De-ale copiilor

Am fost la tara cu copii, Alex era ingrozit de tractoare, cand le auzea, se catara la noi in brate plangand: tuchee, tuchee – asta fiind tractorul. Urla din nou la baie de cate ori ii dai cu apa pe cap, pe fata.
Incantat de puii puii. Puca sunt papucii. Stie partile fetei: capu, ochii, botu, guia, nasu. Ne spune cand face caca, dar nu face nimic la olita; ba chiar daca face pipi fara pampers incepe sa planga, parca s-ar speria ca a facut ceva rau, se opreste din facut si o ia la fuga, continuaind eventual in alt colt.
Se urca pe spalier pana in varf, sa mor de spaima cand il vad aproape la ultima treapta. Stie sa se coboare, insa imi este frica nu cumva sa dea drumul la maini din greseala sau sa ii alunece piciorul.
Sara toata ziua face piese de teatru: Algazapada, Frumoasa Adormita, Hansel si Gretel sau altele. Fie ne invita sa fim personaje, fie interpreteaza ea mai multe personaje sau cateodata o ajuta papusile. Si mancare, toata ziua face mancare, toate baticele se transforma in painica. A invatat cateva poezii si cateva cantece. Daca o pui sa numere ceva, incepe in engleza, probabil ca nu stie in romaneste :). Il jumuleste si il loveste pe Alex si ne face mai departe capul calendar cu urletele ei. – Sara, de ce esti rea? – Asaaa … e modelul meu!Sara, cere-ti iertare ca ai gresit! – Mie nu imi pare raauuu …! Alex deja o paraste pe Sara, plangand: Iaia, ochii, Iaia, ochii! Cine stie ce i-o fi facut Sara la ochi?!  Orice are Alex in mana ii trebuie ei. Urla Sara, incepe si Alex sa ii tina isonul. Iti vine sa iti iei zborul de pe casa!

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinmailFacebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

still green memories

M-a târât Iulia la „seară flamenco” la Green Hours 22 și cum nu am trecut prea des pe acolo de-a lungul timpului a fost natural să retrăiesc puținele clipe petrecute în acel loc. Puține da concentrate, așa de concentrate că după mai bine de 10 ani încă se mai ițește aminterea lor.
Fără legătura cu amintirile, la concert venise si o doamnă uriașă, cam așa, de 2 ori eu și ceva pe deasupra, cu un tricou pe care scria cu litere sclipitoare love sucks; mă întreb dacă pentru ea sau pentru partener?

