Am facut exces de socializare la sedinta cu parintii de la gradi; subiectul principal a fost ce cadou aduce Mosu’ – la fel pentru toata lumea, de la badica la opinca sau fiecare parinte pune in sacul copilului ce vrea el/ copilul si ce poate.
Unii parinti au fost de parere ca e mai bine egalitate pentru toti: baietii masinute albastre si fetitele papusi ieftine; ca copilul e mic si se supara daca vede ca celalalt a primit mai mare si mai mult; ca copilul e mic si nu intelege ca nu mai e comunism, ca libertatea este cand unii au mai mult si altii deloc.
Altii zic ca e musai ca odorul lor sa primeasca ce-si doreste mai mult si mai mult de la Mosu’ taman la gradinita; ca daca vede ca el a primit o masinuta albastra si colegul din dreapta o masinuta albastra si colegul din stanga o masinuta albastra, ce-o sa zica el? ce-o sa creada despre Mos Craciun? despre notiunea de a vrea numaidecat? de a vrea ceva si a primi altceva, ca tot poporu muncitoru?
Mai erau parintii multumiti cu oricare varianta, numai sa se decida lumea mai repede!
Cu toate ca si eu ma aflam in ultima categorie, ma gandeam cum ar fi totusi mai bine pentru copii, dar si pentru parinti; initial am fost de parere ca ar fi indicat sa primeasca cadouri la fel, dar nu chiar identice, ci din aceasi gama, eventual mai mult simbolice – o carticica, o bombonica, o cireasa …; dar cica ar fi prea mici pentru carti; fie, sa fie si masinute, dar macar nu toate albastre! ar mai fi putut primi cadouri pe care sa le foloseasca la gradi sau acasa in scopuri educationale – creioane colorate, carti de colorat, plastilina, acuarele – nu, nici asta n-ar fi bine, ca el vrea sa plece cu cadoul acasa, ea vrea trusa de doctor, el vrea masinuta teleghidata; apoi am stat si m-am concentrat la maxim si mi-am dat seama ca, daca nu este vorba de cadouri simbolice, mai bine sa primeasca fiecare ce vor parintii lui, decat toti ce se gaseste la piata. Ca bani tot am fi dat si decat sa mai adaugam la colectie o jucarie de ochii lumii, mai bine dau eu banii – cati imi permit – pe ce vreau sa aiba Sara, o carte, o carioca, ba chiar o hainuta! Uite ca acum mi-a venit ideea sa le comandam la copii tricouri inscriptionate, eventual pe o parte sa aiba personajul preferat iar pe cealalta un mesaj unic – nu cred ca-i nici prea scump si ar putea fi interesant. In plus, e deja momentul sa invete puii ca nu-i tocmai egalitate, ca unii isi permit papusi vorbitoare, iar altii doar o portocala!