Prima zăpadă tocmai am văzut-o și pipăit-o în weekend. În Cișmigiu. Obținută în eprubetă – erau resturi de la patinoarul din Cișmigiu, îngrămădite pe o margine de lac. Doamne, dar ce fericire pe copii! Erau vreo 3 mormane de zăpadă mari și vreo 2 mici și le călăreau copilașii cu o bucurie debordantă: se tăvăleau, alunecau, se aruncau, se bulgăreau. Mici mici, mai mari și mai mari și mai mari… Cu tot cu părinții care îi strigau, îi certau, nu pe acolo că ajungi direct în apă, hai să mergem, nu te mai tăvăli, nu mai sta pe jos, ai grijă, ai grijă, vezi că e un copilaș în spatele tău, nu mai sta în genunchi, nu înțelegi, tu nu ai mănuși, nu poți sa te joci. Și ei, scârț!, doar un minut, doar un minut și fără mănuși și prin baltă și târâș și în genunchi și unii peste alții sub alții. Începuseră grămezile de zăpadă să se întindă, să se turtească, să se înnegrească, să se topească – sub ochii mei în cele 30 de minute cât am stat pe acolo. Dar și ce dacă?, copii erau tot mai fericiți, tot mai mulți. Și Sara pe acolo, îi sclipeau ochii – nemaivăzut, arunca cu bulgări în copii și părinți (mai ales în tătici), nu plângea când era și ea bulgărită sau chiar împinsă, se chinuia târâș să se urce pe mormanele mari și nu o apuca panica când mai aluneca de pe vreun vârf. Greu greu am dezlipit-o, înainte de plecare a mai aruncat vreo 10 bulgări într-o băltoacă uitată și ea pe fundul lacului, a mai lins câțiva bulgări de zăpadă culeși tocmai din noroiul de pe fundul lacului. Eu plecam împreună cu ea și cat apucam să mă întorc 2 secunde să mai văd și eu pe unde calc, țuști, Sara dispărea înapoi la zăpadă. A mai durat jumate de oră să iesim din lac. Și mare noroc că am avut niște mănuși în geanta de toate zilele, cam scurte dar cam largi, dar ce bune de tăvălit prin prima zăpadă!

by