Sara a ajuns din fragedă pruncie la culmea înțelepciunii românești:
– Sara, trebuie sa faci asta!
– Laaasăă, că se poate și așa!

– Știi mama, betoionu e un coș de gunoi mai mare!

– Sara, tu ai morfolit zmeura așa?
– Nuu, ea a morfolit-o, bânzătoarea!

– Uita mama, m-am micuit să încap în cutia asta.

– Mama, vreau filmul cu steluța aia care strălucește tare, Martia.
– Care e ăsta?
– Ăla cu mațienii care au luat-o pe mămică.

– Am vorbit la telefon cu X și Y (n.r.: nu dau nume)
– Da? și ce făceau?
– Ăăăă… caca și pipi!
– Cum? așa, deodată?
– Nuu, X făcea pipi și Y făcea caca.

Fără să uităm veșnicurile de ce, de ce, de ce. Mama, de ce … Mamamamamama decedecedece!

În timp ce Alex zice: dadic DAADIC adiC  TICA TIKA toata ziua, ba chiar și în somn mai bagă câte un DADIC. Acum mai vorbește și alte cele, dar nu înțelegem noi. Şi de vreo săptămână a început să stea singur în picioare; de stat mai stătea, dar acum reușește şi să facă una-alta, fără să își piardă echilibrul – cum ar fi Bravo (adică aplaudă cu palmele întinse, de data aceasta), gesticulează, arată ceva cu degetul, nu știm ce, se joacă; își ține biberonul singur, doar că din când în când îl scoate să îl studieze și astfel varsă lapte pe el. Sara mergea mai bine la vârsta lui, dar oricum, merge și el de o mânuță, deși i se cam încurcă picioarele. Se chinuie să înfigă un cub în altul, dar mai mult de câteva secunde nu reușește să se concentreze. A devenit și el mămos, plânge să îl iau în brațe, nu mai trage la tata mai degrabă decât la mine. Deschide toate dulapurile, își prinde degetele, își dă cu ele în cap dar nu renunță; spre deosebire de el, Sara și-a prins degetele de 2 ori, iar apoi nu s-a mai atins de sertare. Acum Sara îl bate de îl rupe pe Alex, îi smulge jucăriile, îi da șuturi în gură, iar Alex urlă și se tăvălește pe jos de supărare.

Eu îmi rup spatele cu pruncimea și nu m-am învrednicit să găsesc o doamnă să mă ajute în casă. Ori că-s mofturoasă, ori că-s zgârcită, ori că altceva …

by