Sara scânceşte, noaptea, se fâţâie, începe să plângă, se agită … aștept, văd că nu mai adoarme la loc, mă ridic din pat, mă uit cu ochii cârpiţi de somn la ceas: şase jumate. Aa! E ora de lăptic. Îi zic, stai cuminte că mama se duce să îţi facă lăpticu. Sara se liniștește. Mă duc la bucătărie, aprind lumina, trebăluiesc, fac lăpticu, îl las 2 minute la maturat, deschid geamul 2 minute să intre o gură de aer proaspăt, închid geamul, mă uit la ceas, fac ochii cât cepele, ce naiba? E patru fără douăşcinci. Ah! n-am văzut bine, era trei jumate, nu e ora de lăptic, Sara văd că e liniştită, sigur a adormit la loc, bag lăpticu în frigider, dacă s-o scula într-o oră, îl refolosim, dacă nu, asta e, facem risipă, mă strecor încetişor în pat şi încerc să adorm … dar nu trece mult și aud: Mamii! SISICU!, Sara în picioare în pătuț.

Și am adus lăpticu, a făcut și caca, dacă tot a luat micul dejun în mijlocul nopții. Dar apoi a adormit mulțumită. Și eu.

by