Sara e bolnava

Sara e bolnava, racita, tuseste, are febra.
Cand a inceput boala, Cristi nu era in tara – nu era acasa.
Sara a tusit putin la inceput, am tratat-o cu ceaiuri si vitamine si intr-o noapte, pe la ora 5, Sara incepe sa planga si sa tuseasca. Ma ridic din pat, ma durea capul rau, ma culcasem doar de vreo doua ore, ma duc sa vad ce face, pun mana pe ea si aaaa! frige tare. Ma speriu, sunt singura acasa! O iau repede din patut, ii iau temperatura, 39grade, ii dau ceai, paracetamol, comprese… , ma doare capul si astept langa ea sa vad cum evolueaza, cu telefonul langa noi, pentru orice eventualitate. Mai plange, o mai plimb in brate, o mai las jos, comprese, ceai, plansete, in sfarsit incepe sa se linisteasca si parca sa nu mai arda asa de ingrozitor. E vreo 7 dimineata. Ma mai relaxez si eu putin, ma intind langa ea si ii tin o mana pe frunte, motaind … ma rog: Doamne da-mi mie febra si chinul ei! …. si incep sa atipesc; tot ma durea capul si cum stateam asa incepe sa ma doara urechea si gatul, aah, asta imi lipseste acum, sa ma imbolnavesc si eu, ce rau e … cand imi amintesc! Tocmai ii cerusem lui Doamne sa imi dea mie durerea Sarei …. si eu: cum m-a durut putin, cum am inceput sa ma vait!

Din pacate nu mi-a dat-o, Sara e bolnava in continuare si pe mine nu mai mai doare nici macar capul – au venit parintii sa stea cu ea!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

ai zis? ai zis!

Sara scânceşte, noaptea, se fâţâie, începe să plângă, se agită … aștept, văd că nu mai adoarme la loc, mă ridic din pat, mă uit cu ochii cârpiţi de somn la ceas: şase jumate. Aa! E ora de lăptic. Îi zic, stai cuminte că mama se duce să îţi facă lăpticu. Sara se liniștește. Mă duc la bucătărie, aprind lumina, trebăluiesc, fac lăpticu, îl las 2 minute la maturat, deschid geamul 2 minute să intre o gură de aer proaspăt, închid geamul, mă uit la ceas, fac ochii cât cepele, ce naiba? E patru fără douăşcinci. Ah! n-am văzut bine, era trei jumate, nu e ora de lăptic, Sara văd că e liniştită, sigur a adormit la loc, bag lăpticu în frigider, dacă s-o scula într-o oră, îl refolosim, dacă nu, asta e, facem risipă, mă strecor încetişor în pat şi încerc să adorm … dar nu trece mult și aud: Mamii! SISICU!, Sara în picioare în pătuț.

Și am adus lăpticu, a făcut și caca, dacă tot a luat micul dejun în mijlocul nopții. Dar apoi a adormit mulțumită. Și eu.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

