(Duminica sunt bisericoasă!)

Singura biserica în calea mea a fost cea de pe șoseaua din Titu, așa că nu am ezitat să mă opresc să trimit 2 gânduri bune către cer. I-am dat jos din masină pe Cristi și pe copii, care au acceptat fără să crâcnească, deși ei sunt departe de a fi la fel de bisericoși ca și mine.
(De cum intrăm, o femeie se agită să ne aducă scaune și ne poftește să ne așezăm; puțin cam insistent pentru gusturile noastre, dar îi mulțumim.)
Și rugăciune: Doamne ajută și ferește, ia uite-i pe-ăia cum arată, În numele Tatălui, privirea mea aleargă peste cefele credincioșilor și se opreste brusc: dar ce îmbrăcăminte ciudată are ăsta!, și-a Fiului, trening de fâșuleț alb lucios, și-a Sfântului Spirit, cu pantofi cu toc … ei vorba cântecului, Amin! și mi se învârt ochii prin biserică de trebuie să-i închid ca să mă opresc din bârfă. Și ca să uit de cele lumești mai încep o rugăciune, dar ochii răi și mintea proastă se întorc la treningul cu pantofi cu toc, mda, așa o fi moda pe aici, pe la Titu, uite-o și pe fata aia grasă cu colanți și tricou scurt! Și iarăși Doamne ajută-ne, ăsta are și șosete sport la costumația asta, să fim mai buni, …hm, nu merg cu pantofii da măcar cu treningu! să fim mai toleranți!
Și după atâta rugăciune Domnul îmi trimite o rază de lumină și observ că băiatul are o șosetă albă cam atârnată și una neagră scurtă sport – deodată îmi trece prin cap că poate poartă trening și pantofi cu toc de nevoie nu de voie. (aici îmi dau câteva lacrimi). Cineva împarte fiecărui credincios din biserică câte un rotocol de carton cu găurica în mijloc, de ținut lumânările – că așa e obiceiul la ei, când se spune Tatăl Nostru, să cumperi o lumânare și să o aprinzi – ne spune un binevoitor care observă nedumerirea noastră; un fel de șantaj religios în scopuri comerciale – gândesc eu rău repede – și mă hotărăsc să sfidez obiceiurile locale și să nu cumpăr lumânare. Băiatului în trening cu pantofi cu toc nu îi dă rotocol; băiatul se întoarce spre femeia care vinde lumânări și o privește insistent – cu un ochi la slănină și cu unul la făina! Doamne, bietul băiat e bolnav, amărât și eu mi-am găsit de cine și de ce să râd! (aici plâng deja) Femeia ii face un semn cu mâna, băiatul se reîntoarce cu fața la altar. Mi se face rușine și încep să mă rog ma abitir. Dar cine se mai poate ruga? Ochii mei sunt lipiți de spatele băiatului (e negricios și foarte slab) și mintea mea rememorează toate răutățile pe care le-am facut în ultimele minute: am intrat în curtea bisericii și un pui de țigan cerșea, nu i-am dat nimic, mi-am luat copiii de mână și l-am ocolit!
Oamenii cumpără lumânări și le aprind; băiatul în trening se uită fix la femeia care vinde lumânări; eu mă uit la fața lui retardată și gândesc dacă nu cumva ar fi bine să cumpăr o lumânare și să o dau băiatului; femeia care vinde lumânări își pune o lumânare în suportul ei; îl cheamă pe băiat și îi dă lumânarea – eu rămân cu analiza planului pentru o fapta bună, e prea târziu!
Mă uit la Cristi întrebător și îmi face semn să cumpăr lumânări, așa că luăm 2 lumânări. Baiatul cu trening ne oferă îndatoritor foc de la lumânarea lui ca să ne aprindem lumânările noastre – le aprindem cu plăcere (și pocăință, unii). (Se îndreaptă apoi spre un domn nițel mai încolo, îi oferă foc, dar este refuzat – domnul preferă să meargă să ia foc de la un alt credincios aflat câțiva pași mai încolo și apoi să revină la locul său – probabil că simțea nevoia să se miște.)
Copiii nu mai au răbdare și ies afară cu Cristi și cu rotocolul lui de carton; eu mai rămân, poate poate reușesc să spun o rugăciune să-mi fie iertate gândurile rele. Lumea stinge lumânările și duce rotocoalele de hârtie la doamna care vinde lumânări – îl las și eu, macar pe al meu. Plec – m-am rugat suficient – și nu ii dau copilului cerșetor nimic, căci nu agreez cerșetorii; dar mă întreb dacă are ce mânca acasă – dacă are acasă – în timp ce il bănuiesc că ar putea dormi pe un sac cu bani ca-n filme.

by