Momo era depasita. Statea in mijlocul salbatecilor si se uita in gol, cu colturile gurii directionate spre podea si cu mainile atarnand moale pe langa rochita violeta. Frumoasa rochita! Si pe fondul acesta de deprimare, Sara o mai tragea de cordon si ii desfacea rochita si Momo nu era tocmai fericita si cu greu am reusit sa ii explic Sarei ca o supara pe Momo ca ii strica rochita: da de ce? da de ce se supara? da de ce nu ii place?
Cred ca erau vreo 20 de copii – undeva dupa jumatatea petrecerii, de la cateva luni pana la cativa ani. Plus 2-3 in burtile mamelor. Si cu 1-2 parinti de copil. Noi eram 1-1: eu si Sara. Dar nu am stiut pana ieri seara cat de salbateca este Sara. La sosire statea lipita de mine, mai sa planga daca o trimiteam la joaca cu ceilalti copii, dar apoi … dar apoi a eliberat monstrul din ea. Doamne, cat s-au calarit, chiut, alergat, topait si tropait. Sara era printre campionii la calarit si topait! Partea proasta – copii se jucau pe un covor mare, pe care aveai acces numai descult, iar parintii nu prea erau dispusi sa se descalte ca sa ajunga la copii sa ii calmeze, asa ca strigam de pe margine, cat puteam de „doar pentru mine si copilul meu”: Sara, nu il mai calarii pe Marc, Sara, da-i drumul bebelusului, Saraaaa, il omori, Saraa nu da cu sutu, Sara, lasa baietelul, lasa-l sa mai creasca – ai timp sa il tavalesti mai incolo, Saraaaaa ii rupi hainele, Sara, dai cu capul, Saraa, da-te jos de pe fetita ca o sufoci … Saraaa … sara … sare …
Asa tipam eu; pentru restul, va rog inlocuiti Sara cu numele copilului Dumneavoastra si suprapuneti sau strecurati printre cele de mai sus.
Degeaba ii ruga Momo sa nu mai sara, sa nu mai urle, caci dedesubt locuieste un domn mai in varsta care trebuie sa se odihneasca: Da de unde stii? Da de ce trebuie sa se odihneasca? Si nu asteptau sa afla de unde stie Momo atatea, ca incepea iar topaiala la maxim. Desi totul incepuse frumos si promitator, cu jocuri si cu dansuri de societate … dar asta cand erau doar vreo 10 copii, odihniti si inca timizi.
Cred ca dupa experienta de ieri, din Lumea lui Momo va disparea salteaua. Aaaa, si ulcelele de pe pereti, nu de alta, dar au fost sparte. Si sa nu uitam de ladita – si ea a devenit lada non grata. Eu sper sa dispara lumanarile de pe pereti. Asta mi s-a parut aiurea, sa faci petrecere cu copii si la cca 1m de sol sa pui pungute frumos ornate, cu lumanari aprinse in ele, deasupra spatarului unui scaun. Mi-am luat geanta de pe scaun, am lovit punga cu mana, a cazut porcaria pe mine si zic merci ca nu am luat foc: m-am trezit socata cu o lumanare arzand in palma, eu credeam ca ce se vede acolo pe perete este o veioza mica, cand colo, NU, marturie sta ceara de pe haina mea de gala, de pe geanta mea de ocazie, de pe bocancii de petrecere … – curata porcarie! Ma gandesc ca trebuia sa ii dau in judecata si sa cer despagubiri, dar acum este prea tarziu, am ratat sansa imbogatirii :)!
La ora de creatie, copii au fost relativ cuminti, o pauza bine meritata pentru toata lumea. Au pictato-mazgalit dupa posibilitati litere si cifre de dimensiuni generoase, gata decupate, si le-au impodobit cu stelute, sclipici, fluturasi si mai ales, din abundenta, cu lipici…
Mancarea buna, fara fite si figuri, dar sanatoasa si gustoasa: ciuperci umplute, placinta cu branza, carne sau spanac, mini-sandwich cu salata de vinete sau alte salate. M-am interesat in mod special de unde este comandata si am inteles ca e facuta de Șoni si colaboratorii. Chiar si tortul, trenuletul Thomas, era facut tot de catre ei. Bune, bune, toate! Si aratoase.
Daca doriti sa puneti si voi la incercare rabdarea lui Momo sau poate sunteti tentati sa testati diverse moduri „creative si recreative” de consumare a timpului liber, cautati-l pe MoMo prin lumea lui.
Am plecat linistite pe Berzei in jos, Sara cuminte-cuminteee, de zici ca chiar a lasat monstrul in lumea lui Momo; iar pe strada nici un felinar aprins! La multi ani sarbatoritilor!

by