refularea publicata

Am gasit intr-un back-up mai vechi intr-un colt de computer, un fisier cu un text scris aproape acum un an, la putin timp dupa ce mi s-au intamplat cele de mai jos. Se numeste refularea. Si asa i-a fost dat, sa fie cunoscut publicului “larg” numai acum. Si zice asa:

Numaidecat voiesc a va impartasi si voua, cei care sunteti interesati sau nu, trebuie sa refulez in public, caci prea m-au suparat!
Sunt si eu o mama si am inteles ca statul ne da niste bani daca facem copii. Zis si facut copilul, apoi intreb in stanga si dreapta ce acte trebuiesc si unde trebuiesc depuse; ca un utilizator asiduu de internet, caut pe internet cat mai multe informatii. Aici un BRAVO MARE Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 6. http://www.protectiacopilului6.ro/ Un site bine pus la punct, cu toate informatiile necesare, inclusiv tipizate descarcabile de pe net. BRAVO!
Din pacate eu locuiesc in sectorul 2, site-ul acestui sector e de TOATA JENA posibila. http://www.social2.ro/ URAT!
Dau telefoane (secretara sau ce o fi fost foarte acrita, insa doamna care mi-a spus ce acte sunt necesare – FOARTE AMABILA), intreb, completez, adun, las copilu cu mama si ma prezint in luna ianuarie a anului 2009 la Directia Sociala Sector 2 din strada Olari nr 11-13.
Ca sa obtii indemnizatia de crestere copil, alocatia copil pana la 2 ani, alocatia de stat pentru nastere, trusou bebe – trebuie depus cate un dosar pentru fiecare dintre acestea. Ai nevoie de livret de familie, mai depui un dosar. Ai nevoie de negatie, ca de, fata s-a nascut in sectorul 6, mai depui un dosar, de data aceasta in sectorul 6. Toate aceste 6 dosare – musai cu sina – contin aproximativ acealeasi acte printre care copie buletin mama si copie certificate bebe. Am depus deci 6 dosare cu sina, 6 copii dupa buletinul meu, 6 copii certificat nastere copil …. 666 the number of the beast.
Pentru unul dintre dosare, cel prin care imi aprobau trusoul bebelusului de 150 de lei, mi s-a spus sa asptept ca intre anumite date sa imi dea ei telefon. Si am asteptat. Si am asteptat. A venit data. A trecut data. Hai sa dau si eu un telefon prietenesc sa intreb daca nu cumva este vreo problema.
Buna ziua, sunt eu, Emilia si asteptam un telefon la data cutarica.
– Pai Doamna, nu stiti, nu mai dam noi telefoane, nu ne mai dau voie, ca nu mai sunt bani.
– Pai nu stiu, de unde sa stiu? Si acum ce trebuie sa fac?
– O sa va reprogramam, dar trebuie sa veniti sa mai depuneti o cerere.

Aha! Am lasat copilul cu mama si m-am dus si am mai depus o cerere. Sa ne dati un telefon peste trei zile! Sun peste trei zile.
Cum ziceti ca va cheama? Aaa, pai nu apareti, stati ca mai verific eu si va dau un telefon – o doamna foarte amabila, care ulterior m-a sunat de pe mobilul ei .
Peste ceva timp ma suna si imi spune asa, incetisor, putin speriata: Pai Doamna, sa stiti ca apareti ca i-ati ridicat. Sigur nu i-ati ridicat? N-a venit mama? Sotul?(in conditiile in care era specificat clar ca banii se ridica personal) E semnat la Dumneavoastra. Sigur, veniti aici sa vedeti semnatura si sa discutati cu sefa.
Ma duc, cu Cristi, nu atat pentru 150 de ron cat din prea multa ura cata acumulasem impotriva birocratiei si hotiei. Facem planuri cum chemam ziarul si politia, daca facem expertiza grafologica daca totusi apare semnatura mea pe documentele lor (ei chiar aveau copie dupa buletin si 10000 de acte semnate de mine). Acolo, ne fataie de la unu la altu in sus si in jos pe scari, imi arata noua mea semnatura (o mazgalitura, cel care a semnat putea sa aiba bunul simt sa faca o semnatura mai cu staif) cu care se pare ca am semnat cand am luat banii, o casierita timorata imi recita o poezie despre lege si dreptate in timp ce sefa ii sufla in ceafa, apoi imi cere certificatul de nastere sa verifice pe spatele lui daca nu cumva are o stampila – dovada ca as fi ridicat banii. Intr-un final ne luam banii, portarul ne sopteste ca au mai fost multe cazuri, fosta casierita era o raufacatoare care lua banii de la gura bietilor copilasi.

Trece timpul si vine vremea sa primesc si prima alocatie. Dar doar vremea, caci alocatia nu vine. Si trece si vremea. Iarasi, dau telefon. O doamna imi face legatura la un interior unde suna … suna si degeaba. Revin peste un timp – la fel. Revin peste un timp – la fel. Revin peste o zi – la fel. Intr-un final o rog pe doamna respectiva sa nu imi mai faca legatura acolo caci nu este nimeni niciodata. Doamna, resemnata, se ofera sa imi rezolve ea problema. Dragut din partea ei.
Cum va cheama? Asa, asteptati putin si o aud bombanind – imi vine sa sar pe geam! As putea sa o inteleg! Apoi revine.
Pai trebuie sa primiti banii peste 90 de zile de la depunerea actelor.
Bine, dar la depunere mi-au spus 30 de zile. Si plusez, asa, pentru conversatie: ce facem pana atunci, murim de foame?
Doamnei ii creste tensiunea si incepe sa tipe: Ha, pai bunicile noastre au facut cate 11 copii si nu le-a dat nimeni nimic si nu s-au plans si nu au murit nici de foame!
Eu, mai razand incetisor in barba, mai gandindu-ma daca nu cumva ar fi cazul sa tip si eu la ea: Si eu ce vina am ca Statul a zis ca ne plateste sa facem copii?
Pai doamna, daca nu va convine, sa ii spuneti lui Boc, ca el a hotarat asa! – se isterizeaza Doamna la telefon.
Eu .. pauza, ce sa mai comentez? O sa il sun pe Boc!
Se pare ca totusi ea nu intelesese de la inceput despre ce bani este vorba, cand intr-un final a inteles ca din noiembrie pana in martie nu primisem nici un strop de alocatie, aproape ca i s-a facut mila de mine si calma si cu o voce grijulie mi-a spus, Stati linistita, Doamna, nu o sa mai muriti de foame ca pe 25 ii primiti pe toti, si pe cei din urma.
Oricum ma linistisem de muult, de aceea eram asa de relaxata; asa ca nu mi-a mai ramas decat sa ma intreb – in sinea mea – care 25?, dar nu am mai indraznit sa o deranjez pe doamna functionara, poate totusi se arunca pe geam si apoi o aveam pe constiinta.
Si , da, pe 25 am primit banii.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather