motto:
„Făcându-ne să suferim mai lesne
Urgiile de-aici decât să tindem
Spre altele pe care nu le știm”
Shakespeare

Soţul meu a zis că vrea de ziua lui o oală sub presiune … he he he!
Mie imi este frică de ea!
Am avut una: cadou de nuntă de la o fosta colegă.
Ce-i drept, era foarte frumoasă, mai mare dragul să o priveşti.
Într-o primă etapă, cu teamă, cu grijă, am început să o folosesc; o pândeam, cum scotea puţin zgomot, ridicam piedica să mai eliberez din aburi … şi uite aşa, găina (de la ţară, trebuie să precizez, pentru că alea de la magazin … se fierb chiar şi dacă le laşi juma de oră în apă călduţă) se fierbea în vreo 5 ore sau mai mult, iar eu stăteam lipită de oală ca să scot aburul din ea. Mi-am mai dat o şansă, am mai încercat odată, poate greşeam eu ceva: am aplicat metoda învăţată şi descrisă … ţeapă: găina nu şi nu!
Ce folos de oala sub presiune? mi-am zis eu. I-am povestit lui Cristi ce proastă e oala sub presiune! S-a dovedit însă că proastă era …”gospodina”. Oala cică trebuie lăsată să fluiere, să şuiere, să urle, nu te apropii de ea orice ar fi, până când nu e gata găina (dai şi tu cu presupusu când ar putea să fie gata, altfel nu îmi dau seama cum). (Asta îmi aminteşte de Marius, când era mic şi auzea monstrul urlând, urla şi el de groază; păi avea şi dreptate).
Etapa doi a fost de mare succes, supele se făceau rapid, până şi cele mai de cursă găini, numai fibră şi muşchi, capitulau în cel mai scurt timp, ţi se topeau în gură, nu alta!. Învăţasem să o folosesc, învăţasem în cât timp fierbe găina, vita, leguma …. eram pricepută, încântată, încrezătoare într-un viitor de mare gospodină apreciată de familie pentru mâncărurile delicioase preparate în timp record!. GREŞEALĂ! Oala s-a răzbunat!
Etapa trei.
Eram proaspătă gravidă, greaţă de dimineaţă, greaţă la prânz, greaţă seara. Gospodină, femeie de afaceri (spre deosebire de momentul prezent, când în loc să gospodăresc sau să fac afaceri, scriu!), făceam mâncare, curat, facturi, oferte, telefoane, cumpărături – totul. Pun kukta pe foc şi plec de acasă să mai fac şi alte treburi, las că mă întorc exact la timp cât să scot supa gata de pus în castroane. Dar uit! După vreo două ore, hai acasă să opresc oala. Ies din firmă în curte, miroase a mâncare, comentez în sinea mea: vecinii fac de mâncare, urc treptele, hm, ăştia au cam ars mâncarea, mai urc … parcă totuşi de la noi miroase, deschid uşa de la hol, fum, deschid uşa de la cameră FUM FRATE! nu se vedea nimic altceva decât undeva, în fundal, o flacără. Mă reped, opresc gazul, deschid geamu, mă abţin din răsputeri să nu vomit, îmi dau seama ca fumu face rău la bebe, ies repede afară, mă duc jos la Cristi (din fericire nu era plecat din firmă) şi calmă îi zic: am dat foc la casă, vrei să te duci tu sa stingi, că mie îmi e frică să nu intoxic copilul. Cristi probabil s-a gândit că glumesc, proastă gluma, apoi o ia la fugă, deja era fum în toată curtea, se prinde ca nu e glumă și se duce să stingă flacăra și să scoată fumul. Nu știu din ce motiv au luat foc mânerele de ebonită de calitate superioară ale oalei sub presiune. Poate n-am închis bine oala și a ieșit niste grăsime care a luat foc, poate am pus oala strâmb pe foc, poate chiar nu am nici o vină eu și pur și simplu … soarta, habar n-am cum s-a întâmplat! I-o zic că putea să fie mult mai rău …
De atunci și până prin luna a patra, cănd mi-au trecut grețurile, primul lucru pe care îl făceam când intram în casă era să fug la budă sa vomit, a mirosit îngrozitor luni în șir, chiar și după ce am zugrăvit, totul mirosea, pereți, haine, mobila, vase …
Etapele următoare sunt oarecum … fericite. Capacul a zburat direct în coșul de gunoi. Oala a aterizat pe balcon, înnegrită de ebonită și mâncare carbonizată, așteptându-și rândul la gunoi. Au trecut anotimpuri peste ea, soare, ploaie, zăpada, praf, timp și când să o arunc, văd că nu mai e neagră decât prea puțin. Mă uit la ea cu oareșce ură potolită de timpul trecut, o analizez, îi văd potențialul de oală obișnuită de bucătărie, cu pereții groși și fundul dublu triplu etc, exact dimensiunea care ne lipsea, mă înarmez cu răbdare, mănuși de cauciuc, burete de sârma, cif și din Cenușăreasa am scos o bunăciune de oală, pe care o folosim cu succes dar fără presiune și acum.
Deci: a fi sau a nu fi, aceasta-i întrebarea!
(te cam chinui să fierbi găina, dar cine știe ce se mai poate întâmpla cu vreo oala din astea ???)

by