M-a târât Iulia la „seară flamenco” la Green Hours 22 și cum nu am trecut prea des pe acolo de-a lungul timpului a fost natural să retrăiesc puținele clipe petrecute în acel loc. Puține da concentrate, așa de concentrate că după mai bine de 10 ani încă se mai ițește aminterea lor.
Fără legătura cu amintirile, la concert venise si o doamnă uriașă, cam așa, de 2 ori eu și ceva pe deasupra, cu un tricou pe care scria cu litere sclipitoare love sucks; mă întreb dacă pentru ea sau pentru partener?

Eram împreună cu frați, veri, amici să petrecem o seară placută, ocupam un măsoi lung și stăteam înghesuiți. La o masă în fața noastră, un tip înalt și osos la sacou și cămașa albă, cu o tipă micuță și blondă în țoale albe savurau un șpriț romantic. La un moment dat se ridică și pleacă amândoi. Sor-mea vede sticla de apă rămasă aproape plină pe masa și musai să o ia că e păcat să o arunce cei de la bar; degeaba încerc să o conving s-o lase, că nu – ea ține una și bună că așa e ecologic și economic. Fă fato ce vrei! Doar că la câteva minute după ce a salvat planeta de la deșertizare, s-au întors proprietarii sticlei. Când au văzut că sticla nu-i, s-au repezit la bar și au început să-i facă pe bieții barmani cu ou și cu oțet, că ce bodegă e asta unde nu poți sa dispari 15 minute de la masă că ți se ia băutura de sub nas și câte și mai câte într-un limbaj nu prea potrivit cu cămașa lui și gingășia ei. No, îi zic surorii, vezi ce ai provocat? Te du dar și cere-ți scuze, explică-le scopul nobil pentru care ai fost nevoită să faci acest gest mai puțin nobil și cumpără-le o apă nouă. Zis și făcut. Dar bucuria tipului că a mai găsit o persoană la care să urle. Eu îi zic frumos omului să se calmeze că a fost o greșeală asumată, a primit scuze și alta apă, poate să își continue seara romantică. De unde! Ăsta, în culmea fericirii: a mai găsit încă una la care să urle! Vine la mine cat era de mare și îmi zice: Ție ți-ar plăcea să îți ia cineva cola asta din față. Ia zi, ți-ar plăcea? și ia cola și mi-o varsă în cap dobitocu. Dar aici a facut o greșeala, că nu știa cu cine se pune. Adică cu mine. Și eu m-am umplut de ură și cum stăteam pe banca sub nivelul lui mă ridic și din ridicarea asta îi ard un pumn cât pot sub bărbie. A fost spontan, din nervi, nepregătită lovitură. Așa că prostu ramâne trăznit în timp ce eu tremurând de nervi mă duc la vreo chiuvetă să fac un duș pe cap și pe tricou (aveam un maieu verde!). Și când mă întorc, dau nas în nas cu huiduma ce mă căuta, mă prinde ăstă de maini și cu voce măcinată de ură bolborosește printre dinți că nu știu ce îmi face el mie. Eu deja mă gândeam că dacă îmi trage un pumn – eventual în gură cum a încasat și el, mă lasă fără dinți și cum voi arăta eu fără dinți?! Dar nu apucă să își pună în practică amenințările că sar toți bărbații din bodegă, îl trag de lângă mine într-un colț și încep să îl certe si să îl amenințe să îl calmeze: Dai într-o femeie, nenorocitule, nu îți e rușine? Vrei să te bați cu cineva, bate-te cu mine! Gata, liniștește-te, hai să fim prieteni! – fiecare după inima lui! Da chiar așa, dai intr-o femeie, nenorocitule?
În timp ce nenorocitul era înconjurat de toți bărbații din bodegă, cred că prietena lui s-a simțit neglijată: pune mâna pe gâtul meu și mă strânge delicat din spate în timp ce îmi șoptește suav întrebător: de ce ai dat în el? de ce? Și zgâlțâindu-mă ușor îmi imprimă o mișcare pendulară capului. Eu o rog să nu mă mai atingă. Ea, cu mâna pe gâtul meu, însistă să mă bălăngăne și să afle de ce oare, eu iar îi zic frumos: ia mâna de pe mine!, ea nimic, se lipise! și dacă tot eram încălzită cu bărbatu-su, mă întorc odată și îi trag și proastei un dos de palmă de mai să sară peste masă. Scheauu scheauuuu și se retrage fără să mai zică nici pâs! ori că aflase ori că nu mai avea nici o curiozitate …
Finalul a fost fericit, eu aveam cola all over și una nou nouță pe masă, oamenii din bar savuraseră un spectacol pe cinste, bărbații se bătuseră în piept că se luptă ei în locul meu, tinerii îndrăgostiți au primit și ei o apă proaspătă și au continuat să se giugiulească în văzul lumii – acum erau vedete, iar la o următoare trecere prin Green Hours 22 am primit un cocteil albastru cadou din partea casei și am fost tratată cu mult respect – nu știu dacă dintr-un sentiment de vinovăție, din admirație pentru vitejia mea nemaivăzută prin locurile acelea sau poate de frică!?

by