iubitii mei Bucegi

Cand Bucegii dau zvon de piatra si izvoare, ori unde ai fi, raspunde la a lor chemare, Caraimanul, Costila ascunsa sub un nor si Morarul, te vor primi la pieptul lor la la la … le cantam copiilor si cum stateam asa, atarnata intre patut si patut, cu o mana mangaindu-l pe Alex si cu alta tinand-o pe Sara de mana, ma napadeau amintirile din vremurile cand eram capabila … in alte directii.

Oh, imi erau dragi Bucegii, asa de dragi ca atunci cand treceam cu trenul pe langa ei si vedeam Crucea de pe Caraiman, mi se facea un gol in stomac, aveam palpitatii si intr-un final imi dadeau lacrimile 🙂 (bine, mie imi dau lacrimile si la desene animate!)
Dar Costila, atatea locuri si amintiri …. Refugiul Costila – de unde pleaca alpinistii mai mici sau mai mari in trasee (eu nu stiu d-astea, din pacate!) – in care dormeam iarna pe scanduri si ne trezeam dimineata lemn. Valea Costilei, de-am urcat-o intr-o dupa amiaza cam mohorata si ajunsi la cabana Caraiman, rupti de oboseala, ne potrivim la o masa cu niste pusti din Busteni ce-si povesteau ispravile lor de vitejie cu glas tare sa auda cine are urechi de auzit, cand vine vorba asa, hai sa ii bagam si pe astia in seama si ne intreba: da voi de unde veniti? de pe Costila. pe Costila?! acum? acum! ne-au facut loc la masa ca la oaspeti de seama si ne-au aratat cinste :).
Unitatea militara de pe varful Costila (vesnic ascuns sub un nor!!) careia de multe ori i-am dat ocol plini de speranta desarta in nopti viscoloase sau zile cetoase cand ieseam de pe cate-o vale. Dar intr-o noapte ne-au deschis usile si am aflat secretele ascunse-n burta muntelui -acum le-am uitat (au trecut 9 ani de atunci!). Era atunci un vant pe platou de orice om de rand putea sa fie Michael Jackson (Dumnezeu sa-l odihneasca). Cristi ma tinea de o mana si eu fluturam atarnata. De data aceasta am urcat pe Valea Malinului, am plecat pe la ora 4 dupa amiaza si am mers mare parte din drum pe pipaite (doamne, ce luna era!) ca se lasase intunericul. Ne-au primit (se pare ca in seara aceea era meci si asa cativa soldati impatimiti de fotbal nu au plecat la culcare; intamplator un soldat se uita pe geam cand am aparut noi din bezna), ne-au tratat cu compot (Vreti compot? dar Vali: de care?, de parca mai conta ce ne dau, apa sa fie, calda sa fie, dulce sa fie, eu mancam piper dintr-o solnita), vine seful, ne masoara cu privirea, ii zambim dulce, ne interogheaza si decide ca poate sa ne lase sa ne odihnim in vastele apartamente de la capatul unor culoare intortocheate din buncar. La plecare multumiri din inima, ne mai primiti? ati face bine sa nu va mai prinda viscolul in zona!
Si Valea Morarului pe care am coborat intr-o iarna inghetata de la Omu, nu mergeti pe acolo ca nu se poate, au incercat baietii de la Salvamont Rasnov si s-au intors ca nu se poate cobora, am plecat noi, eu si cu Marius, fara coltari, ca doua floricele, ca zice Marius, cum sa nu se poata, e doar o Vale! – si s-a putut. Pamantul era inghetat la pornire, las ca o sa fie mai bine mai incolo zicea Marius, si acum ma vad cum ma tineam si cu unghiile ca sa nu alunec, eram grozav de speriata, plus ca eram inghetata de abia tineam pioletul in mana, ce sa il mai folosesc in caz de nevoie?! Apoi au inceput saritorile mici, mai mari si mai mari, la ultima cea mai mare atata m-am gandit cum sa sar mai bine (haide, ca ai 2 variante, sari sau ramai acolo!)  pana cand am alunecat si astfel totul s-a rezolvat de la sine simplu si eficient cu o glezna usor scrantita. Jos pe drum un mos, frig mare, taica! Frig! de unde veniti taica pe vremea asta? de la Diham? nu, de la Omu! A! pe unde taica, pe valea Cerbului? nu, pe Morar! Aaa!

Sa nu uitam de Malaiesti, mai ales in vremurile cand cabana nu era reconstruita dupa incendiul din 1998 si nu era plin de turisti si se dormea in cabanita salvamontistilor (erau cam la vanatoare de gagici baietii, dar te descurcai cu ei!), peste deal la Tiganesti spre Bran, in sus pe hornuri catre platou, valea Bucsoiului unde mi-am facut praf bocancii de vara, Valea Alba pe care am batut-o de sus in jos si de jos in sus pana ni s-a acrit de ea, lunga Vale a Cerbului, Hornul Coamei pe care l-am facut cu fetele si baietii de la Clubul Alpin Galati (fetele care tot drumul ma privisera ca pe o intrusa ce eram, nici macar alpinista ca ele nefiind, plangeau prin horn).

Pe partea cealalta, pe unde mi-am petrecut copilaria: Cariera Lespezi, drumul printre muntii jefuiti de piatra, podeturile si scarile din cheile Orzei, pasajul prin munte de pe deasupra Barajului de la Scropoasa pe unde treceau numai initiatii cu cheie, cabana Scropoasa unde am petrecut veri intregi inclusiv atunci cand Romania a pierdut in fata Suediei la 11 metri, mai departe Zanoaga, Bolboci, Padina, Pestera … (Pe aici prin paduri, intr-o excursie cu prietenii, mergand printr-un noroi pana la gat, a gasit Iulia o sabie parasita rezamata de un copac)

Si alte multe poteci si vai pe care nu am mai apucat sa le calc caci am imbatranit inainte de vreme. Poate la o a doua tinerete sa mai colind prin iubitii mei Bucegi.

 

 

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinmailFacebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

2 thoughts on “iubitii mei Bucegi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *