Alex are și el 1 an, deja de 2 săptămâni. De la zi la zi știe să facă mai multe lucruri.

Merge foarte bine, cade din ce în ce mai rar, se cațără peste tot, ia bătaie de la sor’sa – deocamdată.
Sara la 1 an scria, scria de rupea, ținea creionul corect – și cu stânga și cu dreapta – și scria ea ceva pe foaie. Sara la 1 ani și vreo 2 săptămâni:
Alex, dacă îi dai creionul, îl mănâncă. Însă se cațără; îmi amintesc de Sara că trebuia să îi arăt cum te cațeri pe scară, că trebuie să muți mâna (și acum de abia are curajul să se cațere); la Alex nu este nevoie, se cațără de zici că e maimuță.
Dacă se supără, se aruncă de pământ, se dă cu capul de ce nimerește, se dă cu fundul de pământ, urlă, urlă, se tăvălește. Zilele trecute m-a strigat Sara: Mamaaa, Alex se dă cu capul de perete! Alex se dădea cu capul de perete și se distra copios – probabil că i se trage de la concertul Metallica la care am fost când eram gravidă cu el în vreo 6 luni. Aa, și dansează, în toate felurile, cu orice ocazie. Și cântă, lălăie ceva. Sara nu dansa, decât foarte rar; de fapt nu prea dansează nici acum.
E plin de dinți și acum îi sparg gingiile și caninii și măselele. Mănâncă orice îi dai, probabil că ar mânca chiar orice doar că nu îi dau eu orice. Într-o zi l-am găsit ronțăind o alună gasită pe jos, n-a facut alergie, deci de pasul acesta am trecut. Bagă în gură cu o viteză uimitoare tot ce găsește pe jos, dacă îi zic să arunce râde și se grăbește și mai tare să ajungă cu gunoiul în gură înainte de a apuca eu să îl opresc. Porumbeii rămân nemâncați dacă ajunge la frimiturile de pâine din parc. I-am scos din gura gunoaie, bile, jucării și alte porcării. Noroc cu Sara care mă strigă: Mamaa, Alex a băgat ceva în gură! Și eu sar!
Îi plac plușurile, le pupă, le îmbrățișează, se tăvălește cu ele: Că-căă, că-căă…. Nu știu din ce motiv așa strigă orice pluș sau orice cățel, pisică – poate că din cauză că i-am tot arătat căței (de pluș sau adevărați) și am zis uite cățelul și el chiar încearcă să spună cățel?
Alex și Că-căă:
A propos de vorbit, zice Bruu la mașină, când îmi dă ceva spune dă (eu îi spun: dă la mama când îi cer ceva) când termină lăpticul din sticlă zice dataa (ma gândesc că e gataa, căci așa îi spuneam eu pe vremea când îi țineam eu sticluța). Tata este cuvântul lui preferat, am impresia că îl folosește și pentru alte lucruri decât tata; stă în fața ușii de la intrare și strigă cât poate tataaa (aici e chiar tata), dar dacă îi spun să o strige pe Sara strigă tot tata. Zice și mama dar doar la foame sau supărare. Papa când îi e foame. Acum face BAU sau CuCu, punând mâinile la față (- Alex, cum îți face Mamaia? – Baaa). Când Sara se așează la oliță el zice suav Cacaa; Sara, țipând: NU FAC CACA! Alex, suav: Cacaa! Sara zbierând: NUU FAAAC CAACAAA!! Alex, suav: Cacaa. Sara: mama, am facut caca! El nu stă pe oliţă.
Înţelege ce îi spui, dacă îl trimiţi să ia o jucărie pleacă şi o caută în grămadă, vine la îmbrăcat (dar este un chin să îi pun pampersul), dacă îi spui că plecăm în parc zgreapțănă deja la usă. Se încalță cu încălțămintea noastră (Sara nu se încălta, decât arareori. Sara scria.), scoate haine din dulapuri și se „îmbracă” (adică și le pune pe cap sau pe umeri) (Sara nu avea astfel de obiceiuri! Sara scria.) Nu-i prea place la duș, problemă pe care nu am avut-o cu Sara deloc.
Și e drăguț foc! Dar rău. RĂU! Să ne trăiască și el.

by