Neaga e rasa Vagaboandă, dar e mare, vânjoasa, neagră și lucioasă (și pe piept are o fâșie albă, strălucitoare!), poate de pe undeva are și sânge nobil, nu-i exclus! Și stau la coadă după favorurile ei o târlă de dulăi.
E Dulăul-Mare, frumos, Blănos-Alb-cu-Negru, cu ochii rotunzi și negri care se pironesc în mine de fiecare dată când încerc să îl dau afară din curte. Eu încerc, el se uită peste umăr cu ochii aia blânzi sau nepăsători de mă sperie! De căte ori se apropie de Neaga, asta îl mârîie și sare la bătaie.
Mai e unu Mic-și-Maro, de-i vine cățelei până la genunchi. Stă și el la coada ei, Neaga nici nu-l vede, nici nu-i pasă, îl scuipă-n cap ca din greșeala, dar el nu dă înapoi nici un pas.
Numaru 3, apare din când în când, nu-i veșnic ca ceilalti doi, că ăsta-i Rottweiler și locuiește o parte din an la București, iar când vine la țară, ca să ajungă la Neaga, tre să evadeze, ceea ce se pare ca nu îi iese întotdeauna.
Dar și când apare Rottweiler, negru și mușchiulos, Neaga se ridică din țarână, se scutură, se aranjează și pleacă la plimbare pe lângă el, tăcuți amîndoi, se pupă din când, se opresc să admire grădina mamei, se admiră și între ei, în timp ce ceilalți doi nu îi slăbesc din ochi nici o clipită ci-i urmăresc cu grijă la 1-2 metri distanță – lucru ce nu-i disturbă pe cei 2 îndrăgostiți.
Vreo 2 zile a mai venit un Cățel, mai înăltuț, Maroniu-și-Jigărit; și-a încercat și el norocul, dar dacă a văzut că nu-i cățeaua de nasu lui, a plecat.

by