Am mers pe bicicleta, la plimbare, la serviciu, prin orase, sate sau paduri; n-am mers la munte, ca nu am fost in stare – asta e! Am mers la serviciu pe role, am mers la facultate pe patine de gheata – atunci cand strazile Bucurestiului erau potrivite pentru astfel de mijloace de deplasare. N-am fost cu schiurile caci din pacate nu prea stiu sa ma deplasez cu asa ceva si tare rau imi pare. (Hm, mai puteam sa incerc cu saniuta atarnata de un troleibuz, dar nu mi-a venit ideea la timp!) Am urme si amintiri de la si despre aceste plimbari. Degetul mijlociu de la mana dreapta, se apleaca usor de la jumate, spre mana stanga – cum citesti in palma – din cauza de intalnire naprasnica cu zidul Facultatii de Matematica de la Universitate pe langa care nu mai crestea gheata; un genunchi este cam … independent, tot din cauza unei cazaturi cu patinele pe gheata. Am o povestire despre cum din motive de frane slabe la role era sa calc un politai (vezi prin Amintirile de la Festivalul Enescu), am amintiri despre injuraturile incasate de la soferii agasati de prezenta mea in spatiul lor, despre fluieraturi admirative si dragastoase maini pe fund (bleah!), am amintiri dureroase de la zboruri spectaculoase peste ghidonul bicicletei, direct cu fata in asfalt sau, daca aveam noroc, in praful de pe marginea drumului (2 de la Curtea de Arges la Pitesti), amintiri cu privirile uimite ale soferilor opriti sa ma adun eu din sosea sau speriate ale pietonilor adunati sa vada daca mai misc sau nu, am amintiri dureroase despre cazaturi cu … fundul pe bara bicicletei (aaaau!); despre sireturi prinse in lant si haine rupte, despre pedalatul pana la Snagov si inapoi dupa intoarcerea din Fagaras cand pozitia indoit la 90 grade era singura acceptata de spatele meu blocat, despre biciclete de care eram indragostita furate, despre urma de sa pe fund zile la rand.
Vreau piste de biciclete, dar nu prin gropi sau „proiectate” astfel incat pietonii sa fie nevoiti sa se scurga pe langa un gard caci doar atat le-a fost rezervat lor pe langa cele 2 piste. Vreau piste de biciclete dar pe care biciclistii sa circule cu o viteza normala pentru mersul pe trotuar nu zburandu-i pe pietoni in timp ce se intrec cu masinile de pe carosabil. Vreau piste de biciclete fara masinile smecherilor parcate pe ele.  Vreau biciclete in parcuri fara pustani tem-re-beli care sa iti calce copilul caci e dreptul lor sa merga cu viteza vantului si a gandului pe alei. Vreau role in parcuri dar fara prostii care se ciocnesc de tine din prea multa viteza si apoi te injura ca le-ai stat in cale.
Acum nu prea mai merg nici cu bicicleta, nici cu rolele, nici cu patine de gheata, caci ori sunt gravida, ori handicapata, ori operata dar cel mai des nu am timp.
Am mers cat am stiut si cat am putut – de drag sau din economie sau zgarcenie sau pentru slavarea planetei sau poate pentru mentinerea greutatii ideale – si cu toate astea, pe vremea aceea, daca mergeam pe bicicleta la serviciu, nu ma simteam-vorbeam-actionam ca buricul pamantului.

by