cu si cu fara cenepe

Uite-o nu ie si se suie, alaltaieri era obligatoriu cenepeu, ieri se putea si fara, azi iar se da amenda daca nu dai cenepeu.

Si-a venit aseara, tarziu, doamna recenzor, Alina S…numaistiucum. Cristi nu era acasa. Am intrebat-o daca nu ii este frica sa umble singurica prin casele oamenilor din fundul curtilor la ore asa de tarzii si intunecoase. A ridicat din umeri. Eu, daca era barbat, nu il primeam, dar vazand-o asa slabuta si cumintica, am zis ca nu o fi tocmai ea bandita banditelor. Toata procedura a durat cca 5 minute: – Va rog sa va descaltati, – Nume si prenume capul familiei. – Ce inseamna capul familiei? – Paai, cine e proprietarul.  – Paai stam cu chirie; deci, ce inseamna capul familie, cine e sefu in familie, sau ce? – Atunci … sotul. – Da de ce sa fie sotul capul familiei, poate sunt eu!? A ridicat din umeri. L-am declarat pe sotu capu familie, sa se simta si el important. Mai departe, numele si prenumele meu, copii, data si locul nasterii pentru fiecare, etnia, religia, ultima scoala terminata, ocupatia si locul de munca. Si apoi am semnat. Si atat, fara cenep, fara cine-i mama cine-i tata, nu a interesat-o cati soareci detinem in podul casei, nici cate masini detinem pe strada, nimic. Aaa, si daca folosim internetul: da, da, da, il folosim! zi si noapte!
De dimineata aflu ca cine nu da cenepeu este iarasi amendat. Eu, sincer, probabil ca l-as fi dat daca mi l-ar fi cerut, dar de ce sa o trag eu pe ea de maneca sa imi ceara cenepeul? auzi, tanti, da Cenepe nu vrei? Mai degraba ar fi sa ma emotionez ca au semnatura mea, decat cenepeul.

Si gata, acum asteptam procesari, amenzi, reclamatii samd.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

tot despre evolutie

Alex deja foloseste doar 2 picioare ca mijloc de locomotie, mai ales prin casa. Adica merge in picioare in mod curent. Acum o saptamana de abia facea cativa pasi, iar astazi merge, nesigur, dar in picioare. Evident, pentru viteza sporita foloseste toate cele 4 labe.

E foarte suparacios, daca nu ii dai ce vrea, daca nu il lasi unde vrea, in general daca nu e cum vrea el, se pune cu fundu in sus si cu capu in pamant si urla de mama focului. In rest, e foarte atent si imita tot ce faci. E haios cum joaca ping-pong: a vazut el ca mingea sare pe paleta asa ca tine paleta intr-o mana si cu celalta mana tine mingea si o bate de paleta. Masina e bububu. Ii plac plusurile le strange in brate si le pupa. Nu stiu ce de dar pupa si oglinda, e mare dragostea pentru oglinda, spre spaima mea sa nu o pupe prea cu forta si sa ii cada in cap. Se catara pe spalier, pe rafturile dulapurilor pe care le deschide si se atarna de ce poate. Canta la pian cu un degetel.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

ce spirit de observatie au copii!

– Stii, bunicu ii zice lui Alex aLEx.
– …
– Stii mama, bunicu ii zice lui Alex, aLEx
Mi-a tot repetat de cateva ori, nu o ascultam cu atentie la inceput, apoi mi s-a parut ceva ciudat ca tot imi repeta, am ascultat-o ce zice si am intrebat-o, dar noi cum ii zicem?
– Alex
– Si bunicu?
– aLEx
E foarte tare, si-a dat seama ca bunicu zice numele lui Alex cu alt accent decat ii spunem noi. I-am zis ca e destepta :). Probabil ca nu a impresionat-o prea mult impresionarea mea.

– Mama, taticul meu poarta inel. Da stii, barbatii nu poarta inel.
I-am aratat ca are inel ca si al meu, i-am explicat ca eu i l-am dat cadou lui tata cand am fost mireasa inel lui si el mi-a dat cadou inelul meu, ca asa poarta oamenii casatoriti, dar eu nu pot sa il port ca mi s-a ingrasat degetul. A vrut sa il vada si i l-am dat si l-a pus pe deget si m-a intrebat: mama, mi-l dai mie?
– Ti-l dau cand cresti mare si te mariti si tu.
– Pai mie imi e bun si acum …

 

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

iubitii mei Bucegi

Cand Bucegii dau zvon de piatra si izvoare, ori unde ai fi, raspunde la a lor chemare, Caraimanul, Costila ascunsa sub un nor si Morarul, te vor primi la pieptul lor la la la … le cantam copiilor si cum stateam asa, atarnata intre patut si patut, cu o mana mangaindu-l pe Alex si cu alta tinand-o pe Sara de mana, ma napadeau amintirile din vremurile cand eram capabila … in alte directii.

Oh, imi erau dragi Bucegii, asa de dragi ca atunci cand treceam cu trenul pe langa ei si vedeam Crucea de pe Caraiman, mi se facea un gol in stomac, aveam palpitatii si intr-un final imi dadeau lacrimile 🙂 (bine, mie imi dau lacrimile si la desene animate!)
Dar Costila, atatea locuri si amintiri …. Refugiul Costila – de unde pleaca alpinistii mai mici sau mai mari in trasee (eu nu stiu d-astea, din pacate!) – in care dormeam iarna pe scanduri si ne trezeam dimineata lemn. Valea Costilei, de-am urcat-o intr-o dupa amiaza cam mohorata si ajunsi la cabana Caraiman, rupti de oboseala, ne potrivim la o masa cu niste pusti din Busteni ce-si povesteau ispravile lor de vitejie cu glas tare sa auda cine are urechi de auzit, cand vine vorba asa, hai sa ii bagam si pe astia in seama si ne intreba: da voi de unde veniti? de pe Costila. pe Costila?! acum? acum! ne-au facut loc la masa ca la oaspeti de seama si ne-au aratat cinste :).
Unitatea militara de pe varful Costila (vesnic ascuns sub un nor!!) careia de multe ori i-am dat ocol plini de speranta desarta in nopti viscoloase sau zile cetoase cand ieseam de pe cate-o vale. Dar intr-o noapte ne-au deschis usile si am aflat secretele ascunse-n burta muntelui -acum le-am uitat (au trecut 9 ani de atunci!). Era atunci un vant pe platou de orice om de rand putea sa fie Michael Jackson (Dumnezeu sa-l odihneasca). Cristi ma tinea de o mana si eu fluturam atarnata. De data aceasta am urcat pe Valea Malinului, am plecat pe la ora 4 dupa amiaza si am mers mare parte din drum pe pipaite (doamne, ce luna era!) ca se lasase intunericul. Ne-au primit (se pare ca in seara aceea era meci si asa cativa soldati impatimiti de fotbal nu au plecat la culcare; intamplator un soldat se uita pe geam cand am aparut noi din bezna), ne-au tratat cu compot (Vreti compot? dar Vali: de care?, de parca mai conta ce ne dau, apa sa fie, calda sa fie, dulce sa fie, eu mancam piper dintr-o solnita), vine seful, ne masoara cu privirea, ii zambim dulce, ne interogheaza si decide ca poate sa ne lase sa ne odihnim in vastele apartamente de la capatul unor culoare intortocheate din buncar. La plecare multumiri din inima, ne mai primiti? ati face bine sa nu va mai prinda viscolul in zona!
Si Valea Morarului pe care am coborat intr-o iarna inghetata de la Omu, nu mergeti pe acolo ca nu se poate, au incercat baietii de la Salvamont Rasnov si s-au intors ca nu se poate cobora, am plecat noi, eu si cu Marius, fara coltari, ca doua floricele, ca zice Marius, cum sa nu se poata, e doar o Vale! – si s-a putut. Pamantul era inghetat la pornire, las ca o sa fie mai bine mai incolo zicea Marius, si acum ma vad cum ma tineam si cu unghiile ca sa nu alunec, eram grozav de speriata, plus ca eram inghetata de abia tineam pioletul in mana, ce sa il mai folosesc in caz de nevoie?! Apoi au inceput saritorile mici, mai mari si mai mari, la ultima cea mai mare atata m-am gandit cum sa sar mai bine (haide, ca ai 2 variante, sari sau ramai acolo!)  pana cand am alunecat si astfel totul s-a rezolvat de la sine simplu si eficient cu o glezna usor scrantita. Jos pe drum un mos, frig mare, taica! Frig! de unde veniti taica pe vremea asta? de la Diham? nu, de la Omu! A! pe unde taica, pe valea Cerbului? nu, pe Morar! Aaa!

Sa nu uitam de Malaiesti, mai ales in vremurile cand cabana nu era reconstruita dupa incendiul din 1998 si nu era plin de turisti si se dormea in cabanita salvamontistilor (erau cam la vanatoare de gagici baietii, dar te descurcai cu ei!), peste deal la Tiganesti spre Bran, in sus pe hornuri catre platou, valea Bucsoiului unde mi-am facut praf bocancii de vara, Valea Alba pe care am batut-o de sus in jos si de jos in sus pana ni s-a acrit de ea, lunga Vale a Cerbului, Hornul Coamei pe care l-am facut cu fetele si baietii de la Clubul Alpin Galati (fetele care tot drumul ma privisera ca pe o intrusa ce eram, nici macar alpinista ca ele nefiind, plangeau prin horn).

