still green memories

M-a târât Iulia la „seară flamenco” la Green Hours 22 și cum nu am trecut prea des pe acolo de-a lungul timpului a fost natural să retrăiesc puținele clipe petrecute în acel loc. Puține da concentrate, așa de concentrate că după mai bine de 10 ani încă se mai ițește aminterea lor.
Fără legătura cu amintirile, la concert venise si o doamnă uriașă, cam așa, de 2 ori eu și ceva pe deasupra, cu un tricou pe care scria cu litere sclipitoare love sucks; mă întreb dacă pentru ea sau pentru partener?

Eram împreună cu frați, veri, amici să petrecem o seară placută, ocupam un măsoi lung și stăteam înghesuiți. La o masă în fața noastră, un tip înalt și osos la sacou și cămașa albă, cu o tipă micuță și blondă în țoale albe savurau un șpriț romantic. La un moment dat se ridică și pleacă amândoi. Sor-mea vede sticla de apă rămasă aproape plină pe masa și musai să o ia că e păcat să o arunce cei de la bar; degeaba încerc să o conving s-o lase, că nu – ea ține una și bună că așa e ecologic și economic. Fă fato ce vrei! Doar că la câteva minute după ce a salvat planeta de la deșertizare, s-au întors proprietarii sticlei. Când au văzut că sticla nu-i, s-au repezit la bar și au început să-i facă pe bieții barmani cu ou și cu oțet, că ce bodegă e asta unde nu poți sa dispari 15 minute de la masă că ți se ia băutura de sub nas și câte și mai câte într-un limbaj nu prea potrivit cu cămașa lui și gingășia ei. No, îi zic surorii, vezi ce ai provocat? Te du dar și cere-ți scuze, explică-le scopul nobil pentru care ai fost nevoită să faci acest gest mai puțin nobil și cumpără-le o apă nouă. Zis și făcut. Dar bucuria tipului că a mai găsit o persoană la care să urle. Eu îi zic frumos omului să se calmeze că a fost o greșeală asumată, a primit scuze și alta apă, poate să își continue seara romantică. De unde! Ăsta, în culmea fericirii: a mai găsit încă una la care să urle! Vine la mine cat era de mare și îmi zice: Ție ți-ar plăcea să îți ia cineva cola asta din față. Ia zi, ți-ar plăcea? și ia cola și mi-o varsă în cap dobitocu. Dar aici a facut o greșeala, că nu știa cu cine se pune. Adică cu mine. Și eu m-am umplut de ură și cum stăteam pe banca sub nivelul lui mă ridic și din ridicarea asta îi ard un pumn cât pot sub bărbie. A fost spontan, din nervi, nepregătită lovitură. Așa că prostu ramâne trăznit în timp ce eu tremurând de nervi mă duc la vreo chiuvetă să fac un duș pe cap și pe tricou (aveam un maieu verde!). Și când mă întorc, dau nas în nas cu huiduma ce mă căuta, mă prinde ăstă de maini și cu voce măcinată de ură bolborosește printre dinți că nu știu ce îmi face el mie. Eu deja mă gândeam că dacă îmi trage un pumn – eventual în gură cum a încasat și el, mă lasă fără dinți și cum voi arăta eu fără dinți?! Dar nu apucă să își pună în practică amenințările că sar toți bărbații din bodegă, îl trag de lângă mine într-un colț și încep să îl certe si să îl amenințe să îl calmeze: Dai într-o femeie, nenorocitule, nu îți e rușine? Vrei să te bați cu cineva, bate-te cu mine! Gata, liniștește-te, hai să fim prieteni! – fiecare după inima lui! Da chiar așa, dai intr-o femeie, nenorocitule?
În timp ce nenorocitul era înconjurat de toți bărbații din bodegă, cred că prietena lui s-a simțit neglijată: pune mâna pe gâtul meu și mă strânge delicat din spate în timp ce îmi șoptește suav întrebător: de ce ai dat în el? de ce? Și zgâlțâindu-mă ușor îmi imprimă o mișcare pendulară capului. Eu o rog să nu mă mai atingă. Ea, cu mâna pe gâtul meu, însistă să mă bălăngăne și să afle de ce oare, eu iar îi zic frumos: ia mâna de pe mine!, ea nimic, se lipise! și dacă tot eram încălzită cu bărbatu-su, mă întorc odată și îi trag și proastei un dos de palmă de mai să sară peste masă. Scheauu scheauuuu și se retrage fără să mai zică nici pâs! ori că aflase ori că nu mai avea nici o curiozitate …
Finalul a fost fericit, eu aveam cola all over și una nou nouță pe masă, oamenii din bar savuraseră un spectacol pe cinste, bărbații se bătuseră în piept că se luptă ei în locul meu, tinerii îndrăgostiți au primit și ei o apă proaspătă și au continuat să se giugiulească în văzul lumii – acum erau vedete, iar la o următoare trecere prin Green Hours 22 am primit un cocteil albastru cadou din partea casei și am fost tratată cu mult respect – nu știu dacă dintr-un sentiment de vinovăție, din admirație pentru vitejia mea nemaivăzută prin locurile acelea sau poate de frică!?

2 in 1

electronica sau nu, tot acolo ajungi!

gradinite

Deoarece gradinitele particulare sunt mult prea scumpe pentru buzunarul nostru, am luat-o lipa lipa din gradinita in gradinita de stat. 256, 16, 201 si 188. Oricum, nu facem nazuri la conditii. Sper din suflet sa fie curatenie, sa nu fie mancare stricata, educatoarele sa fie placute si sa o accepte pe scartaita de Sara. O curte mare si inverzita in care chiar sa stea copiii ma incalzeste mai mult decat o sala de clasa cu scaune ecologice. In rest, educatie poti sa dai acasa copilului, cata vrei – daca ai de unde.

La Gradinita 256 de pe strada Atanase Ionescu – cea care mi-a taiat entuziasmul si primavara trecuta – nimic schimbat. Aceasi Doamna Directoare sictirita mi-a spus ca ei nu au locuri, ca sa incerc la alte gradinite ca aici e prea mare aglomeratie, ca e dreptul meu sa imi inscriu copilul – ea nu poate sa ma opreasca, dar ei nu au locuri. De data aceasta, inca de la intrare m-a intampinat un domn paznic (anul trecut m-am descurcat singura), care cu pas tarsait (spun aceasta pt ca bietul om avea un defect fizic) m-a condus pana la Dna Directoare, spunandu-mi ba ca nu mai sunt locuri, ba ca s-au terminat inscrierile; pana cand Dna Directoare m-a primit, ne-am mai imprietenit si a acceptat ca de abia a inceput perioada de inscrieri si fie! sa-mi inscriu copila, ca poate cine stie. Oricum, tipul era indoctrinat bine cu discursul sefei. Ce-i drept, gradinita pe o strada „selecta”, cu vile care mai de care, asa ca Directoarea avea toata dreptatea sa fie plina de fite si figuri cu asemenea musterii.
In urma acestei experiente mi-a trebuit o pauza de cateva zile sa imi fac curaj sa trec si pe la alte gradinite. Anul trecut m-a facut sa renunt pt moment la trimiterea Sarei la gradinita.
Asa ca intr-o zi cu soare am pornit-o cu inima cat un purice – de zici ca mergeam la examen si cu Slayer urland in casti ca sa imi ridice moralul, catre Gradinita 16 Luminta din spatele Mega Image de la Piata Iancului. Langa biserica. Gradinita mare, curte mare, inverzita, pliina de copii si parinti. Paznicul avea treaba, cred ca facea trafic de oua si lapte de la tara, ca discuta cu o tanti despre acestea si schimbau pachete. Mi-a aruncat un „scrie pe usa” si a continuat discutia. Eu bine crescuta am asteptat ce am asteptat sa-si termine omul treaba, ceea ce nu s-a mai intamplat, asa ca am plecat in expeditie spre biroul directoarei – o doamna hotarata – care a fost foarte amabila si mi-a dat cateva indicatii.
Prin soarele de inceput de aprilie – cred ca a fost una dintre cele mai calduroase zile, mi se incingeau picioarele in bocancii mei negri, caci cu aceasta ocazie speciala ii stersesem de praf si nu mai erau gri – am pornit catre Gradinitia 201 Clopotel. Draguta si aceasta gradinita, in spatele Mega Image de pe Iancului, curte cu iarba. Aici Dl. Paznic a fost deosebit de placut, am purtat o scurta conversatie, n-am avut chef sa mai vad vreo directoare. (La inscriere am intalnit-o si pe Dna Directoare de la 201 si mi-a facut o impresie buna – parea o persoana calda.) Am luat notite cu ce e nevoie pt inscriere (la gradinita anterioara uitasem, de emotie!) si am plecat in cea mai mare viteza, caci se apropia sfarsitul programului, catre Gradinita 188 Castel de la capatul lui Pierre de Coubertin. Paznicul OK, cam ursuz, dar am apreciat ca atunci cand si-a parasit postul a avut grija sa inchida poarta de la curtea gradinitiei. N-am mai stat sa casc gura si pe aici, caci e clar, nu imi place zona – langa benzinarie, langa terenul viran pe care cica ar urma sa se faca un mall, langa MacDonalds – deci nu am de gand sa o duc pe Sara decat daca ar fi ultima solutie.
In final, am inscris-o pe Sara la 16 Luminita si la 201 Clopotel, unde or primi-o, daca or primi-o.

