„De ce te temi, nu scapi!”
Cu teama in suflet ca va fi asa cum a si fost am organizat o iesire la Sinaia. Iulia mergea cu trenul impreuna cu Ilinca, iar noi, cu masina, urmand sa ne intalnim pe la 12, hai 13, maxim 14 la Sinaia. Dar Dracul si-a bagat codita si desi ne-am trezit destul de devreme, ne-am imbracat cat de rapid am putut, am mancat un mic dejun copios, ne-am certat (ca de obicei) ca de ce faci ce faci cum faci si nu faci cum zic eu de 10 ani si totusi la 10 jumatate eram gata de plecare, au inceput sa intervina incet incet una alta astfel ca am reusit sa plecam doar la 11, la 12 si un sfert eram la iesirea din Otopeni continuand cearta dar de data asta pe alte teme cum ar fi ca de ce sa ocolesti sistemul cand poti sa pierzi tu timpul tau, ca si asa n-ai altceva mai bun de facut, si sa mergi pe ruta clasica pe care nu merge nimeni niciodata si deodata a sunat telefonul si ne-am dat seama ca nu eram doar in lac ci cazuseram de mult in put. Ca nu numai ca era ora de intalnire si noi de abia plecaseram dar noroc ca abia plecaseram si astfel, desi eram destul de departe inca nu eram foarte departe, sa putem inca sa ne intoarcem sa luam cheile de la casa pe care le uitaseram acasa!
Asa ca am facut cale intoarsa sa luam cheile (si bani, ca oricum nu aveam decat de-o ciorba) si la ora 13 si 15 eram de unde ne-am intors ….la ora 15 la Sinaia, unde Iulia ne astepta inghetata la usa si noi nu auzeam ca ne suna, desi ii vedeam picioarele langa masina noastra, dar nu stiam ca sunt picioarele ei, pana cand Ilinca a urlat de am auzit si eu si toti vecinii: EMILIAAAAAA! Si atunci abia le-am lasat inauntru sa se incalzeasca in casa inghetata.
De aici inainte a fost frumos, s-a facut caldurica, copiii s-au jucat 3 zile (3 zile mama o sa stau cu Ilinca? 1,2,3? Super!!), in cea mai mare parte a timpului de-a tot felul de catei: Sara: Acum nu ne mai jucam de-a cateii, acum eu eram un bebelus. Ilinca: Daaa, si aveai o boala de catel! sau de-a mama si copilul pana cand Ilinca a zis ca e prea stresant acest joc – cam ca si in realitate, zic eu! Ne-am dat cu telecabina si telegondola, am carat la copiii adormiti si obositi si flamanzi, unii chiar uzi si inghetati. La cota 1400 m-a apucat plansul si isteria cand am vazut gramada de lume (de fapt era chiar urat acolo, daca planul tau nu cumva era sa te arunci cu sania direct in telecabina!), dar plimbarica prin padure (pana la schitul Sf. Ana) a fost tocmai ce imi lipsea de atata timp! Alexandru a mers aproape tot drumul pe jos, in timp ce fetele au stat ca boieroaicele sa le traga Cristi cu sania pe potecuta.
Duminica am fost la Peles si daca pe strazile serpentina din Sinaia cu zapada pe trotuare pana la ferestre eram cu gura pe copii sa nu cumva sa se miste de pe marginea drumului, cand am intrat in curtea castelului le-am zis ca sunt liberi sa faca ce vor … au luat-o la fuga pe alei fara sa se mai uite inapoi, au cazut in cap, s-au rostogolit, s-au tavalit prin zapada – au profitat din plin de libertate!
Dar totul ar fi bine daca s-ar termina cu bine si desi am ajuns cu bine acasa, de atunci suntem bolnavi, biata Sara se pare ca are parinti iresponsabili de a ajuns cu urechea in pioneze, asa ca pedeapsa mea este sa ma doara si pe mine urechile si gatul si capul si ceafa si mainile si din cand in cand si creierii.
by 