vacs de wax, un fleac de ceara!

Mi-am luat crema de ghete pentru fire de par albe, dai pe par cu vacs din asta si nu se mai vede ca ai par grizonat la 37 de ani.

„Culoarea aplicata pe par ramane fixata, neexistand riscul patarii hainelor” si „… va ramane pe par pana la prima spalare”. Nu se ia singura pe haine, dar daca atingi cu maneca sau pui capul pe perna – asta e! ai manjit cu maclaivas tot ce-ai atins; inclusiv degetele, apoi fața si asa mai departe!
In rest, ii faina, la lumina camerei. La pletele mele albe e greu de aplicat pe toata lungimea firului de par, fara sa ma manjesc din cap pana in picioare, dar daca ai par vopsit si ocazional vrei sa acoperi radacinile, as zice ca e de-a dreptul o inventie … OK; nu stiu cum se vede la lumina clara a unei zile insorite, dar probabil ca daca vrei sa mergi in club si sa te dai de 31 de ani (sugi burta, te pudrezi bine si iti pui blugii mulati si sutienul cu push-up-pop-up) sau sa arati bine la o piesa de teatru cu lumina difuza, merge chestia- chiar ca unsa! (Ai grija sa nu te scarpini pe unde stii ca ai fire albe si eventual ulterior sa te atingi pe frunte si obraji sau sa il dezmierzi pe amantul cu care tocmai ai iesit in club. Aaa, si nici el sa nu te mangaie pe tine pe crestet!) Blond, saten deschis si inchis, roscat deschis si inchis, negru – 6 culori de wax pentru orice culoare de par – ar merita incercate niste combinatii, dar nu-i chiar foarte ieftina jucaria ca sa imi permit sa imi iau doar ca sa ma joc de-a baba-punk.
Crema este plina de ingredinte naturale si sanatoase, s-ar putea sa mearga si mancata in caz de nevoie: Ceara naturala de Candelilla, Ceara naturala de Carnauba, Ceara naturala de albine, Parafina lichida, TiO2, NU contine amoniac, paraben sau resorcinol.

37

Nu am 102 ani, asa cum afiseaza siteurile de socializare. De vreo saptamana am 37 de ani. Si parca ma simt o tzara mai tinerica decat acum jumate de an! Am inceput insa de ceva vreme sa socotesc ca mai am de trait si de muncit vreo 20-15 ani, pana fac copiii mari …
Ca de obicei, am primit o gramada de cadouri; anul acesta, multe articole de infrumusetare, pesemne ca se vad totusi semnele batraneturilor! ma rog, vopsea de par am primit inca de acum cativa ani de la prieteni grijulii, dar cine are chef sa piarda timpul cu pictatul firelor de par? Sara, draguta, ma vrea mai frumoasa, se bucura cand ma fardez, rujez, cand am unghiile colorate, cand sunt imbracata in rochie – fooarte rar! Si echipamente sportive de la sotul grijuliu cu silueta mea de invidiat – sa profite si el de acestea, la dublu: odata ca le foloseste pentru silueta lui si inca o data ca o sa aiba o nevasta si mai minunata (ha ha ha!). Mi-am dorit si am primit o chitara, gandesc ca nu am ales-o tocmai bine, caci pare-mi-se ca are un sunet bizar, dar asta e, daca ma interesez dupa ce achizionez, asa imi trebuie! Bine, nu conteaza ca nu stiu sa cant deloc, ca urechea mea muzicala interna nu prea ma ajuta sa invat usor si ca e destul de dureros sa iti storcesti degetele de corzi! Dar chitara e faina si imi sade bine cu ea in brate! Ma face sa par tanara, de la distanta … mare!

bolnavul închipuit

– Mamaaa, viau să îmi dai totometu! Viau totometu! zice Alex cu voce moale în timp ce se uita la TV împreună cu alți copilași.
– Ce să-ți dea mama?
– Totometuuu …
– Uite, aici ma doaie, uiechea, aici! și-mi arată o ureche.
Eu îl iau în brațe și fuga la Tata: – Uite, Alex zice că îl doare urechea, oare chiar îl doare sau zice și el așa?
– Eu viau totometuuu …
– Vrei termometrul? ești bolnav? îl întreabă Bunicu-său.
TERMOMETRU! fir-ar să fie, nu înțelegeam deloc legătura dintre durerea de ureche și totometu ăsta!
– Daaa! zice Alex moale.
Și îi pun – cu chiu cu vai, că nu voia să stea ca îl gâdila la subraț – un termometru cam smintit, pe care îl ține 18,64secunde și apoi pleacă la joacă vesel.

Alex și Sara

Alexandru vorbește de mă uimește, cânta cu o tentă de melodie și cam știe cuvintele; cel puțin pe acesta il știe: A-i-on cu motoi ia-mă și pe mine în zboi să mă fac aiaioi!
A cântat și a vorbit cu cineva tot drumul de la țară până acasă: Mec mec codomec, scoate coane boieie și se duce la bată și cade în batăăă. Asta era varianta făcută la moment, că o știe și pe cea cu Și bea apă cadăăă!
Apoi vorbea cu cineva:
– Vrei să megem? Vrei?
– Cu cine vorbești Alex?
– Cu guia (a se înțelege gura)

– Alex, cum e poezia cu Sus în pom e o păsărică?
– Un pisoi e în iabă și puiu e în iabă…
– Nuu, puiu e sus in pom.
– Puiu e sus în pom și pisica e jos în iabă
– Și ce zice pisicuța?
– Iau pui!!
– Si ce zice păsărica?
– Iau pui!!
– Nu, aia zice pisica, dar păsărica ce zice? Să nu iei puisorul ….
– Să nu iei puiu Că te bat cu bitoru!

Alex se uită la filmul Cidul si unu cade pe acolo; Alex: de ce a muit domnu?

Alex cu Iphonul meu: Vrei să îți arăt cum se face? Vrei? Și se chinuie să apese butonul principal. Reușește și ajunge la deblocare: Mamaa, uite cum se face, mamaa, uite! Și cu greu reușește să gliseze Deblocare după care bagă coduri după coduri … greșite … deocamdată!

Față de Alex, Sara nu vrea să spună nici poezii, nici cântece, cu greu reușesc să scot de la ea ceva. Nu vrea să meargă la engleză sau la dansul de la grădiniță, e singura care rămâne cu Doamna și … îi face de mâncare. Totuși, câteodată, deodată, începe și cântă sau spune o poveste sau face un exercițiu pisica se întinde, pisica stă jos – pe care l-a învățat la grădinită sau mă întreabă la vreun film Mama, de ce a spus thanks în loc de thank you. E foarte interesată să afle tot felul de lucruri și mă pune să îi povestesc același lucru și de 3 ori la rând.

Teo, 2 ani

La multi ani, Teo!

sedinta despre cadoul de la Mosu

Am facut exces de socializare la sedinta cu parintii de la gradi; subiectul principal a fost ce cadou aduce Mosu’ – la fel pentru toata lumea, de la badica la opinca sau fiecare parinte pune in sacul copilului ce vrea el/ copilul si ce poate.
Unii parinti au fost de parere ca e mai bine egalitate pentru toti: baietii masinute albastre si fetitele papusi ieftine; ca copilul e mic si se supara daca vede ca celalalt a primit mai mare si mai mult; ca copilul e mic si nu intelege ca nu mai e comunism, ca libertatea este cand unii au mai mult si altii deloc.
Altii zic ca e musai ca odorul lor sa primeasca ce-si doreste mai mult si mai mult de la Mosu’ taman la gradinita; ca daca vede ca el a primit o masinuta albastra si colegul din dreapta o masinuta albastra si colegul din stanga o masinuta albastra, ce-o sa zica el? ce-o sa creada despre Mos Craciun? despre notiunea de a vrea numaidecat? de a vrea ceva si a primi altceva, ca tot poporu muncitoru?
Mai erau parintii multumiti cu oricare varianta, numai sa se decida lumea mai repede!
Cu toate ca si eu ma aflam in ultima categorie, ma gandeam cum ar fi totusi mai bine pentru copii, dar si pentru parinti; initial am fost de parere ca ar fi indicat sa primeasca cadouri la fel, dar nu chiar identice, ci din aceasi gama, eventual mai mult simbolice – o carticica, o bombonica, o cireasa …; dar cica ar fi prea mici pentru carti; fie, sa fie si masinute, dar macar nu toate albastre! ar mai fi putut primi cadouri pe care sa le foloseasca la gradi sau acasa in scopuri educationale – creioane colorate, carti de colorat, plastilina, acuarele – nu, nici asta n-ar fi bine, ca el vrea sa plece cu cadoul acasa, ea vrea trusa de doctor, el vrea masinuta teleghidata; apoi am stat si m-am concentrat la maxim si mi-am dat seama ca, daca nu este vorba de cadouri simbolice, mai bine sa primeasca fiecare ce vor parintii lui, decat toti ce se gaseste la piata. Ca bani tot am fi dat si decat sa mai adaugam la colectie o jucarie de ochii lumii, mai bine dau eu banii – cati imi permit – pe ce vreau sa aiba Sara, o carte, o carioca, ba chiar o hainuta! Uite ca acum mi-a venit ideea sa le comandam la copii tricouri inscriptionate, eventual pe o parte sa aiba personajul preferat iar pe cealalta un mesaj unic – nu cred ca-i nici prea scump si ar putea fi interesant. In plus, e deja momentul sa invete puii ca nu-i tocmai egalitate, ca unii isi permit papusi vorbitoare, iar altii doar o portocala!

de la Vrancea la Obor

Ieri seara in jurul orei 20:30 eram intr-o librarie din Bucur Obor, cand am ajuns la casa mi s-a parut ca s-a cutremurat pamantul si am intrebat disperata, caci eu sunt speriata de moarte de cutremure: E cutremur sau asa se misca magazinul acesta? O masina de sters podeua a trecut pe langa noi, Casiera a apucat sa imi raspunda plictisita ca asa face magazinul, o Doamna multa si-n lung si-n lat a aterizat pe jos in dreptul nostru si cu greu s-a adunat si a pornit mai departe „E ud pe jos!” a zis bombanind in barba, probabil rusinata ca a cazut – dar o durea destul de tare. M-am gandit ca daca am fi fost intr-o tara din alea civilizate unde se traieste bine pe baza castigurilor rezultate din datul in judecata, Doamna uriasa ar fi reclamat magazinul ca are podeaua uda si ar fi cerut despagubiri sa-si traiasca linistita batraneturile. Dupa ce am citit ziarele de dimineata, stiu ca la judecata i s-ar fi spus ca nu a cazut din cauza podelei ude ci din cauza ca atunci chiar a fost cutremur in Vrancea si chiar s-au cutremurat podelele magazinului Obor din Bucuresti; asa ca adio castiguri in bani si apartamente in tara noastra cu cutremure zi de zi!

bucurii simple

Seara pe la ora 21, pe trotuarul de pe partea stângă de la Dimitrov către Iancului nu prea trece lume multă, carevasăzică nu prea ai de unde să alegi – iei ce pică! Doi tineri domni țigani (sau romi, în varianta legală!) și norocoși au întâlnit totuși o fătucă numai bună să o fluiere și să-i strige porcării. Din păcate pentru ei, se pare că drumul lor nu coincidea cu cel al duduii care mergea voinicește spre Iancului, așa că se deplasau spre Dimitrov cu fața spre Iancului, ba unul dintre ei mai făcea doi pași înapoi și unul înainte, să-i fie despărțirea cât mai lină. Și când totuși se hotărăște cel mai hotărât să renunțe la singura cucerire de pe trotuarul ăsta, se întoarce hotărât cu fața spre Dimitrov și … nas în nas cu mine; pfuai!! norocu dracului pe capu lui în seara asta: UITE BĂĂ ȚÂȚE AICIII!! urlă domnu fericit cu privirile țintuite în pieptul meu bine îmbrăcat, moment în care tovarășul său renunță în sfârșit la țâțele ce tocmai dispăreau în viteză între blocuri și vine în fugă, plin de speranță: Unde? Unde bă? IEEEE, UAAA, Bravo băă! … e rândul meu să (re)ascult porcăriile, dar din fericire pentru mine, se pare că drumul meu nu coincide cu cel al tinerilor domni țigani …

PS: eram cam de vreo 16 ani și moțăiam întinsă pe nisipu de la mare, cu fundu-n sus și cu ochii închiși, aud cântând pe două voci: Țâțe, țâțe, țâțe și cur! Țâțeee și cuuur! deschid un ochi si văd printre bulbucii de soare doi tineri masculi radiind de încântare printre prosoapele pe care erau înșirate personajele din cântecelul lor! Ăăă, nu erau tot ăștia de azi.

o floare pentru cineva

Numai doua-s norocoase. Madamele:

Ele au primit de dimineata trandafiri de la Doamna de la Buticul cu Flori Fumoase; a fugit dupa ele si le-a oferit cate un un trandafir, un trandafir frumos – sa nu credeti ca erau ciurucurile ramase nevandute, erau proaspeti si carnosi si zemosi, din aceia rosu-grena cu margini albe, mai mare dragul sa ii vezi si sa ii simti. Nu stiu Madamele, dar eu sigur m-am emotionat.
(Si mi-am amintit ca odata, de mult, cand aveam vreo 20 de ani de eram tanara si frumoasa am primit si eu flori pe strada – in Grecia. Mai tin inca minte ca un domn de la o taraba cu flori fugea dupa mine si m-am oprit in mijlocul strazii pe care tocmai o traversam, mi-a zis ceva – habar n-am ce, nu stiu daca atunci aveam habar sau nu! – si mi-a dat o anemona. Floarea s-a dus, dar mi-a ramas amintirea placuta peste 20 de ani. Acum am sperante ca poate mai primesc si eu la 80!)

povestea lui Alicu

Alexandru a cazut la datorie; a impartit podeaua si ciorapii cu Alicu. Alicu a devenit papusa lui – trebuie sa aiba si el o papusa cand o vede pe Sara crescand papusi toata ziua. Alicu era papusa Sarei, dar nu a prea iubit-o de la inceput. I-a adus-o Mos Craciun si saracul a stat si a ales: o papusa musai cu par, moale dar nu foarte, neaparat cu ochi care se inchid si se deschid, nu prea mare, nici prea mica, sa nu fie exagerat de scumpa si pe stoc pe ultima suta de metri – si asa s-a nascut Alicu. De fapt Alicu era Alexandru initial, dar Sara la 1 an jumate nu stia sa zica decat Alicu; si pentru ca il batea de ii sareau fulgii, am decis sa ii ramana numele Alicu, caci imi doream un baietel pe care sa il cheme Alexandru si nu voiam ca Sara sa asocieze numele Alexandru cu bataia si cu papusa pe care nu o iubeste. Imi e mila de Alicu, dar acum macar e Alexandru care il cam iubeste! Peste un an de la sosirea lui Alicu in familia noastra a venit si baietelul; si il cheama Alexandru si a cam luat si el bataie de la Sara si inca mai ia bataie de la Sara, ocazional, cand nu executa intocmai ordinele. Probabil ca in curand vor fi lupte de la egal la egal.

zic ce vreu!

una pe zi