povești originale versus repovestiri moderne

cacalolu se deschide, cartea se chitete, mașina se conduce, mâncarea se mănâncă … ne povestea Sara într-o seară în mașină.

Așaaa. Citeam un articol, cât de violente sunt poveștile pentru copii. Recunosc, mie îmi este frică sa citesc Mica Sirenă – de curând am văzut și varianta Disney (după ce mulți ani nu am avut curajul să mă uit, crezând că urmează firul original al poveștii) și da, îmi place mai mult așa, siropos. Iar povești precum Scufita Rosie sau Capra cu 3 iezi – le prefer in varianta in care toti cei deja mancati ies teferi din burțile lupilor. Ba mai mult, nici măcar pe lup nu îl las, în povestirile mele pentru Sara, să pățească ceva fatal, doar să se frigă nițel cât să se învețe minte sau cel mult sa umble toata viața cu bolovanii în burtă, ca să fie greu și să nu mai poată fugi după pradă.
Nu știu cum percepe Sara violențele, morțile din povești sau filme, se pare că a înțeles că nu e prea bine când mori, că Alba ca Zapada a murit totuși nițel, nu e prea sigură că lupul din poveste este rău (oricum, nu toți lupii sunt răi). Caliile – astea sunt cariile care mănâncă dinții – astea sunt IELEEE!!, da!
Ei, și căutând o carte de povești decentă prin librăriile noastre, cu poze frumoase și textul cât de cât apropiat de varianta originală, dau de una în care lupul nu o mănâncă pe Bunica din Scufița Roșie, ci o bagă într-o ladă și îi zice ceva de genul Cine are nevoie de tine babornițo?. Am fost de-a dreptul siderată de această adresare. Păi aș prefera ca lupul să mănance 5 bunici din povești, decât să îl audă copii mei vorbind așa. La urma urmelor, că lupul mănâncă oameni, asta e natural, îi tot mănâncă de mii de ani – pe aia de îi prinde, dar mahalagismele astea, sunt mai crunte decât violența din povești. Într-un final, limbajul ăsta, dar și acest mod de gândire, va duce tot la violență, la una reală, nu de poveste!
După ce am transpirat răsfoind cred ca mai mult de cinșpe cărți de povești (gen culegere de povești, nu din cele cu câte o singură poveste), fiecare cu câte o hibă – unele cu poze urâte, altele cu poze prea stilizate, altele cu textul poveștilor sub orice critică, am găsit una cu poze frumoase, parcă de la Editura Litera, n-am mai avut răbdare să văd cum sunt povestite poveștile, dar pozele făceau toți bani (și da, față de celelalte cărți, asta chiar costa!!).

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *