Puradelii stateau pe bordura rondului de parcare de la Piata Kogalniceanu, in picioarele goale, mici si negri ca noaptea de la ora inserarii. Vreo 4-5, desculti si murdari. Stateau insirati, cu cotul sprijinit de genunchi si falca sprijinita in palma se uitau cuminti la masinile care le treceau pe la bot, aproape. Mai incolo, pe Mosilor vechi, alti 3 puradeli in slapi sau desculti se jucau, de data aceasta mai aproape de miezul noptii, fara urma de teama de intuneric sau de alte rele de vin din noapte. Ma gandeam cat ma stresez ca Sara a plecat la bunici doar in sandale si afara ploua, ca la ora 23 nu i-am asezat inca in pat, ca Alexandru nu vrea sa-mi dea mana cand trece strada, ca nu s-au spalat la gura dupa masa sau pe maini inainte de masa, ca umbla cu bluza patata sau cu hainele murdare de noroi. Ii spal pe dinti si au ore de joaca, merg la gradinita si dorm dupa amiaza, le schimb hainele de 3 ori pe zi, le spun povesti cu intunericul care nu e rau. Puradelii vor ajunge romi in toata firea si cel mai probabil, daca pana atunci nu ii ia nimeni sa ii „integreze” in sistemul descris mai sus, vor fi tot acolo, pe strazi, si la 20 si la 60 de ani, liberi, murdari si nestresati. Ce vor face copiii mei, integrati in sistem? Vor fi curati, invatati, stresati, dresati.

by