A sosit și vremea când un domn turmentat să mă întrebe, menținându-se cu destulă dificultate în poziția bipedă atunci când se oprește să se uite la mine trecând cu Sara de-o mână și Alex de cealaltă:
– Mă scuzați Doamnă, Hâc!, nepoțiiii … sau copiii? Hâc!
Acum, pot să mă consolez că era băut, ce vede el? Sau să mă panichez, că vorba aia, gura păcătosului adevăr grăiește!?

Ceea ce îmi aduce aminte de tinerețe, când mergeam cu frații mai mici de mână și mă întreba lumea – mai precis băieții, ca de ăștia îmi păsa la ora respectivă – dacă sunt copiii mei, iar eu mă scuturam repede de asemenea responsabilitate!

by