Si-a mai ramas un negru mic…
Restul au iesit din concurs, plecam si noi acasa mai devreme de 12 noaptea, dar n-a fost sa fie, caci unul dintre Vivari a tinut cu dintii de victorie, deci va juca finala de dupa miezul noptii.
L-am insotit pe Cristi la Sfantu Gheorghe la un concurs de tenis de masa Amatur, trezirea inainte de 7 dimineata si suntem inca aici privind cu ochii carpiti de somn ultimele meciuri. Nu eu, eu scriu cu degetele chircite dupa 10 ore de stat pe scaun, nu ma uit. Ma doare in fund de atata Amatur! Noroc ca m-a salvat Vali cu un roman rapid, eu mi-am uitat aparatul foto si cartea acasa, altfel pana acum eram moarta de plictiseala.
In sala mirosea puternic a transpiratie, picioare, praf, plastic, salam, cateva sute de barbati de toate varstele, taliile, cu ghiul sau cu pletele in vant, cu burta si cu patratele pe burta, de la 7 la 70 de ani … pentru toate gusturile – tot a nostru-i mai frumos! Zau! Acum nu imi mai dau seama a ce miroase, mai joaca doar campionii, grosul a plecat, cei care mai sunt mananca salam sau fac galerie, dar nu mai asuda ca in vremurile bune cand mai erau inca in concurs cateva sute de barbati. Au fost si cateva femei.
Eu m-am uitat doar cum l-a scos pe Cristi din concurs un copil, parca tricota – asa misca mainile copilul, mic slab si aplecat peste masa. Nu am rabdare sa privesc aceste meciuri.
De la 12 la 16 am cutreierat prin Sfantu Gheorghe, fie ca nu am descoperit eu atractiile orasului, fie ca nu exista, am umblat besmetica pe bulevarde si stradute inghetate fara sa ma extaziez la nimic. Doar umbrele mi-au mai trezit interesul.
Camera telefonului nu m-a ajutat prea mult sa-l imortalizez pe Sfantu Gheorghe omorand balaurul, prin negrul de afara.
Am ajuns in piata unde se vindeau la 15 tarabe papuci, saboti, cizme, izmene, haine roze de copii, decoratiuni de Craciun si eternele capoate inflorate. Dar aici m-am intalnit cu Mos Craciun care mi-a promis pentru Alex un cautobuz galben. Intr-un final nefericit am intrat intr-un complex care mi-a amintit de magazinul Cocor de pe vremuri, de unde am cumparat un titirez si 2 monezi suvenir, sa le duc copiilor.
Vanzatoarele ma intampinau cu teshic, le raspundeam cu buna ziua si continuam convorbirea in romaneste, foarte atente si amabile. Zarva, magazinele inchise la ora 14 sambata.
Mai pleaca o tura, ramanem noi si tot mai sunt inca aproape de 100 de barbati, pe numarate si pe alese. Marinescu campion!!
(text adaugat la sosirea cu bine:)
Era vreo 3 noaptea cand am plecat in sfarsit din Sfantu Gheorghe. Ne-am instalat confortabil pe locurile noastre din microbuz si asteptam sa ne vina somnul, dar cu grija si pe rand sa nu adoarma si soferul, soferul care era Campionul si care jucase pana in ultima clipa, deci ar fi fost sa fie cel mai obosit sau poate cel mai antrenat sa tina la oboseala. Ne-am intors cu acelasi microbuz cu care ne-am si dus, dar de data asta conditiile atmosferice s-au schimbat, ningea spre Brasov …. Predeal …. Azuga, ningea, ningea si noi aveam roti de vara. Sa vezi urcarea pe serpentine cu sufletul la gura! Unii baieti dormeau, Campionu conducea, Cristi statea in picioare in spatele soferului si ii facea galerie (ca la meci!), iar eu lesinam de frica si tipam sus si tare sa ne oprim ca e periculos. Ee, daca altii au trecut, putem si noi, spuneau baietii si dadeau inainte. Si incet, incet, doi pasi inainte si unu inapoi, am ajuns in varf, urmeaza coborarea – Iuhuuuu! – de aceasta imi era si mai frica. Zapada crestea, fundul masinii dansa, mergeam cu viteza unei broaste testoase corcite cu melcul, era un frig cumplit in masina caci ca sa nu il adoarma, soferul oprise caldura, ma dureau picioarele de frig, stateam dreapta in scaun si incercam sa stau treaza dar din cand in cand atipeam cate o secunda-doua-trei. Si cand deschid ochii, vad zidul in fata ochilor si simt cum ne rasucim de fund pe contrasens si aud vocea lui Cristi Am incurcat-o. Si totusi n-am incurcat-o, masina s-a reasezat pe fagas si a pornit usurel la vale. Putintel mai incolo am aflat si de ce nu ne-a calcat nici o masina de pe contrasens, erau tirurile blocate prin zapada, invarteau rotile in gol si nu reuseau sa urce dealul, norocul nostru! Din Comarnic zapada s-a terminat, a ineput ploia si vantul puternic. Am baut cafeluta aburinda de la ora 6 dimineata la benzinaria din Comarnic, am prins forte proaspete sa dormim bustean pana la Bucuresti, in masina se facuse caaald si bine si nu mai stiu ce s-a mai intamplat, ma mai trezeam din cand in cand sa ii plang de mila soferului, care insa ne-a dus intregi acasa. Multumim! Eu as zice ca pe langa noroc, e in mare parte si meritul soferului, nu degeaba e campion, s-a folosit de abilitatile de a „pune mingea pe masa” la ping pong sa puna si masina inapoi pe drum!
by 