Am 41. Nu mi am imaginat niciodata atatia – maximum admis era in mintea mea vreo 38. Nu-i rau, inca, nici 41 asta. Ieri ma dureau toate; imi ziceam ca de asa vine 41, cum o arata 61? Azi dimineata m-am trezit razand. Ma mai durea ici colo cate un oscior, dar in general miscam. Am reusit sa alerg chiar cu vreo 200m mai mult decat cei vreo 2 km uzuali! Totul razand. Nu-i rau, nu-i rau inca!
bynoi, mosii si stramosii
La multi ani impreuna!
– Cristi, mi-ai spus ca la aniversarea de 10 ani de casnicie imi iei un gip!
– Pai daca in 10 ani nu ai fost in stare sa iti cumperi macar un gip ca sa ti-l pot lua acum, ce sa iti iau?
by
in proces de reconstructie
Din iulie locuim la frate pentru ca din iulie construim … construim … construim. Vorba Vecinului, construim de zici ca vrem sa stam aici toata viata! Adica refacem acoperisul: pentru ca vara erau 45 de grade, iarna mergeau calorifele intr-una, iar cand ploua afara, ploua si in casa, prin diverse locuri – si am obosit sa mutam galeata din picatura in picatura in toiul noptii.
Un an de zile a durat sa obtinem autorizatia de constructie. Un act, inca un act, inca o hartie, inca un aviz, o declaratie, un acord – pentru ca locuim in „zona protejata”, as zice ca aproape la muzeu! Dar mai presus de toate avizele ne-a tinut pe loc Vecinul, care cu nici un pret nu doreste sa ne construim noi pod: ce conteaza ca ne ploua in casa? din partea lui poate sa ne si cada in cap casa, podul nostru ii va distruge confortul si valoarea proprietatii! (aproape citat din dragalaseniile aceluiasi Vecin!)
Si uite asa printre acuze ca am obtinut autorizatia de constructie asa cum se obtin toate in Romania (cum domnle, am zis eu ceva?!) si reclamatiile si amenintarile voalate ale Vecinului, incet incet ridicam podul si se contureaza acoperisul. Acum suntem impotmoliti la tigla metalica.
in memoria Bunicii
N-a știi nimeni că m-am dus, numa or vedea că nu-s
Sus e cerul largă-i lumea, bine c-a-nfrunzit pădurea
Hai hai haidi haidi hai pe sub flori mă legănai pe sub flori mă legănai …
Ne cânta Bunica când eram copii.
Padurea e înfrunzită, duminică era verde crud și parfumată. Marți, Bunica s-a dus.
Ne-au rămas amintirile, cântecelele acestea, fețe de pernă vechi de zeci de ani și câteva farfurii pentru tort din sticlă albastră, cărți și vreo scrisoare cu sfaturi uitată într-o carte.
Și poze.
Pentru tine, Bunică, acum cântăm noi:
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=yxU5mL2s5nM’]
ciocolata
Cineva m-a rugat sa ii spun despre mine ceva frumos. Poate ca nu asteapta tocmai un raspuns detaliat, dar intrebarea m-a pus pe ganduri: ce-i frumos in viata mea, ceva destul de frumos incat sa doresc sa povestesc si altora? ceva frumos si totusi accesibil si unor cvasistraini?
Si m-am gandit, m-am gandit si in timp ce mancam ciocolata m-am luminat: e grozav ca pot sa mananc un cub de ciocolata, ba chiar 2, fara sa ma mustre constiinta foarte tare!
Pentru ca de o saptamana am inceput – si am reusit – sa alerg, eu, dimineata (o data la 2 zile, caci e la concurenta cu Cristi, care m-a inspirat).
Si ma bucur ca dupa 2 ani inca neimpliniti de la operatia la coloana reusesc sa alerg fara sa ma doara spatele sau genunchii – ceea ce nu mai speram dupa incercarile anterioare esuate (ultima data in vara trecuta, cand aveam insa cu aproape 5kg mai mult decat acum).
