cu specimene sighetene de pisici si crocodili si alte salbaticiuni, pe Masa de sub Vie:
cu Alexandru, care s-a trezit, a iesit din patut si a venit la mine plangand, apoi s-a intins pe covor si a adormit acolo; brusc.
cu mine, la soare te poti uita:
by 
Am fost prima zi la gradinita 16, Luminita. Eu si cu Sara – lesinate de emotie, Doamna educatoare – foarte draguta – atat cat am putut sa ne cunoastem in 15 minute. Nu aveam voie mai mult caci nu ne lasa Dna Asistenta, deoarece nu aveam analizele toate aduse. Mai era un singur baietel venit la gradinita.
Sara a stat bosumflata si nu a vrut sa vorbeasca sau sa intre, dar deoadata, ascultand povestirile Doamnei despre jucariile si papusile din dulap, a acceptat si a intrat in clasa, si-a dat jos ruxacul, pulloverul si a inceput sa se joace cu Doamna si cu baietelul. A venit la mine si mi-a spus sa ma duc sa ii iau analizele si sa o las pe ea acolo sa se joace pana cand ma intorc. Intre timp a mai aparut o fetita si evident, Doamna Educatoare s-a dus sa o intampine. Aici Sara s-a bosumflat din nou si nu a mai vrut sa intre, nici macar sa isi ia lucrurile. Pana la urma am reusit sa le recuperam si sa plecam.
Din pacate nu o pot duce inca pentru ca nu am facut analizele la timp. Si nu sunt de acord cu stresatul copilului fara motiv – caci asta a reprezentat pentru Sara (dar si pentru noi!) luatul din gat a unei mostre pentru exudatul faringian! Sper sa avem totul de luni incolo si sa continuam cu emotiile la gradinita.
by – Încă iau tughi! (mai vreau încă struguri)
– Nu mai sunt!
– Du-te mama cumpa tughi! du-te! chide denda! și îmi închide laptopul și mă împinge de pe scaun. Denda e agenda, dar de fapt așa îi spune și la laptop.
Ar manca struguri până când ar crapa, dacă l-aș lăsa. Ce-i drept, și eu aș mânca la infinit struguri!
– Cum te cheamă, Alex?
– Aie
– Bravo, Alex!
– Nu! Andu chiamă!
În general nu răspunde la întrebarea cum te cheamă, dar de data aceasta, m-a surpins! 🙂
by O excursie pe cinste cu toti pustii pe care i-am putut aduna – si cara. De fapt, n-a fost chiar asa de greu, caci Sara a mers tot drumul pe jos – si inainte si inapoi. Teo a venit tare din urma si-a alergat juma de drum pe jos! Alex ce-a mai tipat „eu iau in danta!” (eu vreau in geanta, adica in ruxac!), dar urcarea a facut-o 3 sferturi pe picioarele lui; nu-i vorba, la final cred ca il dureau mainile de cat s-a tarat agatat de mine! Tudor a cedat doar la ultimele sute de metri si, dupa ce a numarat vreo 3 milioane de stele, a cazut (brusc!) la datorie. Liviu a fost un ajutor de nadejde, a condus trupa – ma rog, ne-a cam ametit el cu miscarile haotice ale lanternei, dar am ajuns intregi pana jos, prin noaptea groasa.
Sara si Alex au avut curajul si bafta sa fie Bunicul cu ei si sa intre in pestera; asaa…la intrare, dar Sara a fost foarte incantata de pestera si cred ca mai ales de curajul ei.
Am facut tabara in varful Solovanului, intr-o livada de meri. Am explorat imprejurimile, am mancat mere si (cateva) prune, am facut focul (cred ca era loc de picnic! 🙂 ) si frigarui cu mere si friptura de porc pe jar, s-a tras la tinta folosind ca proiectile merele cazute pe jos, cine a putut s-a cocotat in meri, cine nu, a stat lungit la soare. Alex, foarte practic, se ducea cu marul pana langa tinta si il potrivea cu mana.
Intoarcerea conform traditiei familiei, noaptea, prin bezna cea mai adanca, preferabil pe un drum necunoscut sau macar – cum a fost cazul de data aceasta – de nerecunoscut. Alexandru si-a pierdut zuza (– eu nu am iuia! – da unde iti este! – e (si ridica din umeri) … ie la muntea, a mancat-o iupu!) si de atunci ne chinuim sa il adormim – nu ca nu am profita de ocazie sa il dezvatam de zuza, dar nu accepta el alta, decat pe aceea! (– du-te cumpa alta! ii dam alta, o arunca: – nu ie buna, altaaa!)
Au venit si ne-au recuperat cu masinile, in afara de Sara toti copiii dormeau.
by Nunta Cristinei ne-a ambitionat sa ne ducem la Sighet, caci altfel poate ne-am fi intins pana la iarna: stai ca nu-i momentul, stai ca nu sunt bani, stai ca stai bine!
Forte frumos restaurantul hotelului Marmatia, il notez pentru urmatoarea mea nunta – daca o fi cumva cazul!
Cristina si Alberto, impreuna cu blondina lor Eleonora, protagonistii evenimentului, in toata splendoarea lor.
Nanalu ne-a alergat toata nunta, caci noi eram ultimii la toate cele si trebuiam manati din spate :). Melinda e o bunica fericita, are o nepotica blonda si frumoasa si un nepotel zdravan!
Mama si tata, nasi:
Copiii s-au distrat de minunte, la concurenta cu adultii: leagane, iarba la discretie, muzica, baloane, verisori de prin toate colturile tarii, ba chiar lumii ….
– Sara, vino, sa vezi ce fata frumoasa este in poza aceasta!
– Ei, mama, eram eu! Nu ma mai recunosti?
Si ultimul, dar nu cel din urma, Domnu’ Pistolar!
Teapa, nu era pistolul, era pdaul (meu!, a tinut sa precizeze)
Who’s next? (in 2013)
by Am reușit și anul acesta să ne luăm porția de Sighetu Marmației, deși, de când tot muncim să obținem autorizația de construcție pentru acoperiș, nu mai speram să plecăm pe undeva …
Bunica mică – în viziunea Sarei sau tăstăbuca – în limbajul lui Alex, este din ce in ce mai puțintică la cei 90 de ani împliniți anul acesta, dar „năravul” nu și-l schimbă: „aleargă” să mai facă vreo treabă, comandă cât mai poate și cui mai poate – acum a venit rândul strănepoților să asculte lecții de bună purtare. Nu știu cum a trecut o săptămână în viteză, căci n-am apucat să schimb 2 vorbe cu ea și nici cu alte rude de pe-acolo: sosit, nuntă, odihnit, munte, pregătit, sărbătorit tata, dormit, munte, zăcut, plecat!
Mi-a fost însă drag și doar să o văd pe buni; și pe restul neamurilor!
A fost plăcut că am reușit să ne adunăm toată familia, lucru care nu s-a mai întamplat de ceva timp: mama și tata, Anto cu Teo, eu cu Cristi si copiii, Iulia, Marius si Vio, Bog, Stef si Meri.
A fost plăcut că ne-am cunoscut și nepoții născuți în ultimul an sau prin alte țări, ne-am revăzut verii, pe unii dintre ei nu-i mai vazuserăm de ani buni în carne și oase.
A fost plăcut că am colindat munți împreună cu părinții și copiii, ca în vremurile bune când eram mai tineri cu toții cu vreo 10 ani și nu căram prunci în spate, ci ruxaci de 15 kile. Ultima dată când am fost la Creasta Cocoșului nu eram nici măritată, iar acum Sara a facut tot drumul până la Creastă pe picioarele ei. De Solovan nu mai zic, în sus și în jos a mers singurică, de la amiază până noaptea târziu.
A fost plăcut că am ajuns din nou la ziua lui tata – la Sighet, tradițional deja, cu bucate alese (de tata!) și muncite, cu certurile de rigoare, cu alergătură și petrecere de seara până noaptea cu unchi și veri; tata nu înțelege că chiar dacă ne-a bătut când eram copii, noi tot îl iubim 
.
Și după atâta plăcere, am plecat și spre casă, precum am mers și spre Sighet – cu trenul, doar că de data aceasta, surpriză! cușeta cu 4 paturi este vagon de făcut saună cu 3 paturi. Nu a mai fost plăcut!
by Dacă vinzi ceva online, nu ești oare obligat ca ceea ce scrie în site să se regăsească în achiziția facută? Sau poți să vinzi pat în cușeta cu 4 locuri și când ajungi la vagon să constați că ai pat în vagon de dormit cu 3 locuri. Iar CFR să considere în locul tău cum îți este mai bine să călătorești: cu cușeta unde patul are 50 cm sau cu vagonul de dormit unde patul e lat și moale, ai chiuvetă în vagon, dar îți lipsește ceva esențial: AERUL – așa că toți ne ferim de aceste confortabile vagoane de dormit cu 3 paturi.
Cald e prea prea puțin spus, era SAUNĂ, nu era un strop de aer, coridorul nu avea nici un geam, cu gemulețul din compartiment nu reușeai mai nimic, zăceam leșinați pe paturi scăldați în suc propriu; dar aveam oglindă, chiuvetă (a propos, mi-a căzut capacul de la chiuvetă peste mână de mi-am dorit 3 secunde să nu mai văd niciodată vreo chiuvetă în fața mâinilor). Așa că s-a călătorit cu ușa de la tren deschisă și fiind prima cușeta, am stat tot timpul cu spaima să nu sară vreun copil, căci ușa compartimentului era imposibil să o închidem dacă voiam să supraviețuim – mâncai, dormeai sau făceai … ce făceai în văzul colegilor de suferință.
Ca bonus, am nimerit în compartiment cu un domn cu niște picioare cu un pronunțat miros îngrozitor; eram încercuiți: de pe podea împrăștiau mirosul șoșonii sport de cârpă, în timp ce dinspre tavan responsabile cu miasmele erau chiar picioarele goale ale domniei sale, culcate în patul cel mai de sus. Planul de apărare rapid: am luat perna de sub cap și am astupat adidașii Nike, am parfumat de sus până jos cu un flaconaș Coco Madmoiselle Chanel (m-a durut sufletul dar era singurul parfum pe care îl aveam si singura șansă să supraviețuim!) și am reușit să coabităm cu noua aromă obținută până la București.
by