Asa că, tot umblând pe la dentist s-au rupt pingelele de la teneşi; şi mergând o groază cu metroul am timp să îmi admir picioarele şi implicit, tenişii mei Fila rupţi, din care atârnă aţe şi ies cartoane. Si cum umblu eu aşa în sărăcia mea cu papucii găuriţi, mă gândesc că unde-ar fi atâta noroc ca un bogătan să se milostivească de mine şi să-mi dea o păreche de papuci cu totul şi cu totul de aur?? Mi s-a mai tras odată o oferta de pomană tot de la nişte papuci, pe când eram în spital să o nasc pe Sara; căci pe-atunci nu m-am învrednicit să îmi cumpăr papuci special pentru spital, aşa că mi-au dat ei o pereche din dotare; da una mai hâdă şi mai scâlciată şi dintr-un plastic mai ordinar şi mai urât și de-o culoare mai nedefinită marogri murdar nu s-ar fi găsit pe nicăieri decât numai şi numai la spitalul Giuleşti asteptându-mă. Drept vorbind, pe mine nu mă prea deranjau şi nu m-am sesizat decât atunci când nişte călugăriţe au venit să dea de pomană mămicilor amărâte şi din 20 de femei ce alăptau, toate asistentele m-au arătat pe mine şi pe încă vreo 2 ţigăncuşe ce mai aveau încă vreo câţiva plozi pe acasă, plus o drogată ce venise din puşcărie să nască – ca fiind cele mai amărâte şi mai oropsite, timp în care se uitau cu milă la papucii mei. Nu-i vorbă că am mai surpins ocheade pline de milă sau scârbă spre încălţările mele; sau că la un moment dat, cand papucii mei stăteau oarecum în drum, nişte mămici mai mai să îi arunce la gunoi că cui ar putea să îi mai trebuiască aşa ceva? Dar nu mi-am dat seama cât de vai de mama mea păream cu inculpaţii în picioare până când mai să mi se dea de pomană cu forţa: luaţi! nu, chiar nu am nevoie! dar luaţi, nu vă fie ruşine! păi ştiţi, nu am nevoie de pături! luaţi doamnă ca le-au donat cu drag alte mămici, pentru cele în nevoie! (şi în acest punct, îndesându-mi o păturică jerpelită în braţe, le mai scăpa câte un ochi spre papucii mei); nu că am vreo jenă să primesc, ci doar că chiar nu aveam nevoie de păturici si chiar erau unele mămici mai amărâte ca mine, dar cu papuci mai frumoşi în picioare. Barem de mă blagosloveau cu o păreche de papuci cu totul şi cu totul de aur, atunci mai discutam!
by