Am fost la festivalul Enescu la foc continuu, 2 concerte intr-o seara, sa imi scot parleala pentru zilele in care nu am reusit sa ajung. Rezultatul a fost o durere in fund si o febra musculara la spate a doua zi dimineata. Oameni imbracati in toate felurile, de la tineri cu adidasii in doua culori si fara sireturi sau rasta si cu caciula pe cap, pana la domni cu papion, de la domnisoare mai mult dezbracate de te intrebai daca nu au confundat bordelul cu Ateneul, pana la doamne simandicoase in rochii de covorul rosu (probabil si ele confundasera ceva); slabi sau grasi, urati si frumosi, batrani si tineri, romani sau alte neamuri, gramada la concerte.
Pe-aici mi-am amintit de un fost coleg de facultate care spunea ca el la Ateneu nu se poate concentra la muzica, ca sta sa numere patratelele de pe tavan si se tot incurca si inversuneaza si tot ce mai conteaza este sa ii iasa socoteala; m-am apucat si eu sa numar diverse randuri, scaune, becuri, ba chiar si oameni la concertele de la Sala.
Deorece se instaurase o parere cum ca Mahler ar fi plicticos (nu stiu de unde a iesit, la cultura mea muzicala nu aveam cum sa confirm sau infirm un astfel de zvon muzical), am decis ca ma voi sacrifica, impreuna cu Iulia (prietena) si vom lasa departe copii si alte rude pentru a ne relaxa pe scaunele incomode de la Sala Palatului. Planul era sa ne vedem si sa barfim toaletele expuse mai sus, insa evident, pe la ora 19:20 de abia eram la Romana vorbind cu Iulia deja disperata la telefon; in fuga mare spre Sala, cu bocancii de petrecere in picioare (cei inalti, de vreun kg bucata), de abia reuseam sa merg, ce sa mai zic despre alergat, ma intampina la un semafor sfatul Milka Indrazneste sa-l astepti cu zambetul pe buze pe prietenul care intarzie, insa ar fi fost mai bun pentru cea care ma astepta decat pentru mine, dar mie mi-a adus zambetul pe buze. Trecand peste alte detalii, Mahler – Simfonia 9 a fost foarte fain, din fericire, caci ar fi fost trist sa nu avem timp de barfa si sa nu ne placa nici muzica.
Intre „acte” am baleiat cu Iulia pe Strada copiilor si am cascat gura la carti, am vorbit despre copii, despre diaree, la telefon cu bunicile care ingrijeau de copii cu diaree parasiti de noi in favoarea culturii, despre mancare pentru copii, despre tinerete si timpul de dinainte de tinerete, despre parinti, despre buni si rai. Mi-am amintit de o incursiune catre serviciu pe role, eu nefiind o experta in acest sport; adica de la Kogalniceanu pana la Aurel Vlaicu; momentul … sa ii zicem comic, a fost in Piata Romana unde, venind in viteza dinspre Piata Amzei, nu am reusit sa pun frana (pentru ca nu stiu si nu stiam) si am intrat direct in intersectie (bine, am vazut ca nu erau masini, caci daca ar fi fost, probabil ca as fi aplicat planul B si m-as fi aruncat pe jos; asa am zis, cu Dumnezeu inainte, cum mi-o fi norocul), norocul a fost un domn politist care m-a prins de o aripa si mi-a zis: Fetito, daca te mai prind pe aici iti tai coditele si iti confisc patinele! iar eu, de vreo 25 de ani si cu codite ma rugam ca nu cumva sa ii vina ideea sa imi ceara buletinul sa vada ce fetita bine crescuta sunt.
Partea a doua am petrecut-o la Ateneu. Pai frate, aici sonoritate. Ce auzeam la Sala Palatului din fundul salii imi dadea impresia ca ascult muzica pe CD, acasa: frumoasa, dar fara nici un pic din maretia live-ului; ba chiar din pacate nu aveai nici facilitatile de acasa: nu puteai sa dai mai tare la bucatile favorite sau sa te intinzi pe canapea cu picioarele pe o perna ca sa nu faci varice.
Si se auzea la Ateneu Haydn – Creatiunile, din toate directiile; la un moment dat chiar au avut doi instrumentisti in sala, de erau toti spectatorii bulversati, OK, foarte buna sonoritate, dar chiar asa, 3D?! – stateam intr-o loja si vedeam reactia salii, cum se uitau melomanii nedumeriti in jur, iar cand i-au descoperit pe cei doi au ramas cu gaturile intinse sucite. Te impresura muzica, o simteai prin talpi si aveai impresia ca iti cade in cap.
Am realizat de ce mergeam la concerte de muzica clasica in tinerete; pentru ca mergeam doar la Ateneu. Chiar ma intrebam in timpul concertelor de la Sala Palatului ce gaseam oare asa de deosebit incat sa merg la concerte, ca doar nu se aude mai bine decat pe youtube, dar mergand la Ateneu am avut revelatia.
by 