Daca vreti curent electric, canalizare, dus in camera, wireless, civilizatie, masa servita si confort sporit – NU mergeti la Garofita! Daca insa preferati liniste si pace, raul la picioarele cabanei si padurea de jur imprejur, poate chiar ursuleti la drumul mare, daca vreti hamac din care sa admirati ca lenesii Cerdacul Stanciului de sub Creasta Pietrei Craiului sau sa fiti nevoiti sa ocoliti buda din padure pe la 27,31 metri distanta, daca-i gustoasa apa de izvor, daca va place puzderia de floricele galbene, roz, move, albe, galbene, violete, portocalii, movulii sau alte mizilicuri d-astea de-ale naturii – atunci DA, mergeti la Garofita, caci o sa gustati din plin excursia.
Drumul pana acolo a fost super lung – cum numai noi stim sa lungim drumurile, asa ca a trebuit sa facem picnic … in portbagaj:
Traseul de la „parcare” pana la cabana e lejer, desi pt. noi, cu 2 prunci si o mama rupta de spate, nu a fost tocmai floare la ureche. Sara a mers tot drumul pe jos, cca 4 km, Alex cam o treime, iar Cristi a trebuit sa care 2 rucsaci – unul cu Alex in spate si celalat cu haleala in fata, o buna bucata din drum.
Cabana:
Am facut cativa pasi in sus, dar Sara se plangea ca ii este somn, iar Alex a renuntat curand la mersul pe jos. In plus, am avut impresia ca am auzit ursul si ne-am cam emotionat. Asa ca dupa jumate de ora de urcat, am luat calea inapoi spre cabana, cu coada intre picioare si cu promisiunea ca ne scoatem noi parleala altadata.
Oboseala mare dupa atata mers! Si inapoi catre casa, de data aceasta am carat tot drumul rucsac, usor, ce-i drept. Sara pe jos, ca-i mare, Alex si calare si pe jos.
Drumul spre casa, cu masina, iarasi prea lung. Praf mare prin Cheile Plaiului Mare. Mare mare si alb! Copiii au vomitat la unison pe serpentine. Au dormit in masina, asa ca acasa in timp ce noi ne topeam de somn, ei se uitau la stelele de pe pereti!

by