CEASU RĂU, CIOARA NEAGRĂ

Patru puștani în parc, aş zice cam prin clasa a 2a să fi fost, pe malul lacului, încercau să spargă gheața, cu piciorul, cu sania, cu lemne, se străduiau din răsputeri: Hai, mai dă odată acolo! Vino tu şi dă cu piciorul. Nu acolo, tot aici, mai tare! Dă-mi lemnu ăla! Nu intrau pe lac, ci doar de pe bordură se aplecau, băgau un picior, se chiorau. Îi vedeam de pe malul celălalt și zic, hai sa vedem ce fac!
Lipa lipa cu Sara până la ei.
Ne uităm, agitație mare acolo, dădeau de zor cu o săniuță în gheață.
Eu mă bag singură în seamă: Nu o să cădeți în apă nu? Aaa, nu! Ați văzut crucea unde au căzut 2 copii în apă? Unul cu șapcă Daa, da SIGUR au căzut când nu era înghețată! Zic, poate nu, că scrie că au căzut iarna în apă. un A! scurt și continuă treaba lor.
Mai dau cu una cu alta în gheță. MAMĂĂ, MAMĂĂ, e cineva în apă, sigur a rămas acolo blocat. Uite, ies bule de aer din apă, mai respiră! Tipete, țopăială. Cel mai mic (de înălțime) se uită la mine cu niște ochi rotunzi și îmi zice: E cineva sub gheață, că ies bule de aer de sub apă, cu un aer de cunoscător. Apoi mă uită și iar sapă și discută aprins între ei.
Poate a căzut în apă! Poate era un scafandru și a rămas blocat sub gheață! Poate s-a lovit la cap și când s-a trezit: Unde mă aflu, ajutor! Trebuie să îl ajutăm. Auzi o cioară, sigur e cineva sub gheață, ciorile aduc ghinion, daaa, dacă auzi o cioară înseamnă că se întamplă ceva rău.
Eu zic, nu se întâmplă nimic rău de la cioară. Așa vorbesc ciorile între ele. Ăla micu NUU, că unchiu lui a murit când s-a auzit o cioară, sau poate invers, că s-a auzit o cioară când a murit unchiul. Și un zgomot ciudat. Ceilalti trei nu mai zic nimic câteva secunde. Eu, ca să întrerup tăcerea înfiorătoare zic, puţin înciudată n-a murit din cauza ciorii! Piticul, iar cu un aer de cunoscător flegmatic îmi aruncă: Și nu era chiar bătrân când a murit! Nu mai insist, se vede treaba că de la cioară i s-a tras!
Dar nu pot să îi las în inconștiența lor și revin la explicații: adică dacă voi săpați aici în gheață și ciorile … stau și ele în parc și povestesc între ele, iar vreunul dintre voi cade în apă că sunteți neatenți, cine e de vină? Pauză 3 secunde după care puștiu cu şapcă zice: CIORILE! iar restul imediat îi dau dreptate … ciorile, da ciorile!
E clar, ciorile!
Mă retrag încetișor, ei discută, eu mai trag încă cu urechea, pisica neagră aduce ghinion, ba nu, pisica neagră aduce noroc, ba da, aduce ghinion, am vazut eu, era unu șofer și i-a taiat calea o pisică neagră și când s-a oprit la stop, era lângă el unu pe o motocicletă, unu maare, știi cum, și ….

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

unii moare si-asa n-are sau ce lucruri frumoase ni se intampla in viata

(am prins gust la) motto:

“Die die die my darling
Just shut your pretty eyes
I’ll be seeing you again
Yeah I’ll be seeing you in hell”

Frumoasa, poate fi chiar viata … pentru unii: ei nu si-au dorit-o niciodata!
Apoi ai o copilarie fericita si o familie frumoasa … sau poate nu, parintii pleaca in Italia sa munceasca si nu se mai intorc iar tu te spanzuri de dorul lor.
Esti un elev model, un student studios … sau poate nu ai nici act de identitate si iti petreci timpul sugand aurolac din punga si terorizand soferii la stopuri, cu un mop imputit cu care te oferi sa le murdaresti geamurile; nici amenda nu poti sa iei!
Ai o carierea frumoasa, iti place ce faci, castigi bani buni, iti cumperi casa si masina … vine criza, te dau afara, nu mai ai bani sa platesti ratele si te trezesti in strada dormind pe o saltea. O doamna mirata vine si iti da 10 lei sa iti iei ceva cald de mancare.
Te casatoresti cu alesul iminii si ai o casnicie fericita sau poate divortezi in doi ani ca te batea de te rupea si ramai cu 2 copii la care nu vrea sa le plateasca pensie alimentara si cu 2 dinti lipsa.
Ai copii buni, frumosi, destepti, mare bucurie pentru un parinte; cresc mari si te dau afara din casa ca sotul ei nu vrea sa te vada cum iti tremura mana si iti curge mancarea pe barbie la 80 de ani.
Ai muncit un an intreg, meriti o excursie la Londra, te extaziezi de monumentele pe care englezii stiu sa le promoveze – nu sa le ascunda intre zgarie nori. Si arunca teroristul o bomba tocmai in metroul cu care mergeai tu, astazi urma sa vizitezi palatul Buckingam.
Ai firma, te descurci, merge binisor, mai vine criza, mai scade productia, dar pluteste; nu-i nimic, vine Statu’ si da 2 legi, cum ca impozitele platite sunt prea mici si ca tre sa creasca cel putin de 5 ori si sa mai introduca inca 4, acum, repede!
Ai masina smechera, intri in copac cu ea si stai toata viata in carucior.
Au parintii bani si iti permiti ce vrei tu mai mult si mai mult, dar tu vrei sare de baie sau alte droguri usoare care se vand la chioscu de la colt.
Ai o casa frumoasa, cu piscina, cu terasa deasupra, curte mare, cu brazi in ea, vine cutremurul si mori impreuna cu ea …
Si totusi … iata ca nu se intampla nimic rau, ai parintii ideali, ai un sot iubitor, copii destepti, casa si masina, ai putea fi fericit, dar … nu-ti convine nuanta de la faianta din bucatarie, i-ai zis sotului ca vrei verde pal si el ti-a luat o idee mai inchis decat trebuia!!! fir-ar sa fie! mi-a stricat toata saptamana cu asta!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

de ce să (NU) îi îndeplinesc dorința soțului meu

motto:
“Făcându-ne să suferim mai lesne
Urgiile de-aici decât să tindem
Spre altele pe care nu le știm”
Shakespeare

Soţul meu a zis că vrea de ziua lui o oală sub presiune … he he he!
Mie imi este frică de ea!
Am avut una: cadou de nuntă de la o fosta colegă.
Ce-i drept, era foarte frumoasă, mai mare dragul să o priveşti.
Într-o primă etapă, cu teamă, cu grijă, am început să o folosesc; o pândeam, cum scotea puţin zgomot, ridicam piedica să mai eliberez din aburi … şi uite aşa, găina (de la ţară, trebuie să precizez, pentru că alea de la magazin … se fierb chiar şi dacă le laşi juma de oră în apă călduţă) se fierbea în vreo 5 ore sau mai mult, iar eu stăteam lipită de oală ca să scot aburul din ea. Mi-am mai dat o şansă, am mai încercat odată, poate greşeam eu ceva: am aplicat metoda învăţată şi descrisă … ţeapă: găina nu şi nu!
Ce folos de oala sub presiune? mi-am zis eu. I-am povestit lui Cristi ce proastă e oala sub presiune! S-a dovedit însă că proastă era …”gospodina”. Oala cică trebuie lăsată să fluiere, să şuiere, să urle, nu te apropii de ea orice ar fi, până când nu e gata găina (dai şi tu cu presupusu când ar putea să fie gata, altfel nu îmi dau seama cum). (Asta îmi aminteşte de Marius, când era mic şi auzea monstrul urlând, urla şi el de groază; păi avea şi dreptate).
Etapa doi a fost de mare succes, supele se făceau rapid, până şi cele mai de cursă găini, numai fibră şi muşchi, capitulau în cel mai scurt timp, ţi se topeau în gură, nu alta!. Învăţasem să o folosesc, învăţasem în cât timp fierbe găina, vita, leguma …. eram pricepută, încântată, încrezătoare într-un viitor de mare gospodină apreciată de familie pentru mâncărurile delicioase preparate în timp record!. GREŞEALĂ! Oala s-a răzbunat!
Etapa trei.
Eram proaspătă gravidă, greaţă de dimineaţă, greaţă la prânz, greaţă seara. Gospodină, femeie de afaceri (spre deosebire de momentul prezent, când în loc să gospodăresc sau să fac afaceri, scriu!), făceam mâncare, curat, facturi, oferte, telefoane, cumpărături – totul. Pun kukta pe foc şi plec de acasă să mai fac şi alte treburi, las că mă întorc exact la timp cât să scot supa gata de pus în castroane. Dar uit! După vreo două ore, hai acasă să opresc oala. Ies din firmă în curte, miroase a mâncare, comentez în sinea mea: vecinii fac de mâncare, urc treptele, hm, ăştia au cam ars mâncarea, mai urc … parcă totuşi de la noi miroase, deschid uşa de la hol, fum, deschid uşa de la cameră FUM FRATE! nu se vedea nimic altceva decât undeva, în fundal, o flacără. Mă reped, opresc gazul, deschid geamu, mă abţin din răsputeri să nu vomit, îmi dau seama ca fumu face rău la bebe, ies repede afară, mă duc jos la Cristi (din fericire nu era plecat din firmă) şi calmă îi zic: am dat foc la casă, vrei să te duci tu sa stingi, că mie îmi e frică să nu intoxic copilul. Cristi probabil s-a gândit că glumesc, proastă gluma, apoi o ia la fugă, deja era fum în toată curtea, se prinde ca nu e glumă și se duce să stingă flacăra și să scoată fumul. Nu știu din ce motiv au luat foc mânerele de ebonită de calitate superioară ale oalei sub presiune. Poate n-am închis bine oala și a ieșit niste grăsime care a luat foc, poate am pus oala strâmb pe foc, poate chiar nu am nici o vină eu și pur și simplu … soarta, habar n-am cum s-a întâmplat! I-o zic că putea să fie mult mai rău …
De atunci și până prin luna a patra, cănd mi-au trecut grețurile, primul lucru pe care îl făceam când intram în casă era să fug la budă sa vomit, a mirosit îngrozitor luni în șir, chiar și după ce am zugrăvit, totul mirosea, pereți, haine, mobila, vase …
Etapele următoare sunt oarecum … fericite. Capacul a zburat direct în coșul de gunoi. Oala a aterizat pe balcon, înnegrită de ebonită și mâncare carbonizată, așteptându-și rândul la gunoi. Au trecut anotimpuri peste ea, soare, ploaie, zăpada, praf, timp și când să o arunc, văd că nu mai e neagră decât prea puțin. Mă uit la ea cu oareșce ură potolită de timpul trecut, o analizez, îi văd potențialul de oală obișnuită de bucătărie, cu pereții groși și fundul dublu triplu etc, exact dimensiunea care ne lipsea, mă înarmez cu răbdare, mănuși de cauciuc, burete de sârma, cif și din Cenușăreasa am scos o bunăciune de oală, pe care o folosim cu succes dar fără presiune și acum.
Deci: a fi sau a nu fi, aceasta-i întrebarea!
(te cam chinui să fierbi găina, dar cine știe ce se mai poate întâmpla cu vreo oala din astea ???)

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

povestire rapidă

motto: “el avea ciocate blugi originali și geacă
ea avea cosițe până în brâu și costum tradițional”

deci El avea vreo 20 și de ani, brunet cu ochi albaștri, bărbat bine; Ea avea vreo 16 ani, probabil că era draguță, căci la vârsta asta orice puștoaică e draguță, dacă nu e proastă.
s-au întâlnit în vacanță (a ei) s-au admirat reciproc (probabil), El a cerut telefonul, Ea l-a dat cu emoție
s-a terminat vacanța, Ea s-a întors acasă și surpriză țrrrr, sună El.
s-au întâlnit au povestit, s-au plimbat prin parc până când El nu a mai răbdat atâta romantism și a pus punctul pe i: ce crezi, că eu vreau să mă întâlnesc cu tine ca să ne plimbăm, eu vreau să fac sex cu tine!
Ea … O-Ooo … cască ochii, se gândește, se încruntă, meditează, zâmbește, tre să dea un răspuns, mai dau o tură de parc, dar auzi, prieteni nu putem fi?
El, concis: prieteni sunt cei care se aruncă în foc pentru tine!
Ea, scurt: Aha!

