de la Vrancea la Obor

Ieri seara in jurul orei 20:30 eram intr-o librarie din Bucur Obor, cand am ajuns la casa mi s-a parut ca s-a cutremurat pamantul si am intrebat disperata, caci eu sunt speriata de moarte de cutremure: E cutremur sau asa se misca magazinul acesta? O masina de sters podeua a trecut pe langa noi, Casiera a apucat sa imi raspunda plictisita ca asa face magazinul, o Doamna multa si-n lung si-n lat a aterizat pe jos in dreptul nostru si cu greu s-a adunat si a pornit mai departe „E ud pe jos!” a zis bombanind in barba, probabil rusinata ca a cazut – dar o durea destul de tare. M-am gandit ca daca am fi fost intr-o tara din alea civilizate unde se traieste bine pe baza castigurilor rezultate din datul in judecata, Doamna uriasa ar fi reclamat magazinul ca are podeaua uda si ar fi cerut despagubiri sa-si traiasca linistita batraneturile. Dupa ce am citit ziarele de dimineata, stiu ca la judecata i s-ar fi spus ca nu a cazut din cauza podelei ude ci din cauza ca atunci chiar a fost cutremur in Vrancea si chiar s-au cutremurat podelele magazinului Obor din Bucuresti; asa ca adio castiguri in bani si apartamente in tara noastra cu cutremure zi de zi!

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinmailFacebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

bucurii simple

Seara pe la ora 21, pe trotuarul de pe partea stângă de la Dimitrov către Iancului nu prea trece lume multă, carevasăzică nu prea ai de unde să alegi – iei ce pică! Doi tineri domni țigani (sau romi, în varianta legală!) și norocoși au întâlnit totuși o fătucă numai bună să o fluiere și să-i strige porcării. Din păcate pentru ei, se pare că drumul lor nu coincidea cu cel al duduii care mergea voinicește spre Iancului, așa că se deplasau spre Dimitrov cu fața spre Iancului, ba unul dintre ei mai făcea doi pași înapoi și unul înainte, să-i fie despărțirea cât mai lină. Și când totuși se hotărăște cel mai hotărât să renunțe la singura cucerire de pe trotuarul ăsta, se întoarce hotărât cu fața spre Dimitrov și … nas în nas cu mine; pfuai!! norocu dracului pe capu lui în seara asta: UITE BĂĂ ȚÂȚE AICIII!! urlă domnu fericit cu privirile țintuite în pieptul meu bine îmbrăcat, moment în care tovarășul său renunță în sfârșit la țâțele ce tocmai dispăreau în viteză între blocuri și vine în fugă, plin de speranță: Unde? Unde bă? IEEEE, UAAA, Bravo băă! … e rândul meu să (re)ascult porcăriile, dar din fericire pentru mine, se pare că drumul meu nu coincide cu cel al tinerilor domni țigani …

PS: eram cam de vreo 16 ani și moțăiam întinsă pe nisipu de la mare, cu fundu-n sus și cu ochii închiși, aud cântând pe două voci: Țâțe, țâțe, țâțe și cur! Țâțeee și cuuur! deschid un ochi si văd printre bulbucii de soare doi tineri masculi radiind de încântare printre prosoapele pe care erau înșirate personajele din cântecelul lor! Ăăă, nu erau tot ăștia de azi.

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinmailFacebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather