Am fost la munte, pentru că chiar era munte, Bogdan a spus că a fost banal, așa aș fi spus și eu acum câțiva ani, dar muntele ăsta a fost o realizare pentru mine!
Am fost în weekend la Curmătura. Ne-am dat cu mașina printr-o groapă de nu ne-a mai mers faru față dreapta, mașina mergea cam ciudat și în plus cam trepida.
Am urcat prin Prăpăstii, afară era plăcut, soare dar destul de friguț, zăpada era mocirlită, îți aluneca piciorul înapoi la fiecare pas, era plin de mașini pe drumeagul acela. Prin pădure noroi și gheață, mai mare dragu, ne-am chinuit ceva să depășim prima parte. Ultima parte a fost cu zapadă așa ca s-a putut merge mai ușor și mai curat. Pe ultimele sute de metri de abia mai reușeam să imi ridic tonele pe picioare, nu mă simțeam obosită dar nu mai puteam să mișc picioarele …
Am dormit în sala de mese ca să ne simțim ca și în tinerețe (mai degrabă de nevoie, căci nu mai erau locuri), am fost fericita inspirată să imi car izopreșul cu mine, de fapt nu am mai plecat niciodată fără măcar o bucățică de izopreș de când am dormit într-un an la cabană la Omu în sala de mese și am tras un frig cumplit neavând așa ceva la mine. Dimineața ne-am sculat la ora 7-8 – cum nu ne-am sculat noi în ani întregi de umblat prin munți, pentru că asa ne-au zis paznicii cabanei, Scularea, ca e șapte jumate deja și vin turiștii la micul dejun!, scârtz, cam aveau un băț înfipt în fund ăștia!
Pe la 11 am plecat înapoi prin Valea Crăpăturii. Când am ajuns în șa, a început un vânt grozav, după primii pași de coborâre mi s-a blocat genunchiul stâng, cu care de obicei nu aveam probleme mari, oricum nu mi s-a mai întâmplat așa ceva, nu puteam să îndoi genunchiul mai mult de 90 de grade și cum panta era destul de abruptă, ar cam fi fost nevoie, l-am bandajat și m-am târât când la propriu, când la figurat până când coborârea a devenit mai lină și am putut merge fără probleme. Ma rog, fără probleme dacă nu pun la socoteală faptul că m-au ros monștrii mei de bocanci, și la degete și la călcâie, a trebuit sa merg toate dealurile și câmpurile până înapoi la Gura Râului călcând ca un robot, am obosit îngrozitor, am mers peste arături și prin niște noroaie adânci, bătea un crivăț de îmi înghețaseră ochii în cap, Cristi umbla cu capul gol și mă stresa.
Cătălina a fost fruntea, Dacian și Ada se țineau cu stoicism dupa ea, Raluca făcea poze de zor cu și împreună cu Bogdan, eu eram coada și Cristi mă păzea să nu rămân pe acolo …
Am ajuns la Gura Râului leșinată de oboseală, murdară de noroi, cu picioarele varză și am mâncat o ciorbă tristăăă.
La întoarcere am fost cu spaima să nu mai nimerim vreo groapă, până pe la Comarnic a viscolit afară și a fost foarte frig, ne-am oprit la o benzinărie să încercăm să remediem farul dar nu au reușit băieții să facă nimic decăt să înghețe. Cu o zi înainte la aceeași benzinărie stătuserăm la soare și savuraserăm o cafea Viva. La intrarea în București au pornit becurile de la aerul condiționat și poziții ceață spate, care nu merseseră până atunci.
Lucru bun a fost că am reușit totuși să fac o ieșire la munte având în vedere că n-am mai fost din noiembrie 2007, când tot la Curmătura ne-am dus dar ne-am întors pe la refugiul Diana – bine, asta dacă nu pun la socoteală excursia din vara trecută, cu Sara în spate, de la Diham – Poiana Izvoarelor. Apoi am ramas gravidă, apoi a venit Sara împreună cu kilogramele, lenea, lipsa de timp ….

Later edit: iar am ramas gravida dupa excursia la Curmatura; cum zicea un amic, noua Sovata!

by