Eram împreună cu frați, veri, amici să petrecem o seară placută, ocupam un măsoi lung și stăteam înghesuiți. La o masă în fața noastră, un tip înalt și osos la sacou și cămașa albă, cu o tipă micuță și blondă în țoale albe savurau un șpriț romantic. La un moment dat se ridică și pleacă amândoi. Sor-mea vede sticla de apă rămasă aproape plină pe masa și musai să o ia că e păcat să o arunce cei de la bar; degeaba încerc să o conving s-o lase, că nu – ea ține una și bună că așa e ecologic și economic. Fă fato ce vrei! Doar că la câteva minute după ce a salvat planeta de la deșertizare, s-au întors proprietarii sticlei. Când au văzut că sticla nu-i, s-au repezit la bar și au început să-i facă pe bieții barmani cu ou și cu oțet, că ce bodegă e asta unde nu poți sa dispari 15 minute de la masă că ți se ia băutura de sub nas și câte și mai câte într-un limbaj nu prea potrivit cu cămașa lui și gingășia ei. No, îi zic surorii, vezi ce ai provocat? Te du dar și cere-ți scuze, explică-le scopul nobil pentru care ai fost nevoită să faci acest gest mai puțin nobil și cumpără-le o apă nouă. Zis și făcut. Dar bucuria tipului că a mai găsit o persoană la care să urle. Eu îi zic frumos omului să se calmeze că a fost o greșeală asumată, a primit scuze și alta apă, poate să își continue seara romantică. De unde! Ăsta, în culmea fericirii: a mai găsit încă una la care să urle! Vine la mine cat era de mare și îmi zice: Ție ți-ar plăcea să îți ia cineva cola asta din față. Ia zi, ți-ar plăcea? și ia cola și mi-o varsă în cap dobitocu. Dar aici a facut o greșeala, că nu știa cu cine se pune. Adică cu mine. Și eu m-am umplut de ură și cum stăteam pe banca sub nivelul lui mă ridic și din ridicarea asta îi ard un pumn cât pot sub bărbie. A fost spontan, din nervi, nepregătită lovitură. Așa că prostu ramâne trăznit în timp ce eu tremurând de nervi mă duc la vreo chiuvetă să fac un duș pe cap și pe tricou (aveam un maieu verde!). Și când mă întorc, dau nas în nas cu huiduma ce mă căuta, mă prinde ăstă de maini și cu voce măcinată de ură bolborosește printre dinți că nu știu ce îmi face el mie. Eu deja mă gândeam că dacă îmi trage un pumn – eventual în gură cum a încasat și el, mă lasă fără dinți și cum voi arăta eu fără dinți?! Dar nu apucă să își pună în practică amenințările că sar toți bărbații din bodegă, îl trag de lângă mine într-un colț și încep să îl certe si să îl amenințe să îl calmeze: Dai într-o femeie, nenorocitule, nu îți e rușine? Vrei să te bați cu cineva, bate-te cu mine! Gata, liniștește-te, hai să fim prieteni! – fiecare după inima lui! Da chiar așa, dai intr-o femeie, nenorocitule?
În timp ce nenorocitul era înconjurat de toți bărbații din bodegă, cred că prietena lui s-a simțit neglijată: pune mâna pe gâtul meu și mă strânge delicat din spate în timp ce îmi șoptește suav întrebător: de ce ai dat în el? de ce? Și zgâlțâindu-mă ușor îmi imprimă o mișcare pendulară capului. Eu o rog să nu mă mai atingă. Ea, cu mâna pe gâtul meu, însistă să mă bălăngăne și să afle de ce oare, eu iar îi zic frumos: ia mâna de pe mine!, ea nimic, se lipise! și dacă tot eram încălzită cu bărbatu-su, mă întorc odată și îi trag și proastei un dos de palmă de mai să sară peste masă. Scheauu scheauuuu și se retrage fără să mai zică nici pâs! ori că aflase ori că nu mai avea nici o curiozitate …
Finalul a fost fericit, eu aveam cola all over și una nou nouță pe masă, oamenii din bar savuraseră un spectacol pe cinste, bărbații se bătuseră în piept că se luptă ei în locul meu, tinerii îndrăgostiți au primit și ei o apă proaspătă și au continuat să se giugiulească în văzul lumii – acum erau vedete, iar la o următoare trecere prin Green Hours 22 am primit un cocteil albastru cadou din partea casei și am fost tratată cu mult respect – nu știu dacă dintr-un sentiment de vinovăție, din admirație pentru vitejia mea nemaivăzută prin locurile acelea sau poate de frică!?

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinmailFacebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Intel versus leustean

si cum dormeam eu obosita se facea ca procesoarele Intel facute din carne de miel nu sunt compatibile cu verziturile – in mod special cu leusteanul, iar daca le mananci in aceasta combinatie poti chiar sa mori otravit, cu toate ca atatea generatii care au mancat ciorba de miel-Intel cu leustean nu au patit nimic, decat daca au bagat in ei pana si-au depasit volumul burtilor.
asa ca Cristi m-a intrebat de unde stiu eu atatea si cand am zis ca site-ul Dell este sursa intelepciunii mele, m-a rugat sa ii arat, sa se uite si el, ca ar fi o sansa sa nu fi inteles eu bine, cine stie?
si cand sa caut pe site-ul lui Dell informatia, incep sa ma gandesc dupa ce cuvinte ar fi bine sa dau un search mai eficient; ar fi sa caut „compatibilitate procesor – leustean” … cum doamne iarta-ma sa caut leustean pe site-ul lui Dell, mai bine caut „compatibilitate miel”, ptiu, nici asta nu e compatibil cu site-ul lui Dell, deci cum sa caut?
si tot cautand eu cautarea protrivita, ma tot trezeam si leusteanul era din ce in ce mai evident ca nu este compatibil cu site-ul Dell!

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinmailFacebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

domn si tanti

o tanti spala sosetele pustiului la tasnitoare, deasupra tzumburushului ala unde pui gura sa bei apa; spala soseta, spala piciorul copilului, iar spala soseta, iar picioru si tot asa pana l-a facut luna pe ala micu.
un domn cu barba alba ii explica la tanti ca nu e bine ce face, ca lumea bea apa de acolo, ca mai bine ar fi sa ia apa de pe santul acela unde se scurge apa.
eu, ce-i drept, nu am auzit discutia cuvant cu cuvant, am inteles ce-i zicea domnul la tanti din ce vorbe mai zburatacea vantul pan la mine; domnul vorbea domol, iara tanti ii zice in gura mare: „E, mai sunteti si grosolan!” (asta am auzit tare si clar) si a continuat mai cu foc sa spele ciorapii si picioarele lui fi-su la tzumburush.
cred ca domnu s-a suparat – nu ca ar fi ridicat vocea, caci tot domol vorbea, doar ca i-a zis la tanti ca s-a faca ce vrea ea, sa isi spele si chilotii si ciorapii si pe-ai ei si pe ai lui fi-su si pe ai mai cui vrea ea!

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinmailFacebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

gradinite

Deoarece gradinitele particulare sunt mult prea scumpe pentru buzunarul nostru, am luat-o lipa lipa din gradinita in gradinita de stat. 256, 16, 201 si 188. Oricum, nu facem nazuri la conditii. Sper din suflet sa fie curatenie, sa nu fie mancare stricata, educatoarele sa fie placute si sa o accepte pe scartaita de Sara. O curte mare si inverzita in care chiar sa stea copiii ma incalzeste mai mult decat o sala de clasa cu scaune ecologice. In rest, educatie poti sa dai acasa copilului, cata vrei – daca ai de unde.

La Gradinita 256 de pe strada Atanase Ionescu – cea care mi-a taiat entuziasmul si primavara trecuta – nimic schimbat. Aceasi Doamna Directoare sictirita mi-a spus ca ei nu au locuri, ca sa incerc la alte gradinite ca aici e prea mare aglomeratie, ca e dreptul meu sa imi inscriu copilul – ea nu poate sa ma opreasca, dar ei nu au locuri. De data aceasta, inca de la intrare m-a intampinat un domn paznic (anul trecut m-am descurcat singura), care cu pas tarsait (spun aceasta pt ca bietul om avea un defect fizic) m-a condus pana la Dna Directoare, spunandu-mi ba ca nu mai sunt locuri, ba ca s-au terminat inscrierile; pana cand Dna Directoare m-a primit, ne-am mai imprietenit si a acceptat ca de abia a inceput perioada de inscrieri si fie! sa-mi inscriu copila, ca poate cine stie. Oricum, tipul era indoctrinat bine cu discursul sefei. Ce-i drept, gradinita pe o strada „selecta”, cu vile care mai de care, asa ca Directoarea avea toata dreptatea sa fie plina de fite si figuri cu asemenea musterii.
In urma acestei experiente mi-a trebuit o pauza de cateva zile sa imi fac curaj sa trec si pe la alte gradinite. Anul trecut m-a facut sa renunt pt moment la trimiterea Sarei la gradinita.
Asa ca intr-o zi cu soare  am pornit-o cu inima cat un purice – de zici ca mergeam la examen si cu Slayer urland in casti ca sa imi ridice moralul, catre Gradinita 16 Luminta din spatele Mega Image de la Piata Iancului. Langa biserica. Gradinita mare, curte mare, inverzita, pliina de copii si parinti. Paznicul avea treaba, cred ca facea trafic de oua si lapte de la tara, ca discuta cu o tanti despre acestea si schimbau pachete. Mi-a aruncat un „scrie pe usa” si a continuat discutia. Eu bine crescuta am asteptat ce am asteptat sa-si termine omul treaba, ceea ce nu s-a mai intamplat, asa ca am plecat in expeditie spre biroul directoarei – o doamna hotarata – care a fost foarte amabila si mi-a dat cateva indicatii.
Prin soarele de inceput de aprilie – cred ca a fost una dintre cele mai calduroase zile, mi se incingeau picioarele in bocancii mei negri, caci cu aceasta ocazie speciala ii stersesem de praf si nu mai erau gri – am pornit catre Gradinitia 201 Clopotel. Draguta si aceasta gradinita, in spatele Mega Image de pe Iancului, curte cu iarba. Aici Dl. Paznic a fost deosebit de placut, am purtat o scurta conversatie, n-am avut chef sa mai vad vreo directoare. (La inscriere am intalnit-o si pe Dna Directoare de la 201 si mi-a facut o impresie buna – parea o persoana calda.) Am luat notite cu ce e nevoie pt inscriere (la gradinita anterioara uitasem, de emotie!) si am plecat in cea mai mare viteza, caci se apropia sfarsitul programului, catre Gradinita 188 Castel de la capatul lui Pierre de Coubertin. Paznicul OK, cam ursuz, dar am apreciat ca atunci cand si-a parasit postul a avut grija sa inchida poarta de la curtea gradinitiei. N-am mai stat sa casc gura si pe aici, caci e clar, nu imi place zona – langa benzinarie, langa terenul viran pe care cica ar urma sa se faca un mall, langa MacDonalds – deci nu am de gand sa o duc pe Sara decat daca ar fi ultima solutie.
In final, am inscris-o pe Sara la 16 Luminita si la 201 Clopotel, unde or primi-o, daca or primi-o.

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinmailFacebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather