ghiseul de la nivelul burtii

Ghiseele de la AFP sector 2 – Rosetti sunt la inaltimea burtii  (mele). Singurul avantaj – macar asa vad functionarii ca am burta (pentru ca in Avrig ghiseele imi vin pana la barbie!); bine, asta nu a impresionat deloc pe nimeni, decat pe mine, pana la lacrimi, dupa ce am stat la coada la ghiseul 14, de unde m-au trimis sa depun o cerere la ghiseul 13, unde am asteptat 15 minute sa apara cineva care sa ma trimita sa discut cu un inspector de la ghiseul 11, de unde am fost trimisa la camera 21 – aici, lux, scaun, am stat jos, doamna foarte draguta si amabila nu m-a putut ajuta cu nimic pana cand nu primeste hartia de la CASMB, pentru ca a mea nu era la fel de buna cu cea pe care degeaba sper de 2 luni sa o primeasca si Administratia Financiara, dar doamna inspector mi-a recomandat sa ma intorc la ghiseul 13 sa inaintez respectiva hartie, pe care promit ca o vor folosi, daca in decurs de inca 2 luni CASMB nu le-o trimite si lor – pana atunci, eu voi aparea cu restante la plata CASS. Deci m-am intors la ghiseul 13 unde am mai asteptat inca 15 minute sa apara cineva si am avut noroc ca eram odihnita dupa 10 minute de stat jos la camera 21 si ca domnisoara din fata mea m-a lasat inaintea ei. O ora am petrecut in sediul AFP S2 Rosetti, dintre care probabil in jur de 15 de minute am discutat cu diversi functionari, restul am petrecut-o fie cu burta, fie cu fundul la geamurile ghiseelor.
Ma intreb totusi de ce ghiseul are usita aceea de comunicare la nivelul burtii? Da, exista atasate niste aparate de vorbit/auzit, dar nu functioneaza. Daca vrei sa te faci auzit sau, si mai greu, sa auzi niste termeni necunoscuti de la inspectori, trebuie sa ajungi cu gura, respectiv cu urechea la nivelul burtii (mele) si in pozitia aceasta – indoita de spinare si cu fundul in sus catre contribuabilul din spatele tau – sa incerci sa intelegi ce vrea statul de la tine!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather