Astazi am pierdut-o pe Sara in parc. Prima experienta de acest fel. M-au trecut 1000 de ape si deja faceam scenarii de groaza. Nu-mi venea sa cred ca in 2 minute cat nu m-am uitat dupa ea a reusit sa dispara de tot. Nu imi venea sa cred ca nu este la locul de joaca. Nu imi venea sa cred ca ar fi plecat. La prima tura eram relaxata, sigur este pe sub vreun tobogan. La a 2-a deja m-am emotionat. La a 3-a eram panicata in sinea mea. Apoi am acceptat ca nu este acolo si am pornit prin parc sa o caut. Am gasit-o repede, plecase sa ne caute caci nu ne mai vedea, noroc ca am intuit cam in ce parte s-ar fi indreptat (discutaseram inainte ca vom pleca la „sport”), dar de fapt norocul adevarat a fost ca nu este mare parcul si ca de ani de zile de cand il frecventam ne cam cunoastem din vedere cu vanzatorii ambulanti care mi-au aratat unde este Sara si au alertat tot parcul; am depistat-o cu greu, tricoul ei rosu nu se zarea din cauza ca era inconjurata de vreo 10 oameni mari, care aveau dispozitie de la Doamna Vanzatoare sa nu o lase nicicum sa plece mai departe. Sara plangea, dar s-a linistit repede, as zice ca si ea si noi am invatat ceva.
Multumim Doamnei Vanzatoare ca avut prezenta de spirit!

by