Si e liniste si soare in parc dimineata, asa ca imi rezerv 2 minute de fiecare data sa stau pe malul lacului, sa respir adanc si sa multumesc in gand cuiva pentru tot ce este intr-adevar frumos in viata mea sau sa ma uit pur si simplu cum palpita apa.
care vine vine vine … calca totul in picioare
A sosit și vremea când un domn turmentat să mă întrebe, menținându-se cu destulă dificultate în poziția bipedă atunci când se oprește să se uite la mine trecând cu Sara de-o mână și Alex de cealaltă:
– Mă scuzați Doamnă, Hâc!, nepoțiiii … sau copiii? Hâc!
Acum, pot să mă consolez că era băut, ce vede el? Sau să mă panichez, că vorba aia, gura păcătosului adevăr grăiește!?
Ceea ce îmi aduce aminte de tinerețe, când mergeam cu frații mai mici de mână și mă întreba lumea – mai precis băieții, ca de ăștia îmi păsa la ora respectivă – dacă sunt copiii mei, iar eu mă scuturam repede de asemenea responsabilitate!
byLa multi ani!
In 7 februarie, in fiecare an, de 38 de ani incoace, este aniversarea zilei de nastere a lui Cristi, de 10 ani o sarbatorim impreuna. Adica anul acesta sarbatorim si 10 ani de sarbatorit impreuna. La multi ani!
(Mi-a fost foarte greu sa mai gasesc un cadou potrivit pentru sotul meu care are de toate, iar ce nu are nu pot sa ii iau eu pentru ca nu ma pricep – cum ar fi tablete sau palete! Oricum, la noi in casa, mai ales de cand avem masa de ping pong, nu mai este loc nici de intors capul, singurele cadouri achizitionabile fiind cele ce se pot atarna pe tavan. Si cand in sfarsit am gasit ceva ce stiu ca vrea si inca nu are si care se atarna … am comandat, am platit si … am aflat ca de fapt nu era in stoc desi aparea in stoc si ca va sosi cand va sosi. Daca soseste de Paste, tot e bine!)
byultimele zile din 2012
Craciunul, ca aproape in fiecare an, il sarbatorim impreuna cu Parintii mei. Cu toate bunele si relele, Tata ramane sufletul petrecerilor traditionale. El il convinge pe Mosu sa scrie biletele cu vreun sfat pentru fiecare si musai sa sune din clopotel cand vine si lasa cadourile. Pe vremuri, nu exista Seara de Craciun fara colindete pe la vecini, anul acesta nu stiu ce s-a intamplat – cred ca au fost surmenati – se inmultesc ginerii, nurorile, nepotii, anii, dar mainile muncitoare … raman tot atatea parca :). El pune pe toata lumea la munca, dar mai ales pe … El si pe Mama ca sa fie carnati, toba, caltabosi si fripturi pe masa. El ne aduna pe toti in jurul mesei la ora 12 noaptea. El ne trezeste in dimineata de Craciun si ne mana spre biserica (chiar daca noi nu mergem de fiecare data). E fain! Asa ca si in acest an am petrecut Craciunul la Matasaru cu Mamaia, Parintii, toti fratii si surorile cu sotiile sau sotii, prietenii sau prietenele, copii si nepoti.
Am fost norocosi ca a mai ramas zapada pana la Craciunul, astfel incat Mos Craciun a putut veni cu sania, iar copiii sa se joace cateva zile prin zapada.
Omul nostru de zapada vrea ca veseli sa ne vada:
Prin curte sau pe langa curte:
Sara fuge de poza … dar am prins-o … cu tot cu dinti!
Si a venit si Mosu. Sara nu s-a apropiat de brad pana cand nu s-a gatit … de sarbatoare. Apoi s-a suparat pe noi ca am indraznit sa colindam impreuna cu ea si si-a pus botul …. de zi cu zi.
Undeva am prins-o si pe Mamaia intr-un colt de poza:
Si apoi am desenat cu totii cu cele 1000 de carioci pe care le-a adus Mosu, ca sa nu ducem lipsa nici daca pierdem 990 dintre ele.
Sara:
Si primele masini ale lui Alex:
Scrie cu stanga; nu mananca sau nu joaca ping pong cu stanga, dar deseneaza cu stanga.
– Aie ioti, muuite ioooti:
– Vrei sa ii fac geamuri, vrei?
– Vreau!
Mosu de la Gaiesti:
Ghiftuiti si relaxati, copiii se uita la desene animate … prea multe desene animate!
Si asa incet incet au trecut cele 3 zile de sarbatoare, tavile cu prajituri, sticlele cu vinuri, carnatii si sarmalele ….. au ramas in urma burtile si amintirile astea.
Cum a fost in realitate – petrecere de Stefan, cu Stefan
Am auzit ca a curs multa apa si am coborat sa vad unde a curs multa apa – cu tot cu solutia din instalatie; si am gasit-o pe mama la 12 noaptea, in tricou si pantaloni 3 sferturi alergand in slapi prin apa pana la glezne din casuta centralei: Ce facem acum, acum ce facem!?! Dintr-o parte in alta a camerei, tusind si tipand si gesticuland si din cand in cand mai iesind pe afara sa mai ia o gura de aer proapat si inghetat. Tata, in pijama si slapi, dar macar cu o geaca pe el, cauta un tap ispasitor si se uita lung din toate partile la centrala care a scuipat atata apa pe jos: Spune, nevasta, ai intrat sau nu ai intrat dupa mine, ca eu am lasat maneta in jos, cine a ridicat-o? Nu se poate, cineva a fost aici! Dar cine, ca nu mai era nici unul in afara de ei, copiii si eu care adormeam copiii. Nu aveam tapi printre noi, de data aceasta!
Mama, imbraca-te ca mori! Mama – nimic, fuge haotic dintr-un colt in altul al incaperii inundate si se agita ca o musca speriata! Trebuie sa scoatem apa de aici, zic, ca degeaba va agitati degeaba. Daa, buna idee si mama ia o galeata si arunca apa afara. STAAAI nevasta! urla tata de ne oprim amandoua si din respirat! E TOXICA! nu o arunca afara, e cu antigel! Mama incepe sa se agite iarasi – si mai tare, tusind din fundul plamanilor. Mama, imbraca-te, ca mori! Si ce daca … Ma duc sa ii aduc o geaca si parca atunci cand o vede se calmeaza, ia geaca in brate si … pleaca!
Intre timp gasesc prin magazii o copaie de fier si hai sa punem apa in ea, il invit pe tata. Buna idee! Luam care ce gasim la indemana si incepem sa scoatem cu cana apa din marea din camera. Pic pic pic pic se umple copaia. Vine mama imbracata cu bocanci si geaca si cu un brat de galeti, ligheane, sticle. Le umplem. Gasesc o garnita si o umplem. Vad o cutie de la o barca gonflabila si ma gandesc cu voce tare ca ar fi fain sa ne dam cu barca … mamei ii vine ideea sa punem apa in piscina copiilor, o umplem, pic pic pic pana sus. Pe masura ce apa scade, incepem sa ne destindem, sa facem glume. Daca nu eram eu … nu stiu ce se intampla zice mama, Aaaa, daca nu ma duceam eu, cine stie ce era, spune tata. Dar mie mi-a venit ideea nu stiu care nu se lasa mama mai prejos. Si asa unu-altu se intrec in desteptaciune, pana cand las canuta jos si le explic: daca erati asa de destepti, acu nu mai stateam la ora 2 in cacatul asta … aaa pardon, mai degraba pisatul asta. Rad si se bucura ca rad, hm, cam asa e, se pare ca nici unul nu am fost prea despteti in seara asta. Dar apa mai este pe podele, oale nu mai sunt, am umplut chiar si galetile de la cosurile de gunoi. Se suie tata in pod si arunca 1 milion de bidoane de la antigel. Atentie, sunt toxice, atentie, nu va stropiti pe fata, ATENTIE ! – tata e stresat! Le umplem. Si incet incet, cu farasul, cu paharul, cu picatura, adunam toata apa. E ora 2, ma doare spatele de atata stat pe vine, e frig, mi-e somn, ma intreb ce-or face copiii singuri in casa. Parintii ma trimit de acolo – am muncit destul – sa ma spal si sa ma odihnesc, termina ei ce mai e de facut.
