Alexandru este turbat, trebuie sa faca numai si numai ce vrea el. Am incercat cu frumosul, cu uratul, cu amenintarea, santajul, promisiunea, bataia, cu lingusirea … nimic nu tine. L-am lasat in cada in pielea goala si am iesit din baie, am inchis lumina. A urlat ca din gura de sarpe sa nu sting lumina, dar nu s-a lasat scos de buna voie din cada.
– VREAU TATAAA, NUMAI TATA, MI-E DOR DE TATAAA! (tata e iubirea si pasiunea lui!)
Pana atunci statuse pe olita (degeaba!) vreo ora. Si era trecut de 11 noaptea si urla si nici pe Sara nu o lasa sa doarma.
– Daca taci si te faci cuminte, tata va veni imediat! m-am hazardat eu, disperata, sa promit, dar degeaba!
Si in timp ce urla ca el face doar cum vrea el, mi-am dat seama ca in acest fel sigur nu va fi cum vreau eu – asa facea si ma-sa, poate nu la 3 ani, dar pe la 10 ani, sigur. Si pentru cateva clipe am rememorat o intamplare de acum vreo 30 de ani cand nu am intrat in baie pentru ca am refuzat sa ma imbrac asa cum voiau cei mai mari si mai tari. Si atunci l-am lasat in pace pe Alex.
In vremurile indepartate ale copilariei, parintii ne lasau luni intregi la bunici, la Sighetu Marmatiei. Bunicii erau profesori si ne cresteau cu dragoste, dar cu severitate. In vremea aceea apa calda era o raritate, aparea odata pe saptamana, joia, intre 18 si 20, la blocurile din cartierul unde locuia unchiul. Asa ca joi la ora 17, toti eram incolonati la usa, pregatiti de baia generala si porneam in ordine spre unchiul sa folosim apa cum se cuvine. Si cand spun toti, spun cel putin multi, daca nu foarte multi – cine stie cati nepoti ne-om fi nimerit noi in ziua aceea la bunici: 4, 5 … 10, plus cativa parinti si sa nu uitam de bunici. Baie se facea intr-o ordine deja impamantenita, economisind fiecare picatura de apa: se umplea cada cu apa si se incepea imbaierea de la cei mai mici, terminand cu bunicul. Spalat rapid dusat rapid uscat rapid imbracat rapid si la final incolonarea si inapoi acasa la bunici, doua strazi mai departe, vara-iarna, o data pe saptamana. Cu toata ordinea si disciplina erau momente de distractie pentru copii, pana cand se spalau si parintii unchii bunicii ne adunam in sufrageri toti verii – curati/ frezati – si chefuiam dupa capul nostru.
Pe la varsta de 10 ani s-a nascut in mine cochetaria, asa ca la ora 17 nu mai puteam iesi din casa in orice tinuta. Si cum bunicii nu puneau mare pret pe fandoseala mea, mi-au zis sa vin in hainele in care stateam prin casa; eu nu si nu, exclus sa ies din casa in hainele de tavaleala! ei da si da, ca zic ei, ca e intuneric (tocmai era cam iarna), ca nu ma vede nimeni, ca trebuie, ca daca nu – ramai acasa! Si am ramas singura acasa de la ora 17 la ora 21 si am tremurat de frica (ca eram si tare fricoasa, nu doar fandosita) si am plans si m-am jurat in sinea mea ca n-oi mai fi fandosita niciodata (hm!), dar cand s-au intors curati si parfumati mi-am reluat fata mea mandra, nepasatoare si cu ochii rosii: ce daca voi sunteti curati si eu jegoasa, am facut doar cum am vrut eu!
Asa ca l-am luat pe Alex cu forta din baie, ii clantaneau dintii si incet incet s-a linistit. Am avut noroc ca Cristi tocmai isi terminase treaba si in cateva minute s-a intors acasa, astfel incat am putut sa zic cu constiinta impacata:
– Vezi, daca ai fost cuminte, tata imediat a venit!
PS: intr-o zi Alex se juca cu masinutele si canta ceva de genul: stiu ce stiu, stiu ce vreau, vreau ce stiu, vreau ce vreau!
by 
