Dupa vineri vin cele 2 zile de pauza, chiar si Sara a inceput sa le simta gustul – mama acum pot sa dorm cat vreau? Chiar si eu le simt gustul desi in timpul saptamanii nu merg propriu-zis la serviciu si oricum fac aceleasi treburi de dimineata pana seara luni-duminica: ingrijit copii, mancare, treaba pentru serviciu, spalat rufe, curatenie, plimbare; de multe ori, ca si in timpul saptamanii, Cristi nu este acasa, asa ca totul pare ca o zi obisnuita de munca, nu de odihna. Dar totusi, creierul meu este mai relaxat, mai las copiii sa faca ce vor, mai mancam si resturi de la mesele din timpul saptamanii, mai dormim pana cand dorim, mai citim povesti la 11 seara, mai stau la un film vineri noaptea.
Joi, Alexandru si-a prins mana in usa de la grupa mica la gradinita; eu vorbeam cu Doamna Sarei si din cand in cand aruncam o privire spre Alexandru care era langa mine; dar nu mi-am dat seama ca si respectiva usa este tot langa mine, decat cand am vazut 3 barbati agitandu-se pe langa usa: tine-o asa, trage-o, poate sa scoata acum?, haide, asa e bine. Alexandru nu zicea nimic. M-am uitat sa vad ce se intampla si atunci am observat plina de groaza ca Alex era langa mine, dar cu mana bagata pana la plasele in usa, iar cei trei barbati se chinuiau sa i-o scoata. Alex era botos si incruntat si nu colabora cu cei trei. I-am smuls copilului mana din usa in timp ce barbatii se scuzau ca asa l-au gasit, ca nu ei au impins usa, ca una ca alta. Le-am zis sa stea linistiti ca este vina mea ca nu l-am supravegheat cu mai multa atentie si in timp ce ii tineam manuta in apa rece ma gandeam la cei trei oameni maturi care nu au putut sa intrebe al cui este copilul – sa vina sa si-l salveze – era clar ca Alex nu va colabora cu ei dupa cum ii privea cu ura!
Vineri am luat-o pe Sara de la gradinita cu o urma de dinti cat obrazul de mare si rotunda; adica muscata de fata de o colega, se pare ca din dragoste. Asa m-a asigurat Doamna, asa au tinut mortis sa ma anunte si colegele Sarei. Am inteles ca nu a fost nici o bataie sau cearta, decat colega a imbratisat-o pe Sara si cand i-a dat drumul i-a lasat urme pe fata. Din povestiri reiese ca Sara nu ar fi plans, ci doar s-ar fi dus la Doamna cu mana la obraz si cu lacrimi in ochi. M-a sunat mama fetitei, disperata, sa isi ceara scuze. Nu sunt vesela ca s-a intamplat ce s-a intamplat, dar nu sunt nici plina de ura si nervi si pot sa inteleg situatia: copiii sunt copii si fac lucruri, dat fiind ca nu se certau, nici Doamna nu avea cum sa prevada ce se va intampla. Mai degraba ma supara ca am impresia ca nu i-au spalat sau dezinfectat muscatura. Cum astazi nu prea mai are urme de dinti, nu e nici rosie, nici umflata, doar putin vanata, presupun ca nu s-a infectat. O mica problema este ca respectiva fetita i-a mai sucit Sarei mana odata, iar altadata i-a spus ca vrea sa ii ia putina piele de pe brat – lucru care a marcat-o pe Sara foarte tare! Si din cate am inteles de la Sara, ea este intoteauna cea pe care fetita buclucasa isi revarsa dragostea violenta. Bun, deci m-a sunat mama fetitei, si-a cerut scuze, m-a asigurat de suportul lor daca este nevoie de alifii pentru tratament; i-am spus sa stea linistita ca totul este OK … desi domnu doctor a spus ca poate ar fi bine sa solicit analizele micii muscacioase. Si ce m-a socat: mamica a spus ca imi multumeste ca sunt intelegatoare, caci alti parinti ar fi sarit direct la jugulara (bine, expresia asta cam denota violenta!) si atunci am avut imaginea parintilor violenti care sar sa bata vreun biet copil care a avut proasta inspiratie sa se certe/ bata cu odorul lor.
Am sechele din copilarie cand o astfel de mamica cu creierul incleiat in grasime  mi-a tras o palma peste fata de am plecat spre casa plangand si cu sangele curgandu-mi pe barbie, pentru ca avea un baiat gras si rasfatat care parca mi-a zis ca sunt proasta ca nu l-am lasat pe el pe piatra mea si i-am spus ca el este prost si a plecat urland spre maica-sa; evident, eu eram proasta, pentru ca fiind singura in parc (aveam in jur de 6 ani) nu trebuia sa spun adevarul! Alta mamica tampita a venit la Sara si ii spunea ca e nesimtita si obraznica si alte aberatii – Sara avea vreo 3 ani – ca nu o lasa pe fiica-sa sa se suie pe tobogan. Am lasat-o sa se manifeste pana cand a pus mana pe Sara si atunci m-am dus sa o iau pe Sara de pe scara toboganului explicandu-i copilasului sa nu mai stea cu oamenii prosti de vorba – era asa de proasta mamica ca nici nu si-a dat seama ca despre ea este vorba. Cei drept, si Sara a invatat ca toboganul este pentru toti copiii, nu doar pentru ea!

M-am uitat pe forumurile de mamici sa vad situatii cu un copil lovit/ muscat de altul la gradinita si am fost socata de mintile bolnave ale oamenilor: daca era copilul meu lovit dadeam foc la gradinita; daca era muscata fata mea ma duceam direct la directoare sa o dea afara pe educatoare; copilul acela care a muscat nu trebuie acceptat in gradinita, este un pericol, du-te si fa reclamatie la inspectorat, la protectia copilului; Doamne, parinti nebuni, din 20 de posturi, 2 de parinti normali care indeamna la intelegere si 18 de parintii loviti de traznet.
Si imi imaginez ce ar fi trebuit sa fac eu in aceasta situatie, dupa parerea lor: sa incep sa urlu la educatoare, apoi sa fug la directoare si sa solicit sa o dea afara pe educatoare si pe fetita „periculoasa”, iar daca nu ar fi vrut, sa imi iau copilul si sa il mut la alta gradinita si sa fac plangere la inspectorat de asemenea incompetenta. Si din toate astea cine iesea cel mai rau? Sara, care dupa muscatura facea planuri pentru petrecerea de ziua ei si pe lista era si prietena ei cam violenta.

 

by