Citim compozitia antigelului si decide tata ca antidotul la antigel este un pahar cu tarie – eu si mama – ca el bause din timp, de sfantul Stefan pentru toti Stefanii din familie sau poate preventiv, de parca presimtise ceva … sau poate paharul cu vin de dupa masa ridicase maneta, cine stie?!
Trag o dusca de Beefeater, iuhuuu…! pun lamaie, mai trag una, mai pun lamaie, mai trag una, totul preventiv, sa nu fac insuficienta renala acuta, nu merge prea uns pe stomacul gol, o las balta, ma spal bine bine si apoi mai trag o dusca-doua de incheiere. Parintii au terminat si ei si s-au culcat deja, e timpul sa dorm si eu, ora 3 e ora buna de somn.
…..
Alex se fataie toata noaptea, il verific, nu pare sa aiba nimic, pe la 5 dimineata, pare febril, pe la 8 se scoala si plange si are febra peste 39, ii dau nurofen, laptic, mai plange, mai citim o carte sa nu o trezim pe Sara, adoarme pe la 10 si doarme si doarme, dar Sara s-a trezit deci eu nu mai pot sa dorm.
…..
Aflam dimineata ca apa nu era cu antigel, nu era din calorifere, era din instalatia neterminata de racire a centralei careia ii lipsea o teava care sa evacueze tocmai acesta apa afara; maneta ridicata facuse ventilatie fortata, focul a ars puternic, prea putine calorifere deschise, supapa de siguranta s-a deschis si apa de la robinet a racit automat centrala ajunsa la 90 de grade. Si unde am bagat o cana cu gin in mine sa nu mor intoxicata iar tata a stat toata noaptea treaz sa urmareasca live modificarile pe care antigelul le aduce piciorului uman statut 2 ore jumate in zeama de antigel…. Irosire de gin si somn!
Catre seara ne explica Cristi ca daca voiam sa aflam daca apa este cu antigel, trebuia sa o gustam, sa vedem daca este dulce! Ha ha ha, sa o gustam, si noi ne cramponam ca ne-am atins cu degetele de la maini si talpile de la picioare ….!
Petrecere de Stefan, cu Stefan
Ce mai zile de vacanta, ieri noapte de la 12 la 2 am scos 15cm x 15mp apa din camera centralei, care cu ce a avut la indemana, cu farase, cani, galeti ….ghemuiti, cu picioarele in apa, in pijamale sumecate pana la genunchi, mai prin zapada dac-o fo musai! Tata a zis ca-i apa cu antigel si ca nu e voie sa o aruncam in gradina, asa ca am umplut sticle, galeti, cadite, piscina, ligheane, garnite – cu apa otravita.
Cand am terminat munca tata ne-a pus – pe mine si pe mama – sa tragem cate-o dusca sanatoasa de tarie (eu am bagat o cana cu beefeater) sa contracaram efectele monoetilenglicolului (sau cine stie a cui?!); el consumase deja inaintea incidentului niste vin, deci era ferit de efecte nedorite. Surpriza dimineata, apa nu era din calorifere, era pentru racirea centralei, deci am baut gin degeaba! ca nu am baut si antigel. Asa ca apa din piscina, galeti, sticle, ligheane, garnite, cadite a trebuit strategic imprastiata in toata gradina, a muncit iar bietul tata de si-o fi rupt spinarea.
Eu … am scapat de udat iarba …pentru ca nici nu am apucat sa dorm noaptea caci Alex Stefan s-a imbolnavit si m-a tinut in peste 39 de grade din noapte si pana in seara, cu frisoane, vomitat, frectie … Abia pe la 8 seara i-a scazut temperatura sub 38 grade, bietul copil cauta mancare in disperare, infuleca iaurtul de zici ca i se bateau turcii la gura si in sfarsit canta din nou, fara oprire, Chiopotei chiopotei, veseli chiopotei, hai sunati chiai acum, peste munti si vai! Hei! Gingai bel gingai bei – asta-i pentru fete!
Acum au plecat parintii si a venit Cristi, Alex e odihnit ca a zacut/ dormit toata ziua, Sara a dormit de la 8 la 9 seara, iar eu sunt rupta – ma doare mana de la scris!