa imi fac un test Papanicolau, asa, ca zice la carte sa iti faci anual acest test si eu nu mai facusem de vreo 4 ani, de cand tot raman gravida si nasc prunci, adica mai precis dinainte de a ramane gravida cu domnisoara Sara. Si surpriza, un rezultat nu tocmai fericit (ASCU-US), dar nici chiar nenorocit, cu indemn la colposcopie si/sau testare HPV. Initial m-am gandit sa il refac la alta clinica, in alt mod (mediu lichid, caci il facusem clasic), dar apoi mi-am zis ca oricum nu voi sta linistita, chiar daca iese bine, asa ca tot mai bine fac direct o colposcopie sa vad eu ca e colul cum trebuie. Si dupa o luna de meditatii ce sa fac mai bine (caci nu voiam sa merg la doctor sa imi spuna el ce e mai bine) m-am programat la colposcopie peste inca o luna, caci era coada lunga la Doctorul Cosmin Iuliu Mihailescu, pe care musai numaidecat si numai pe el il doream sa se holbeze in colul meu. Si azi in drum spre cabinet, mi se muiau picioarele, mi se facea gaura in stomac, imi venea sa vomit si curgea transpiratia rece pe mine; cum am ajuns acolo, m-am aruncat pe un scaun, de zici ca venisem pe jos tocmai din Drumul Taberei – clinicuta fiind langa Foisorul de Foc.
(paranteza: senzatiile acestea mi-au amintit tot de o vizita la dl Doctor in cauza aici, cand mi-a facut prima echo la Alex in burta, pe la 22 de saptamani; eram asa de emotionata si de speriata sa nu aiba bebe ceva, ca de abia ma mai tineam pe; pe masura ce imi spunea ca bebe e bine, ma apuca plansul mai tare si mai tare pana cand la sfarsit plangeam in hohote; plangeam si ma eliberam de stresul ce-l adunasem 22 de saptamani!)
De pe masa – ca sa stiti ca nu era tocmai o senzatie placuta ce mi se intampla (parca cineva batea cu ciocanul in mine!) – il intreb pe doctor: cam cat dureaza si el imi zice: o ora – o ora jumate; a inceput sa urce claustrofobia spre creier, dar nu a ajuns si sa se instaleze ca a rectificat: cat sa dureze? 2 minute-3 minute. Probabil ca a durat 3-5 minute si: Doamna, sa stiti ca arata impecabil colul Dumneavoastra! OOOH! Ma rog, e putin cusut de la nasterea Sarei, dar se pare ca asta nu il face sa arate mai putin impecabil! (Si totusi, nu inteleg de ce pe hartie scrie satisfacator daca este impecabil?)
Mi-o dat sa ma tratez cu colpotrophine, eu, panicarda, repede pe net sa vad daca nu cumva daca fac ce zice doctorul patesc ceva rau si caut la ce este bun si cand se prescrie asa ceva. Cand colo, ce gasesc? Un forum intreg de fatuce foloseau acest medicament, fara nici un discernamant, pe post de lubrifiant. Si eu care ma stresam ca trebuie sa il folosesc in scopuri terapeutice …
Si acum, mai fac o pauza si undeva in jurul Anului Nou imi refac Papanicolaul (eu numai asa pot, cu diverse ocazii speciale), sa vedem, semne bune anul are?

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

prima zapada

Prima zăpadă tocmai am văzut-o și pipăit-o în weekend. În Cișmigiu. Obținută în eprubetă – erau resturi de la patinoarul din Cișmigiu, îngrămădite pe o margine de lac. Doamne, dar ce fericire pe copii! Erau vreo 3 mormane de zăpadă mari și vreo 2 mici și le călăreau copilașii cu o bucurie debordantă: se tăvăleau, alunecau, se aruncau, se bulgăreau. Mici mici, mai mari și mai mari și mai mari… Cu tot cu părinții care îi strigau, îi certau, nu pe acolo că ajungi direct în apă, hai să mergem, nu te mai tăvăli, nu mai sta pe jos, ai grijă, ai grijă, vezi că e un copilaș în spatele tău, nu mai sta în genunchi, nu înțelegi, tu nu ai mănuși, nu poți sa te joci. Și ei, scârț!, doar un minut, doar un minut și fără mănuși și prin baltă și târâș și în genunchi și unii peste alții sub alții. Începuseră grămezile de zăpadă să se întindă, să se turtească, să se înnegrească, să se topească – sub ochii mei în cele 30 de minute cât am stat pe acolo. Dar și ce dacă?, copii erau tot mai fericiți, tot mai mulți. Și Sara pe acolo, îi sclipeau ochii – nemaivăzut, arunca cu bulgări în copii și părinți (mai ales în tătici), nu plângea când era și ea bulgărită sau chiar împinsă, se chinuia târâș să se urce pe mormanele mari și nu o apuca panica când mai aluneca de pe vreun vârf. Greu greu am dezlipit-o, înainte de plecare a mai aruncat vreo 10 bulgări într-o băltoacă uitată și ea pe fundul lacului, a mai lins câțiva bulgări de zăpadă culeși tocmai din noroiul de pe fundul lacului. Eu plecam împreună cu ea și cat apucam să mă întorc 2 secunde să mai văd și eu pe unde calc, țuști, Sara dispărea înapoi la zăpadă. A mai durat jumate de oră să iesim din lac. Și mare noroc că am avut niște mănuși în geanta de toate zilele, cam scurte dar cam largi, dar ce bune de tăvălit prin prima zăpadă!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

cu si despre copii

Si astazi Alex a reusit sa se ridice de jos in picioare fara sprijin.
Ii place foarte mult sa se invarta, pana cand ameteste si cade jos si rade de nu mai poate.

– Mama, eu vreau sa imi creasca puta.
– Vai de mine, si eu ce ma fac?
– Paaai, o sa ai 2 baieti.
– Pai eu mi-am facut fetita special sa am o fetita frumoasa, cuminte, desteapta, buna …
– Da, da eu sunt rea!
Ce sa zic, ghinion, am gresit-o p-asta!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Celelalte Cuvinte!

Tari, tari, tari!

Prima parte m-a lasat rece, adica, la naiba, puteau si ei sa alterneze una veche cu una noua, sa mai trezeasca publicul. Am inteles, era opera rock in 6 piese (am citit pe net!); am inteles, aveau un plan, sa cante in ordine invers cronologica. Am inteles, dar tot nu mi-a placut prima parte. Si ne-am oglindit impreuna cu ei, si cum ne oglindeam ma gandeam ca ar trebui mai bine sa plec la copii, sa o scap si pe mama de corvoada (si pe mine). Eeh, dar a meritat atata oglindire! In partea a 2-a, Celelalte Cuvinte au fost, ca de obicei, super tari. Si mama saraca a stat pana la ora 1 noapte sa ne pazeasca odraslele. Asa ca multumim Mama si multumim Celelalte Cuvine!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather