fuck ue si fal(u)sul sentiment de securitate

Interceptarile ilegale dintre mai mari din Polonia mi-au citit gandurile; nu ca ar fi rea alianta cu americanii – teoretic vorbind, dar daca, cumva, prin reducere la absurd – evident, americanii ne lasa cu fundu’n balta in cazul unui conflict cu mama Rusia in timp ce noi ne batem in piept cu alianta, imi pare rau, dar ne paste un blow job la rusi, asa cum ne-au obisnuit peste decenii!

„Îți dai seama că alianța cu SUA nu valorează doi bani. Ea este chiar dăunătoare, pentru că oferă Poloniei un fals sentiment de securitate. Intrăm în conflict cu Germania, cu Rusia, și vom considera că totul este nemaipomenit, pentru că le-am supt… americanilor”

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinmailFacebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

bomboane pt cine nu le vrea

Stiti gradinita aia minunata unde toate merg ca unse (fara sa fie unse) si unde studiaza plozii mei? Da, gradinita noastra preferata, chiar ea, in prag de terminare, ne-a tras o palma.
Asa ca 2 persoane – nu spui nume – care au fost selectate sa primeasca un parlit de cadou de sfarsit de an de la cativa parinti din grupa Sarei au refuzat cutiuta cu bomboane pe motiv ca isi pot permite sa isi cumpere singure. Foarte bine, ma bucur pentru ele, nu toata lumea isi permite o cutie cu bomboane de calitate! Intrebarea este daca asteptau cumva un cadou pe care nu si-l pot permite?
E drept ca o cutie cu bomboane e un cadou mic, mic spre foarte mic, dar cadoul il dai cat poti, cat vrei, cat simti, este o atentie, il primesti – multumesti – si ti-l bagi in fund daca nu iti trebuie. Sau il refuzi frumos din start, fara sa verifici intai ce este in punga sau eventual dupa ce ai mancat bomboanele spui ca de fapt nu iti trebuiau – asa nu.
Stiu ca cele 2 persoane nu asteptau un cadou de la copiii nostri care terminau gradinita ca sa le dea cine stie ce beneficii la schimb, stiu ca s-au purtat frumos cu copiii desi nu am dat niciodata cine stie ce cadouri de sarbatori sau fara alte ocazii, stiu ca daca ne mai intorceam putin buzunarele pe dos reuseam sa mai punem 3 lei sa cumparam o cutie cu bomboane MAI MAREEE, dar totusi, acest gest ne-a lasat un gust amar pe ultima suta de metri!
Eh, uitam noi, nu-i bai, dar bomboane nu mai dam!

 

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinmailFacebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

serbarea fluturelui

Aripile mele fluturesti, munca si creatia mea, au fost tarate fara menajamente pe podeaua salii de festivitati a gradinitei, udate cu lacrimi si manjite muci, frecate de pereti – in general neapreciate de fiul nerecunoscator (ii facusem chiar si antene din staniol dar nu a vrut sa le poarte!)

DSC03437

Am ajuns la 3 jumate la serbarea care incepea la ora 3 pentru ca am citit 3 jumate in loc de 3 de mai mult de 3 ori. Cand am ajuns acolo am constatat intamplator – pipaind floricica care pana atunci fusese in stanga si care acum se mutase pe dreapta – ca am tricoul pe dos si dupa o scurta evaluare a posibilitatilor de a umbla cu eticheta la vedere am decis ca mai bine nu si m-am schimbat rapid intr-un colt.
Alex a petrecut serbarea la picioarele scenei (deja pot spune ca de obicei!) admirandu-si colegele (mama, iti place de Anastasia?) sau plangand ca el vrea masinuta acum! si fara sa se urce pe scena – dupa ce din disperarea mi-am calcat pe inima si i-am promis ca daca se urca macar putintel pe scena ii cumpar o masinuta, deoarece la oferta de prajituri contra scena m-a asigurat ca lui nu ii este foame de prajituri!

DSC03438

 

(Am aflat si poezia lui Alex de la serbare, pe care, evident, nu a spus-o: „Nimeni nu-i ca mine, cu mandre buline etc etc” … si unde pui ca am nimerit si costumatia fara sa stiu poezia!!!)

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinmailFacebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

aripi, pelerine, serbari

pentru parinti in febra serbarilor, acum sau altadata, aici vedeti cum sa faceti (simplu!) acasa aripile de fluturas/ molie, inger, zana sau alta zburatoare. Dupa ce pentru englezoaica Sara mi-am batut capul fara sa gasesc alta solutie decat sa-i atarn steagul Anglie de spinare: DSC03293 sarad pentru Alex am pus mana si am creat aripioare (simpliste!), sacrificand inutilele sosetele de plastic albastru, plus 2 umerase de sarma. (Va recomand sa aveti la indemana un lipici bun, care sa nu se usuce si astfel sa cada prima bulina de pe aripi tocmai cand ati reusit sa o lipiti pe ultima – daca alegeti varianta aripi cu buline de hartie; caci puteti sa pictati aripile, sa le coaseti cine stie ce modele, sa le lasati simple sau chiar sa aveti ciorapi cu model din fabrica):

20140614-162430.jpg 20140614-162358.jpg

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinmailFacebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Miss Maddy

I-a cucerit pe puști Miss Maddy aceasta!
Pe mine m-a lăsat rece, ba chiar mi s-a părut fandosită și plictisitoare, dar am avut prezența de spirit să îi las și pe copii să dea cu părerea, fiind o emisiune pentru ei, nu pentru cucoane blazate. Ei bine, nu s-au mai dezlipit de calculator: – Mama, mai vrem să aflăm ceva (chipurile se uită ca să studieze, nu ca să se distreze!), ne mai lași la unul? la încă unul și încă unul până când m-au supărat. Și pentru prima dată s-au închis în camera lor să își pună pe furiș un film – cu Miss Maddy.

– Ei, Sara, îți place?
– Da, dar vorbește cam ciudat doamna asta … cam fandosit.
– Ahaa (știam eu, știam!)
– Dar îmi place, cred ca vorbește așa să înțeleagă copiii, să le placă copiilor.
– Ahaa (deci așa!)

Și le place și înteleg și s-au dus să pună în aplicare ceea ce au văzut.

Alex:

ciupercalup cu cascaportarby Alex

Sara:

fluturepeste

 

Mulțumim Miss Maddy!

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinmailFacebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

gandu’ rau

(Duminica sunt bisericoasă!)

Singura biserica în calea mea a fost cea de pe șoseaua din Titu, așa că nu am ezitat să mă opresc să trimit 2 gânduri bune către cer. I-am dat jos din masină pe Cristi și pe copii, care au acceptat fără să crâcnească, deși ei sunt departe de a fi la fel de bisericoși ca și mine.
(De cum intrăm, o femeie se agită să ne aducă scaune și ne poftește să ne așezăm; puțin cam insistent pentru gusturile noastre, dar îi mulțumim.)
Și rugăciune: Doamne ajută și ferește, ia uite-i pe-ăia cum arată, În numele Tatălui, privirea mea aleargă peste cefele credincioșilor și se opreste brusc: dar ce îmbrăcăminte ciudată are ăsta!, și-a Fiului, trening de fâșuleț alb lucios, și-a Sfântului Spirit, cu pantofi cu toc … ei vorba cântecului, Amin! și mi se învârt ochii prin biserică de trebuie să-i închid ca să mă opresc din bârfă. Și ca să uit de cele lumești mai încep o rugăciune, dar ochii răi și mintea proastă se întorc la treningul cu pantofi cu toc, mda, așa o fi moda pe aici, pe la Titu, uite-o și pe fata aia grasă cu colanți și tricou scurt! Și iarăși Doamne ajută-ne, ăsta are și șosete sport la costumația asta, să fim mai buni, …hm, nu merg cu pantofii da măcar cu treningu! să fim mai toleranți!
Și după atâta rugăciune Domnul îmi trimite o rază de lumină și observ că băiatul are o șosetă albă cam atârnată și una neagră scurtă sport – deodată îmi trece prin cap că poate poartă trening și pantofi cu toc de nevoie nu de voie. (aici îmi dau câteva lacrimi). Cineva împarte fiecărui credincios din biserică câte un rotocol de carton cu găurica în mijloc, de ținut lumânările – că așa e obiceiul la ei, când se spune Tatăl Nostru, să cumperi o lumânare și să o aprinzi – ne spune un binevoitor care observă nedumerirea noastră; un fel de șantaj religios în scopuri comerciale – gândesc eu rău repede – și mă hotărăsc să sfidez obiceiurile locale și să nu cumpăr lumânare. Băiatului în trening cu pantofi cu toc nu îi dă rotocol; băiatul se întoarce spre femeia care vinde lumânări și o privește insistent – cu un ochi la slănină și cu unul la făina! Doamne, bietul băiat e bolnav, amărât și eu mi-am găsit de cine și de ce să râd! (aici plâng deja) Femeia ii face un semn cu mâna, băiatul se reîntoarce cu fața la altar. Mi se face rușine și încep să mă rog ma abitir. Dar cine se mai poate ruga? Ochii mei sunt lipiți de spatele băiatului (e negricios și foarte slab) și mintea mea rememorează toate răutățile pe care le-am facut în ultimele minute: am intrat în curtea bisericii și un pui de țigan cerșea, nu i-am dat nimic, mi-am luat copiii de mână și l-am ocolit!
Oamenii cumpără lumânări și le aprind; băiatul în trening se uită fix la femeia care vinde lumânări; eu mă uit la fața lui retardată și gândesc dacă nu cumva ar fi bine să cumpăr o lumânare și să o dau băiatului; femeia care vinde lumânări își pune o lumânare în suportul ei; îl cheamă pe băiat și îi dă lumânarea – eu rămân cu analiza planului pentru o fapta bună, e prea târziu!
Mă uit la Cristi întrebător și îmi face semn să cumpăr lumânări, așa că luăm 2 lumânări. Baiatul cu trening ne oferă îndatoritor foc de la lumânarea lui ca să ne aprindem lumânările noastre – le aprindem cu plăcere (și pocăință, unii). (Se îndreaptă apoi spre un domn nițel mai încolo, îi oferă foc, dar este refuzat – domnul preferă să meargă să ia foc de la un alt credincios aflat câțiva pași mai încolo și apoi să revină la locul său – probabil că simțea nevoia să se miște.)
Copiii nu mai au răbdare și ies afară cu Cristi și cu rotocolul lui de carton; eu mai rămân, poate poate reușesc să spun o rugăciune să-mi fie iertate gândurile rele. Lumea stinge lumânările și duce rotocoalele de hârtie la doamna care vinde lumânări – îl las și eu, macar pe al meu. Plec – m-am rugat suficient – și nu ii dau copilului cerșetor nimic, căci nu agreez cerșetorii; dar mă întreb dacă are ce mânca acasă – dacă are acasă – în timp ce il bănuiesc că ar putea dormi pe un sac cu bani ca-n filme.

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinmailFacebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather