Și ați venit să vă operați? Păi văd că mergeți pe picioarele dvs. Și merg mai departe. Vă schimbați și luați loc în salon până când vă chemăm. În ce mă schimb? Pijama. A! Veniți la electrocardiogramă, dați-vă jos o mânecă de la bluză. Vă punem de pe acum o perfuzie și Hai la sală. Nu mai țin minte drumul spre sală. Urcați pe masă. Băieeeți, băieți, nu mai veniți odată? Cheamă măi băieții ăia mai repede. Băieți? Unde băieți? Ce băieți așteptăm? Brancardierii. Vă punem pe brancardă, apoi vă adormim și apoi vă aruncăm pe masa de operație cu fundu-n sus. Mai scoateți-vă și cealaltă mânecă, așa. Și cum mă adormiți? V-am pus în perfuzie ceva să vă amorțească și apoi …. N-am mai aflat, s-a tăiat filmul! M-am trezit în zgâlțâieli, treziți-vă, sunteti bine? Da drrr drrr dârdâiam de mama focului și între 2 cuvinte mai adormeam 2 secunde. Încep să mă trezesc încet încet, simt cearceaful pe mine, prea pe mine, mă pipăi pe unde ajung, măi! parcă n-aș avea haine, bă, da! chiar nu am, zero haine. 2 pături peste mine, dar fără haine, mai pipăi mai mă uit, hi-hi! îmi găsesc tricoul. Tăiat. Restul hainelor le culege Cristi de pe jos când vine să mă viziteze. Vorba unei babe, maică ăia te-au violat sau te-au operat? (să știe femeia, că dacă e vorba de viol, să ceară și ea operație fără anestezie). Poate că și una și alta, mă îngrijorează acum și „băieți, băieți, nu mai vin băieții ăia” … or fi venit până la urmă?!
Și dorm și mă mai trezesc la înțepături și mă uit cu ochii mari și nevinovați la asistente sau la monitorul care bipăie continuu bip bip 99 100 98 97 89 BIIIIIIP 90 97 bip, cu perfuzia în mână și tubul de oxigen în nas. Mă mai trezesc și când personalul medical își comandă pizza și înghețată, apoi adorm și visez că mănânc.
De departe cel mai solicitant moment al zilei a fost – ca să vorbesc elevat – urinarea; mi-a solicitat întreaga putere de concentrare și autosugestie și orice alte puteri (nu) mai aveam. Adică vrei pișu, simți că ai face dar nu poți, nu poți și pentru că te doare spatele și pentru că ești în pielea goală și pentru că tre să stai în pat și să faci din poziția culcat într-un fel de oliță și pentru că o doamnă te păzește și privește atent și pentru că din nu știu ce motiv științific, așa se întâmplă după operații. Alternativa este sonda, care nu e cine știe ce plăcere, așa că am făcut un efort suprem și l-a final a fost 1-0 pentru mine!
Daa, plecarea din reanimare a fost grea, cred că m-au uitat în secție, nu mai era picior de om pe acolo. dezbrăcată și imobilă. apare doctorița anestezistă, tu nu pleci? păi aș pleca, dar cum? băieeeți, băieți, duceți-o pe fata asta la salon! dar eu sunt … goală, pe dinafară, adică (și pe dinăuntru!). o doamnă înfirmieră mă îmbracă, stați liniștită, aici înăuntru nu sunt băieți, doar înainte de operație v-au văzut dezbrăcată, aaa!, sunt liniștită, după operație mă văd dezbrăcată doar băieții de afară, de pe schele (că tot spitalul era în reparații, fără perdele).
și apoi am scăpat de la reanimare, pe targă, în lift, bruum la salon, din fericire am o colegă ce stă cu geamul deschis larg, nu pot să îmi deschid borcanul cu supă de la mama și mă ajută un domn măcelar care apoi mă privește mândru de el ori de căte ori ne intersectăm, budele sunt murdare, lumea e drăguță, apoi plec acasă.
ui’ ce faină eram, de mi-am făcut 4 poze odată, nu una:
by 