(unii preferă să facă sex, alții să se arunce în foc)

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

amintiri din copilărie despre căsuța din pădure

Undeva prin mijlocul platoului de la Agriș este o pădurice de brazi, nu știu dacă a fost plantată de mâna omului sau a crescut pur și simplu acolo, din proprie inițiativă.
În păduricea aceasta sunt și acum mai multe căbănițe din lemn, la una dintre ele am tras în câteva nopți de iarnă, pe vremuri, vremuri vechi tare imi par acum.
Dintre toate, a noastra era cea mai frumoasă! Nu le-am văzut pe restul decât de afară, erau unele micuțe și imi pareau pe vremea aceea misterioase, mă întrebam întotdeauna ce o fi inăuntru; n-am aflat.
Probabil că era una dintre cele mai încăpătoare, avea o sobă – un godin – se încălzea urgent, se răcea urgent, o masuță la geam, iar in rest – PATURI – priciuri de fapt; intrarea era printr-un pridvor foarte larg. Mi-e teamă că nu avem nici o poză cu căsuța din pădure, dar am să îmi amintesc, dacă mai trecem vreodată pe acolo și nu sunt epuizată când ajungem în zonă, sa trag o fugă până la casuța noastră să o imortalizez – sper să o mai recunosc.
Îmi amintesc cu plăcere de momentul când – după ce ajungeam acolo înghețați, obosiți, flămânzi, ne eliberam de toți sacii, ruxacii, bocancii si hainele ude și alte anexe agățate – noi copiii ne înghesuiam în paturi să ne încălzim, până când godinul îsi făcea datoria și încingea camera (și spiritele), timp în care părinții pregăteau ceva de mâncare.
Într-o iarnă geroasă și plină de zăpadă, nu cum sunt umbrele astea de ierni de acum, mama era gravidă, aș zice că Ștefan era pe cale să se nască (Ștefan s-a născut in 87, jumătatea lui ianuarie), çăci tata ne-a dus până la căsuța din pădure si după ce ne-a instalat, ne-a lăsat pe mâna lui Nanalu și s-a intors la mama. Dimineața a revenit din nou la Agriș.
Ei și atât a așteptat Nanalu, să plece tata, că hop! m-a dat afară din cabană, drept pedeapsă pentru cine mai știe ce?? Stăteam pe prispa aia largă și tremuram de frig (că eram mai mult dezbrăcată decât îmbrăcată) și de frică (se auzeau lupii urlând și era întuneric întuneric). Până la urmă nu știu dacă am cedat eu și am făcut ceea ce dorea Nanalu să fac sau i s-a făcut lui milă de mine, cert este că nu am dormit afară în noaptea aceea. Evident că l-am pârât la tata, cum adică să trebuiască să ascult EU de altcineva decât de părinți și cum își permite Nanalu să mă pedepsească pe MINE – ce importantă trebuie că eram!

Poate Bogdan ar trebui să fie intrebat ce părere, ce amintiri are despre căsuța din pădure, căci într-un an a fost și el acolo, într-o iarnă. Era micuț, câtiva ani, până acolo a fost dus mai în spate, mai pe sanie, îi pusesem în picioare mănușile mele de piele întoarsă, cu un deget și cu blănița pe dinăuntru (de care eram foarte mândră), să nu îi înghete cât stătea pe sanie nemișcat. Cert este că de atunci, ani de zile după, de cate ori plecam de la Sighet si el rămânea acolo, dacă plângea după noi (și el plângea de fiecare dată!) îi spuneam că noi plecăm la căsuța din pădure; pe loc nu mai dorea să ne însoțească, ba poate chiar se bucura că nu îl luam si pe el.

Cotrobăi prin creieri să mai găsesc și alte amintiri decât cele de mai sus (care imi vin cu ușurință, mai ales, Mrrr!, pedeapsa pe care mi-a dat-o Nanalu – asta nu o să o uit ușor) și imi trece așa, prin cap, câte o senzație din vechime, un geam aburit într-o dimineață, gustul unei omlete făcute pe soba de fier, căldura înăbușitoare dintr-o noapte in care am băgat prea multe lemne în godin, greutatea unui ruxac peste care erau agățate și schiurile, un ciorap ud de prea multe ore  ….

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather