(am prins gust la) motto:
„Die die die my darling
Just shut your pretty eyes
I’ll be seeing you again
Yeah I’ll be seeing you in hell”
Frumoasa, poate fi chiar viata … pentru unii: ei nu si-au dorit-o niciodata!
Apoi ai o copilarie fericita si o familie frumoasa … sau poate nu, parintii pleaca in Italia sa munceasca si nu se mai intorc iar tu te spanzuri de dorul lor.
Esti un elev model, un student studios … sau poate nu ai nici act de identitate si iti petreci timpul sugand aurolac din punga si terorizand soferii la stopuri, cu un mop imputit cu care te oferi sa le murdaresti geamurile; nici amenda nu poti sa iei!
Ai o carierea frumoasa, iti place ce faci, castigi bani buni, iti cumperi casa si masina … vine criza, te dau afara, nu mai ai bani sa platesti ratele si te trezesti in strada dormind pe o saltea. O doamna mirata vine si iti da 10 lei sa iti iei ceva cald de mancare.
Te casatoresti cu alesul iminii si ai o casnicie fericita sau poate divortezi in doi ani ca te batea de te rupea si ramai cu 2 copii la care nu vrea sa le plateasca pensie alimentara si cu 2 dinti lipsa.
Ai copii buni, frumosi, destepti, mare bucurie pentru un parinte; cresc mari si te dau afara din casa ca sotul ei nu vrea sa te vada cum iti tremura mana si iti curge mancarea pe barbie la 80 de ani.
Ai muncit un an intreg, meriti o excursie la Londra, te extaziezi de monumentele pe care englezii stiu sa le promoveze – nu sa le ascunda intre zgarie nori. Si arunca teroristul o bomba tocmai in metroul cu care mergeai tu, astazi urma sa vizitezi palatul Buckingam.
Ai firma, te descurci, merge binisor, mai vine criza, mai scade productia, dar pluteste; nu-i nimic, vine Statu’ si da 2 legi, cum ca impozitele platite sunt prea mici si ca tre sa creasca cel putin de 5 ori si sa mai introduca inca 4, acum, repede!
Ai masina smechera, intri in copac cu ea si stai toata viata in carucior.
Au parintii bani si iti permiti ce vrei tu mai mult si mai mult, dar tu vrei sare de baie sau alte droguri usoare care se vand la chioscu de la colt.
Ai o casa frumoasa, cu piscina, cu terasa deasupra, curte mare, cu brazi in ea, vine cutremurul si mori impreuna cu ea …
Si totusi … iata ca nu se intampla nimic rau, ai parintii ideali, ai un sot iubitor, copii destepti, casa si masina, ai putea fi fericit, dar … nu-ti convine nuanta de la faianta din bucatarie, i-ai zis sotului ca vrei verde pal si el ti-a luat o idee mai inchis decat trebuia!!! fir-ar sa fie! mi-a stricat toata saptamana cu asta!