Pe partea cealalta, pe unde mi-am petrecut copilaria: Cariera Lespezi, drumul printre muntii jefuiti de piatra, podeturile si scarile din cheile Orzei, pasajul prin munte de pe deasupra Barajului de la Scropoasa pe unde treceau numai initiatii cu cheie, cabana Scropoasa unde am petrecut veri intregi inclusiv atunci cand Romania a pierdut in fata Suediei la 11 metri, mai departe Zanoaga, Bolboci, Padina, Pestera … (Pe aici prin paduri, intr-o excursie cu prietenii, mergand printr-un noroi pana la gat, a gasit Iulia o sabie parasita rezamata de un copac)

Si alte multe poteci si vai pe care nu am mai apucat sa le calc caci am imbatranit inainte de vreme. Poate la o a doua tinerete sa mai colind prin iubitii mei Bucegi.

 

 

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Gratuitatile de zi cu zi

Primele lucruri pe care le-am spus cand am auzit despre accidentul lui Huidu, care mi-a fost prezentat cam asa: Huidu a intrat cu jipu intr-un logan si a omorat 3 oameni, au fost niste blesteme si injurii la adresa tupeistilor nesimtiti posesori de jip, implicit a lui Huidu. Apoi am stat si-am cugetat ca de fapt nu stiu cum s-a intamplat accidentul, ca poate a fost doar ceasul rau pisica neagra la viteza cu prea mare sau “neadaptata conditiilor de trafic”, poate vina lui Huidu n-a fost aceea ca ar fi si el nesimtit tupeist, poate e un om OK urmarit de o gramada de ghinion. Nu merg asa de departe sa presupun ca nu ar avea nici o vina, insa nu trebuie sa merg asa de departe sa il blamez gratuit si la gramada cu ceilalti tupeisti nesimtiti.
Oricum, daca scapam de nesimtiti sau ghinionisti, vin americanii. Sau betivii si pustanii teribilisti fara permis.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

marea de la sfarsitul lui august 2011

Prima Mare a lui Alex: urla in apa – de groaza si se catara pe noi ca un pui de pisica cand vede catelul. Daca mergea cu mine si il luam usurel usurel, se obisnuia si incepea sa ii placa, sa stropeasca, sa topaie, sa rada. In schimb, nisipul era delicios, ce sa mai vorbesc de mucurile de tigara – delicatese. Iar Sara, numai in apa ar fi stat – cu sau fara valuri. M-a uimit ca a intrat fara frica cu Bunicu-sau in apa prin niste valuri uriase (mie nu imi plac valurile!) si a topait, s-a aruncat prin valuri, a sorbit marea … mare placere!!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

bye bye

Alexelul a plecat. A stat in picioare in mijlocul camerei, s-a gandit nitelus, s-a lasat in jos sa porneasca in 4 labe, s-a razgandit, s-a ridicat inapoi in picioare si  a pornit singurel. Asta ieri. A mai facut el inca de acum cateva saptamani cate un pas timid, dar astazi deja e expert. Un expert care merge 3 pasi si apoi cade.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

asa da: www.icosmetice.ro

Daca ajungeti careva din intamplare aici cautand informatii despre magazinul virtual icosmetice, atunci aflati ca am fost aproape socata de comportamentul lor.
In afara de faptul ca au fost foarte prompti la livrarea comenzilor, s-a intamplat ca la una dintre acestea sa nu gasesc in colet una dintre cremele comandate; am dat email imediat si in scurt timp am primit un telefon: “mai cautati totusi, caci noi am pus crema, trebuie sa fie; daca totusi nu o gasiti, va transmitem produsul prin posta, pe cheltuiala noastra”
Am refuzat transmiterea prin posta deoarece nu am timp sa umblu dupa colete, de abia ajung sa cumpar strictul necesar in casa, daramite sa mai pierd timpul pe la cozi la posta si m-am conformat indicatiei de a mai cauta, dar fara nici un succes.
Acestea se intamplau vineri; luni dimineata dau email, cum ca crema nu a binevoit sa apara peste weekend.
Telefonul icosmetice nu a intarziat sa apara: “v-am trimis crema cu curierul”.
Ce sa zic, am fost impresionata, parerea mea este ca au procedat cu mult profesionalism si in plus au fost foarte amabili ca nu au trimis-o totusi cu posta.
Le multumesc si sper ca la urmatoarele comenzi sa nu mai apara astfel de intamplari, care sa creeze situatii neplacute pentru ambele parti.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather