Omul cel bun de la teatru

Omul cel bun din Seciuan, in regia lui Andrei Serban, la teatrul Bulandra – va recomand sa il vedeti de cate ori aveti bani si timp. De mult nu mi-a mai placut un spectacol asa de mult, incat in timp ce il vizionez sa fac deja planuri cum sa il mai vad a 2-a oara; si peste 5 zile inca sa imi sune in cap replici sau voci din specatcol. Actiune sau simbolistica – dupa cum va plac piesele de teatru, emotii – pentru cei ce simt nevoia sa planga putintel; o tzara de injuraturi cat sa te transpuna in realitate, fara replici fortat vulgare, care plac atata publicului; muzica excelenta cu Raul Kusak, un muzician si improvizator de exceptie de-ti vine sa-l mananci! (N-am reusit decat sa mancam o omleta facuta cu mana lui, pe vremea cand ne-am indragostit de improvizatiile lui asa de tare incat l-am invitat la micul dejun dupa o noapte de chinuit pianul intr-un mod fantastic! nu-mi amintesc cum a fost omleta, eram inca in stare de soc muzical cand am mancat-o) Spectatori cu fite atat de mari incat asorteaza la costumul de gala o tigara electronica – si “vapeaza” fix sub nasul tau fumuri parfumate de nu stii de-s de la piesa de teatru sau de la nesimtit; puteti face abstractie de nesimtiti, teatrul va va absorbi.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Spargatorul de Nuci

Miercuri am fost cu Sara si cu mama la Spargatorul de Nuci, la Opera. Sarei i-a placut foarte mult, asa mi-a spus; de fapt, chiar a stat atenta tot spectacolul, in timp ce, de exemplu, langa noi, o fetita incepuse sa planga ca s-a plictisit, ce teatru e asta din care nu se intelege nimic, unde-s soarecii, unde-s zanele? – la pauza a plecat.
De curand Opera a anuntat ca la spectacolele pentru copii se primesc doar copii peste 4 ani, iar la celelalte, peste 6 ani – pentru confortul spectatorilor.
Drept este ca fiind spectacol special pentru copii, eu ma asteptam sa fie mai vivace: prea multe scene de societate, prea putina actiune. Adica, pot sa ii explic copilului ca trebuie sa isi imagineze ca un balet este o lupta intre Spargator si Regele Soarece, dar nu pot sa ii tin interesul treaz in timp ce balerinii mimeaza de jumatate de ora o scena plicticoasa de schimburi de amabilitati. Daca dupa primii pasi de balet am inceput sa cascam, cu cat avansam in spectacol, deveneam mai atente, iar la final, cand dansurile au fost variate – am avut dans spaniol, chinezesc, rusesc …. –  mai ca ne venea si noua sa ne ridicam si sa topaim. Cand eram mica parca eram mai impresionata de balet, imi amintesc in mod special de Lacul Lebedelor, sunt curioasa daca acum as mai fi la fel de fascinata.
Muzica a fost frumoasa, cantata de orchestra Operei, cu multe instrumente si chiar si cu putin cor – la baletul Zanelor Zapezii.
Biletul a fost foarte ieftin, undeva la cucurigu – 10 lei.
(M-a dezamagit buda, care miroasea de pe coridor inca – a pisat, nu a parfum si nici macar a clor. In manerul de la scaunul pe care am stat eu era un cui care iesea asa, de vreun centimetru.)
Cred ca urmeaza Alba ca Zapada; sau poate Cenusareasa?

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

primul fulg!

Am avut si serbarea. Desi am pregatit camera foto, i-am incarcat acumulatorii, am bagat-o din timp in ruxac, nu am facut nici o poza … pentru ca nu a avut baterii! Paranormal de-a dreptul! Sau mai probabil baterii stricate!
Asa de emotionata am fost – desi nu mi-am data seama- incat pana la ora 5 cand ne-am intors de la serbare, nu am mancat nimic, decat cafeaua cu lapte de dimineata. Gandindu-ma ulterior de ce am fost asa de stresata, m-am revazut cum urmaream cu ochi de vultur fiecare expresie a Sarei, panicata ca nu cumva ceva orice sa o faca sa planga fara oprire. Dar nu, Sara a fost la inaltime, a stiut poeziile, a mormait cantecele, atat cele in engleza cat si cele in romaneste, la dans a fost mai greut, dar avand in vedere ca saptamana aceasta a lipsit de la gradinita si ca era in convalescenta, putem sa o iertam. Este cea mai mica si mai slaba din clasa, de abia se vedea pe scaunel dintre un coleg si o colega (noroc ca dintre cei preferati, caci altfel cu siguranta spaimele mele ar fi prins contur!)
I-a spus poezie Mosului, a vorbit cu Mosul, a stat la Mos in brate, i-a raspuns la intrebari (am 4 ani si 5 luni), a zambit si a primit. (Anul trecut nici sa isi ia cadoul de la Mos nu a vrut, daramite sa ii mai spuna ceva.)

La terminarea spectacolului insa a gasit in sfarsit motive de plans, ba ca nu e buna sorcova ei care nu este a ei ca are mov in varf si a ei avea rosu, ba ca ea nu vrea sa plece de la gradinita …. Pana la urma a mai stat 15 minute in clasa sa deseneze ca sa putem pleca linistite acasa.
Doua doamne necunoscute au laudat-o: Felicitari, ai recitat cel mai frumos, ai fost singura care ai avut si gestica, tu esti Sara, nu? Asa ca Sara a spus la toata lumea ca a recitat cel mai frumos poezia.

Nu ma stiti, eu sunt Fulguta, din stelute mi-e rochita, de ma invart odata bine (si s-a invartit!) alb covor astern, copile!, casele eu le pudresc (si a pudrat), sunt vesela si ma distrez!

Dupa o saptamana de boala in care de abia a mancat, inclusiv dulciuri, i-am luat cadou pentru prestatie deosebita o cutie cu prajiturele si s-a indopat cu 4 prajiturele, doar cu 4, caci am rugat-o sa nu manance fooarte multe; si nu i s-a facut rau.

 

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

rock rock rock

Daca nu e teapa, e Slayer!
Ignorati bla bla-urile siropoase nedemne de un suflet rock HA HA HAAAA, treceti direct la subiect:
O noua veste buna pentru iubitorii muzicii rock: Slayer, legendara trupa de thrash metal, va concerta vara aceasta in Romania, pe 4 iunie la Arenele Romane din Bucuresti! Surprizele nu se opresc insa aici: biletele vor fi puse in vanzare luni, 6 februarie, pe www.myticket.ro, iar pentru fiecare bilet comandat, cumparatorii vor avea sansa de a achizitiona la pret promotional si un abonament B’ESTFEST, pentru a-i putea vedea pe Obituary, Meshuggah, sau Kreator.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Celelalte Cuvinte!

Tari, tari, tari!

Prima parte m-a lasat rece, adica, la naiba, puteau si ei sa alterneze una veche cu una noua, sa mai trezeasca publicul. Am inteles, era opera rock in 6 piese (am citit pe net!); am inteles, aveau un plan, sa cante in ordine invers cronologica. Am inteles, dar tot nu mi-a placut prima parte. Si ne-am oglindit impreuna cu ei, si cum ne oglindeam ma gandeam ca ar trebui mai bine sa plec la copii, sa o scap si pe mama de corvoada (si pe mine). Eeh, dar a meritat atata oglindire! In partea a 2-a, Celelalte Cuvinte au fost, ca de obicei, super tari. Si mama saraca a stat pana la ora 1 noapte sa ne pazeasca odraslele. Asa ca multumim Mama si multumim Celelalte Cuvine!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

amintirile de la festivalul enescu

Am fost la festivalul Enescu la foc continuu, 2 concerte intr-o seara, sa imi scot parleala pentru zilele in care nu am reusit sa ajung. Rezultatul a fost o durere in fund si o febra musculara la spate a doua zi dimineata. Oameni imbracati in toate felurile, de la tineri cu adidasii in doua culori si fara sireturi sau rasta si cu caciula pe cap, pana la domni cu papion, de la domnisoare mai mult dezbracate de te intrebai daca nu au confundat bordelul cu Ateneul, pana la doamne simandicoase in rochii de covorul rosu (probabil si ele confundasera ceva); slabi sau grasi, urati si frumosi, batrani si tineri, romani sau alte neamuri, gramada la concerte.
Pe-aici mi-am amintit de un fost coleg de facultate care spunea ca el la Ateneu nu se poate concentra la muzica, ca sta sa numere patratelele de pe tavan si se tot incurca si inversuneaza si tot ce mai conteaza este sa ii iasa socoteala; m-am apucat si eu sa numar diverse randuri, scaune, becuri, ba chiar si oameni la concertele de la Sala.

Deorece se instaurase o parere cum ca Mahler ar fi plicticos (nu stiu de unde a iesit, la cultura mea muzicala nu aveam cum sa confirm sau infirm un astfel de zvon muzical), am decis ca ma voi sacrifica, impreuna cu Iulia (prietena) si vom lasa departe copii si alte rude pentru a ne relaxa pe scaunele incomode de la Sala Palatului. Planul era sa ne vedem si sa barfim toaletele expuse mai sus, insa evident, pe la ora 19:20 de abia eram la Romana vorbind cu Iulia deja disperata la telefon; in fuga mare spre Sala, cu bocancii de petrecere in picioare (cei inalti, de vreun kg bucata), de abia reuseam sa merg, ce sa mai zic despre alergat, ma intampina la un semafor sfatul Milka Indrazneste sa-l astepti cu zambetul pe buze pe prietenul care intarzie, insa ar fi fost mai bun pentru cea care ma astepta decat pentru mine, dar mie mi-a adus zambetul pe buze. Trecand peste alte detalii, Mahler – Simfonia 9 a fost foarte fain, din fericire, caci ar fi fost trist sa nu avem timp de barfa si sa nu ne placa nici muzica.

Intre “acte” am baleiat cu Iulia pe Strada copiilor si am cascat gura la carti, am vorbit despre copii, despre diaree, la telefon cu bunicile care ingrijeau de copii cu diaree parasiti de noi in favoarea culturii, despre mancare pentru copii, despre tinerete si timpul de dinainte de tinerete, despre parinti, despre buni si rai. Mi-am amintit de o incursiune catre serviciu pe role, eu nefiind o experta in acest sport; adica de la Kogalniceanu pana la Aurel Vlaicu; momentul … sa ii zicem comic, a fost in Piata Romana unde, venind in viteza dinspre Piata Amzei, nu am reusit sa pun frana (pentru ca nu stiu si nu stiam) si am intrat direct in intersectie (bine, am vazut ca nu erau masini, caci daca ar fi fost, probabil ca as fi aplicat planul B si m-as fi aruncat pe jos; asa am zis, cu Dumnezeu inainte, cum mi-o fi norocul), norocul a fost un domn politist care m-a prins de o aripa si mi-a zis: Fetito, daca te mai prind pe aici iti tai coditele si iti confisc patinele! iar eu, de vreo 25 de ani si cu codite ma rugam ca nu cumva sa ii vina ideea sa imi ceara buletinul sa vada ce fetita bine crescuta sunt.

Partea a doua am petrecut-o la Ateneu. Pai frate, aici sonoritate. Ce auzeam la Sala Palatului din fundul salii imi dadea impresia ca ascult muzica pe CD, acasa: frumoasa, dar fara nici un pic din maretia live-ului; ba chiar din pacate nu aveai nici facilitatile de acasa: nu puteai sa dai mai tare la bucatile favorite sau sa te intinzi pe canapea cu picioarele pe o perna ca sa nu faci varice.
Si se auzea la Ateneu Haydn – Creatiunile, din toate directiile; la un moment dat chiar au avut doi instrumentisti in sala, de erau toti spectatorii bulversati, OK, foarte buna sonoritate, dar chiar asa, 3D?! – stateam intr-o loja si vedeam reactia salii, cum se uitau melomanii nedumeriti in jur, iar cand i-au descoperit pe cei doi au ramas cu gaturile intinse sucite. Te impresura muzica, o simteai prin talpi si aveai impresia ca iti cade in cap.

Am realizat de ce mergeam la concerte de muzica clasica in tinerete; pentru ca mergeam doar la Ateneu. Chiar ma intrebam in timpul concertelor de la Sala Palatului ce gaseam oare asa de deosebit incat sa merg la concerte, ca doar nu se aude mai bine decat pe youtube, dar mergand la Ateneu am avut revelatia.

 

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather