Care azi e 14. Îmi plăcea începutul școlii la dată fixă, era un fel de simbol. Acum  e … altceva! Ne-au ținut în fața porții de la 8 până la 9, în timp ce organizatorii desenau desene pe asfalt. Lângă noi, puțea demențial; am descoperit un căcat uriaș călcat în picioare de elevi și părinți și împrăștiat de jur împrejurul școlii – mă bate gândul că un posesor de dulău cât vițelul, cu suflet mare, a plasat intenționat acolo căcatul, să fie pentru noroc în noul an școlar. La 10 încă ne țin niște discursuri despre investiții și realizări din care nu reușesc eu să înțeleg nimic pentru că hârâie aparatura, în timp ce pruncilor nici nu le pasă – măcar ei se distrează! Parinți iubitori și atenți fumează ca turcii în nasul copiilor și al meu și stâlcesc chiștoacele de asfalt – unde le și părăsesc.

Ducem copiii în clasă, schimbăm câteva vorbe, eu proaspăta născută, o mămică mă mângâie pe burtă, OOO sunteți în creștere? eu ii răspund plat: nu, de fapt sper că sunt în descreștere! face ochii mari și „AAA, unde-o fi cutărică, că nu îl văd deloc?!”, mă părăsește preocupată. „Ați auzit ce a zis doamna directoare?” intreabă Doamna, un puști simpatic blond se ridică și zice adevărul dureros: „Nu se înțelegea nimic, Doamna, eu am încercat să ascult dar hârâiau aparatele prea tare!”; deci totuși, cineva, s-a străduit să afle ce-au vorbit oamenii responsabili atâta timp.

Doamna a primit o masă cu varf de buchete de flori. La fiecare început de an școlar risipă de flori. Unde sunt activiștii pentru drepturile buruienilor, să ne salveze pe noi de cheltuieli nefolositoare și pe Doamne de invazia plantelor? (Nu pe noi, că noi ne-am nesimțit și nu mai ducem buruieni; nu mai ducem nimic!).
Acum lumea s-a șmecherit și nu mai aduce musai coroane de flori, ci ghivece; de astea nici nu mai scapi ușor, decât dacă ești sadic și nu le uzi deloc. Acesta este însa ghinionul picilor, care până acum treceau pe sub arcade de flori – acum trec pe sub ploaia de pământ ce scapă din ghivecele ținute deasupra!)

Ne urăm un an școlar fericiți!

by