bicicleta si mandria

Am mers pe bicicleta, la plimbare, la serviciu, prin orase, sate sau paduri; n-am mers la munte, ca nu am fost in stare – asta e! Am mers la serviciu pe role, am mers la facultate pe patine de gheata – atunci cand strazile Bucurestiului erau potrivite pentru astfel de mijloace de deplasare. N-am fost cu schiurile caci din pacate nu prea stiu sa ma deplasez cu asa ceva si tare rau imi pare. (Hm, mai puteam sa incerc cu saniuta atarnata de un troleibuz, dar nu mi-a venit ideea la timp!) Am urme si amintiri de la si despre aceste plimbari. Degetul mijlociu de la mana dreapta, se apleaca usor de la jumate, spre mana stanga – cum citesti in palma – din cauza de intalnire naprasnica cu zidul Facultatii de Matematica de la Universitate pe langa care nu mai crestea gheata; un genunchi este cam … independent, tot din cauza unei cazaturi cu patinele pe gheata. Am o povestire despre cum din motive de frane slabe la role era sa calc un politai (vezi prin Amintirile de la Festivalul Enescu), am amintiri despre injuraturile incasate de la soferii agasati de prezenta mea in spatiul lor, despre fluieraturi admirative si dragastoase maini pe fund (bleah!), am amintiri dureroase de la zboruri spectaculoase peste ghidonul bicicletei, direct cu fata in asfalt sau, daca aveam noroc, in praful de pe marginea drumului (2 de la Curtea de Arges la Pitesti), amintiri cu privirile uimite ale soferilor opriti sa ma adun eu din sosea sau speriate ale pietonilor adunati sa vada daca mai misc sau nu, am amintiri dureroase despre cazaturi cu … fundul pe bara bicicletei (aaaau!); despre sireturi prinse in lant si haine rupte, despre pedalatul pana la Snagov si inapoi dupa intoarcerea din Fagaras cand pozitia indoit la 90 grade era singura acceptata de spatele meu blocat, despre biciclete de care eram indragostita furate, despre urma de sa pe fund zile la rand.
Vreau piste de biciclete, dar nu prin gropi sau „proiectate” astfel incat pietonii sa fie nevoiti sa se scurga pe langa un gard caci doar atat le-a fost rezervat lor pe langa cele 2 piste. Vreau piste de biciclete dar pe care biciclistii sa circule cu o viteza normala pentru mersul pe trotuar nu zburandu-i pe pietoni in timp ce se intrec cu masinile de pe carosabil. Vreau piste de biciclete fara masinile smecherilor parcate pe ele. Vreau biciclete in parcuri fara pustani tem-re-beli care sa iti calce copilul caci e dreptul lor sa merga cu viteza vantului si a gandului pe alei. Vreau role in parcuri dar fara prostii care se ciocnesc de tine din prea multa viteza si apoi te injura ca le-ai stat in cale.
Acum nu prea mai merg nici cu bicicleta, nici cu rolele, nici cu patine de gheata, caci ori sunt gravida, ori handicapata, ori operata dar cel mai des nu am timp.
Am mers cat am stiut si cat am putut – de drag sau din economie sau zgarcenie sau pentru slavarea planetei sau poate pentru mentinerea greutatii ideale – si cu toate astea, pe vremea aceea, daca mergeam pe bicicleta la serviciu, nu ma simteam-vorbeam-actionam ca buricul pamantului.

Virusul de la Inspectoratul Scolar 2 – partea a 2 a

– 0212105145
– trrr (o voce de robot barbat:) Buna ziua! Ati sunat la ISMB2. Pentru Secretariat formati 1. Pentru Informatizare formati 2 …
– 2. (de data aceasta am noroc) Buna ziua, site-ul ISMB2.ro este virusat.
– Daa? (o voce suava de Domnisoara, mirata tare!) De la noi nu se vede asa, functioneaza corect.
– De la noi se vede si nu functioneaza deloc, scrie ca e virusat si antivirusul nu ma lasa sa il accesez.
– Vaai! Cu ce antivirus ati scannat? Ca la noi nu arata nimic.
– Cu Nod32. Iata, va citesc ce scrie aici: „…bla bla bla … trojan… bla bla bla”
– Aaa, da, sa verificam si noi inca o data.
– Da, va rog, multumesc, la revedere!

Inscrierea la gradinita

– Buna ziua, Doamna, aveti o problema cu site-ul.
– Creeed… (putin trista si intelegatoare)
– Credeti? ha ha ha! rad cu pofta
– Ha ha rade timid Pai…
– E virusat!
– Daa, se poate, dar nu e nimeni chiar acum ….
– Stiu, ca sun de 10 minute la „Informatizare” si nu raspunde nimeni.
– Dar trebuie sa se intoarca imediat. Se termina imediat sedinta …

No bun atunci! Si eu care credeam ca s-au virusat si ei …
Nu incercati www.ismb2.ro chiar acum la 12:55, ca nu e nimeni la Informatizare si site-ul e virusat!

Haos in lumea lui MoMo

Momo era depasita. Statea in mijlocul salbatecilor si se uita in gol, cu colturile gurii directionate spre podea si cu mainile atarnand moale pe langa rochita violeta. Frumoasa rochita! Si pe fondul acesta de deprimare, Sara o mai tragea de cordon si ii desfacea rochita si Momo nu era tocmai fericita si cu greu am reusit sa ii explic Sarei ca o supara pe Momo ca ii strica rochita: da de ce? da de ce se supara? da de ce nu ii place?
Cred ca erau vreo 20 de copii – undeva dupa jumatatea petrecerii, de la cateva luni pana la cativa ani. Plus 2-3 in burtile mamelor. Si cu 1-2 parinti de copil. Noi eram 1-1: eu si Sara. Dar nu am stiut pana ieri seara cat de salbateca este Sara. La sosire statea lipita de mine, mai sa planga daca o trimiteam la joaca cu ceilalti copii, dar apoi … dar apoi a eliberat monstrul din ea. Doamne, cat s-au calarit, chiut, alergat, topait si tropait. Sara era printre campionii la calarit si topait! Partea proasta – copii se jucau pe un covor mare, pe care aveai acces numai descult, iar parintii nu prea erau dispusi sa se descalte ca sa ajunga la copii sa ii calmeze, asa ca strigam de pe margine, cat puteam de „doar pentru mine si copilul meu”: Sara, nu il mai calarii pe Marc, Sara, da-i drumul bebelusului, Saraaaa, il omori, Saraa nu da cu sutu, Sara, lasa baietelul, lasa-l sa mai creasca – ai timp sa il tavalesti mai incolo, Saraaaaa ii rupi hainele, Sara, dai cu capul, Saraa, da-te jos de pe fetita ca o sufoci … Saraaa … sara … sare …
Asa tipam eu; pentru restul, va rog inlocuiti Sara cu numele copilului Dumneavoastra si suprapuneti sau strecurati printre cele de mai sus.
Degeaba ii ruga Momo sa nu mai sara, sa nu mai urle, caci dedesubt locuieste un domn mai in varsta care trebuie sa se odihneasca: Da de unde stii? Da de ce trebuie sa se odihneasca? Si nu asteptau sa afla de unde stie Momo atatea, ca incepea iar topaiala la maxim. Desi totul incepuse frumos si promitator, cu jocuri si cu dansuri de societate … dar asta cand erau doar vreo 10 copii, odihniti si inca timizi.
Cred ca dupa experienta de ieri, din Lumea lui Momo va disparea salteaua. Aaaa, si ulcelele de pe pereti, nu de alta, dar au fost sparte. Si sa nu uitam de ladita – si ea a devenit lada non grata. Eu sper sa dispara lumanarile de pe pereti. Asta mi s-a parut aiurea, sa faci petrecere cu copii si la cca 1m de sol sa pui pungute frumos ornate, cu lumanari aprinse in ele, deasupra spatarului unui scaun. Mi-am luat geanta de pe scaun, am lovit punga cu mana, a cazut porcaria pe mine si zic merci ca nu am luat foc: m-am trezit socata cu o lumanare arzand in palma, eu credeam ca ce se vede acolo pe perete este o veioza mica, cand colo, NU, marturie sta ceara de pe haina mea de gala, de pe geanta mea de ocazie, de pe bocancii de petrecere … – curata porcarie! Ma gandesc ca trebuia sa ii dau in judecata si sa cer despagubiri, dar acum este prea tarziu, am ratat sansa imbogatirii :)!
La ora de creatie, copii au fost relativ cuminti, o pauza bine meritata pentru toata lumea. Au pictato-mazgalit dupa posibilitati litere si cifre de dimensiuni generoase, gata decupate, si le-au impodobit cu stelute, sclipici, fluturasi si mai ales, din abundenta, cu lipici…
Mancarea buna, fara fite si figuri, dar sanatoasa si gustoasa: ciuperci umplute, placinta cu branza, carne sau spanac, mini-sandwich cu salata de vinete sau alte salate. M-am interesat in mod special de unde este comandata si am inteles ca e facuta de Șoni si colaboratorii. Chiar si tortul, trenuletul Thomas, era facut tot de catre ei. Bune, bune, toate! Si aratoase.
Daca doriti sa puneti si voi la incercare rabdarea lui Momo sau poate sunteti tentati sa testati diverse moduri „creative si recreative” de consumare a timpului liber, cautati-l pe MoMo prin lumea lui.
Am plecat linistite pe Berzei in jos, Sara cuminte-cuminteee, de zici ca chiar a lasat monstrul in lumea lui Momo; iar pe strada nici un felinar aprins! La multi ani sarbatoritilor!

in parc, la inceputul iernii

Inca nu incepuse iarna grea, dar pasarile din parc erau infometate. 3 baieti – in toata firea – au venit cu o paine intreaga si au impartit-o la rate si pescarusi – a fost bataie pe fiecare inghititura, ratele erau cam blege, dar pescarusii prindeau halcile de paine din zbor.
Cristi: Sara, striga-le pe ratuste! Sara: ratustelooor! Cristi: nu asa, pe limba lor. Sara: hei, macilor!

rock rock rock

Daca nu e teapa, e Slayer!
Ignorati bla bla-urile siropoase nedemne de un suflet rock HA HA HAAAA, treceti direct la subiect:
„O noua veste buna pentru iubitorii muzicii rock: Slayer, legendara trupa de thrash metal, va concerta vara aceasta in Romania, pe 4 iunie la Arenele Romane din Bucuresti! Surprizele nu se opresc insa aici: biletele vor fi puse in vanzare luni, 6 februarie, pe www.myticket.ro, iar pentru fiecare bilet comandat, cumparatorii vor avea sansa de a achizitiona la pret promotional si un abonament B’ESTFEST, pentru a-i putea vedea pe Obituary, Meshuggah, sau Kreator.„

excapada pana la PMB

Am fost zilele trecute sa fac rost de niste hartii de la Primaria Generala. Asta dupa ce am cautat pe site-ul Primariei informatii in zadar si dupa ce am sunat de vreo 20 de ori la ei si mi-au raspuns doar de 2 ori, prima data zicandu-mi sa sun din nou sa cer cu domnul Xulescu. Era frumos la primarie, curat, fara inghesuiala, ordonat, cu sala de asteptare cu fololii si automat de cafea, cu numere de ordine, liniste – chiar placut, functionari amabili si mai mult decat atat, oamenii veniti cu treburi pe acolo – majoritatea civilizati si saritori. Un domn m-a vazut ca nu prea stiu in ce directie sa o iau – m-a ghidat fara sa ii cer ajutorul, o doamna ce statea langa mine si completa niste tipizate parca cu Baroul Bucuresti isi lungea gatul si nu numai peste mine sa citeasca ce scrie pe hartiile mele: – Va pot ajuta cu ceva? – Aaaa, nu, voiam doar sa vad cat ati platit! – Poftiti de vedeti daca e asa de important pentru dumneavoastra! (na, ca am fost si eu amabila!), un cuplu mai in varsta m-au lasat sa cer informatii inaintea lor ….
In alta ordine de idei, daca aveti nevoie de planuri topografice, mergeti la Registratura PMB, depuneti o cerere, platiti o taxa si peste vreo 2 saptamani ar trebui sa mergeti si ridicati planurile (nu stiu inca ce va fi, asptept sa treaca saptamanile ca sa aflu!).
Registratura Primariei – ca acolo am fost, este langa Cismigiu, vis-a-vis de Primaria veche, care este in restaurare, am impresia. Nu se poate face plata cu cardul, asa ca a trebuit sa umblu nitel prin zona sa caut un bancomat. Am gasit spre Piata Kogalniceanu, primul, vis-a-vis de Lazar, un Banc Post si al doilea, dupa intersectia cu Lazar, pe aceeasi parte cu liceul, un BCR. La plecare am mai descoperit un bancomat BCR destul de aproape, spre Universitate, pe celalalta parte decat Registratura.
Deoarece nu mai iesisem din casa deca pana in parc cu copiii de fooarte mult timp, am pornit agale spre 104 cascand gura in magazine. De la Universitate si pana la Unirii, numai magazine cu produse de 13 lei, numai magazine cu reduceri, cu marfa ieftina, mai mult sau mai putin buna. Mi-au placut librariile cu carti probabil dintre cele expuse, la preturi foarte accesibile. Una este chiar la iesirea de pe Lipscani dinspre Unirii si una este putin mai inspre Universitate. Si culmea ieftinatatilor a fost un super extra magazin pe care il tot vedeam din masina de cate ori treceam prin intersectia de la Unirii – ZIZI MALL si zic, hai sa vaz si eu ce este aici inautru. Asa ca am intrat si SOC!: deci cat tine blocul ala de lung si de lat, si spre stanga si spre dreapta, se intinde magazinul cu imbracaminte si incaltaminte de 13 lei. Eu am mers numai la stanga, caci tinta mea era statia lui 104 si pana sa ies tot mi-a iesit pe nas atata magazin. Adica daca ai nevoie de ceva se gasesc si lucruri ok, doar ca eu doream numai sa casc gura si Zizi asta era prea mult pentru gura mea!
104 ca de obicei, unu peste altu, ne calcam in picioare si ne bagam coatele in coastele vecinului, ne amusinam si ne pipaim volens nolens unii pe altii, in timp ce radioul ne anunta cu o voce suava ca ce bine e sa platim biletul pentru un transport civilizat!

zic ce vreu!

una pe zi

de-ale Bucurestilor