Curcanul, proaspat locatar al curtii, a gasit cel mai sigur si mai calduros loc pentru innoptare – in cotetul Linei; paza asigurata, paiele deja batucite, basca un suflet alaturi sa-i mai indulceasca singuratatea si sa ii incalzeasca atmosfera.
Nu, desi asa ar putea sa para, Lina nu si-a mancat colegul de camera, ci a primit niste resturi din rivalul acestuia.
by 
Asa că, tot umblând pe la dentist s-au rupt pingelele de la teneşi; şi mergând o groază cu metroul am timp să îmi admir picioarele şi implicit, tenişii mei Fila rupţi, din care atârnă aţe şi ies cartoane. Si cum umblu eu aşa în sărăcia mea cu papucii găuriţi, mă gândesc că unde-ar fi atâta noroc ca un bogătan să se milostivească de mine şi să-mi dea o păreche de papuci cu totul şi cu totul de aur?? Mi s-a mai tras odată o oferta de pomană tot de la nişte papuci, pe când eram în spital să o nasc pe Sara; căci pe-atunci nu m-am învrednicit să îmi cumpăr papuci special pentru spital, aşa că mi-au dat ei o pereche din dotare; da una mai hâdă şi mai scâlciată şi dintr-un plastic mai ordinar şi mai urât și de-o culoare mai nedefinită marogri murdar nu s-ar fi găsit pe nicăieri decât numai şi numai la spitalul Giuleşti asteptându-mă. Drept vorbind, pe mine nu mă prea deranjau şi nu m-am sesizat decât atunci când nişte călugăriţe au venit să dea de pomană mămicilor amărâte şi din 20 de femei ce alăptau, toate asistentele m-au arătat pe mine şi pe încă vreo 2 ţigăncuşe ce mai aveau încă vreo câţiva plozi pe acasă, plus o drogată ce venise din puşcărie să nască – ca fiind cele mai amărâte şi mai oropsite, timp în care se uitau cu milă la papucii mei. Nu-i vorbă că am mai surpins ocheade pline de milă sau scârbă spre încălţările mele; sau că la un moment dat, cand papucii mei stăteau oarecum în drum, nişte mămici mai mai să îi arunce la gunoi că cui ar putea să îi mai trebuiască aşa ceva? Dar nu mi-am dat seama cât de vai de mama mea păream cu inculpaţii în picioare până când mai să mi se dea de pomană cu forţa: luaţi! nu, chiar nu am nevoie! dar luaţi, nu vă fie ruşine! păi ştiţi, nu am nevoie de pături! luaţi doamnă ca le-au donat cu drag alte mămici, pentru cele în nevoie! (şi în acest punct, îndesându-mi o păturică jerpelită în braţe, le mai scăpa câte un ochi spre papucii mei); nu că am vreo jenă să primesc, ci doar că chiar nu aveam nevoie de păturici si chiar erau unele mămici mai amărâte ca mine, dar cu papuci mai frumoşi în picioare. Barem de mă blagosloveau cu o păreche de papuci cu totul şi cu totul de aur, atunci mai discutam!
by cat de ipocrita trebuie sa fii sa zici in fata intregii natiuni ca ii dai copilului tau sa manance margarina si sa fii Nadia Comaneci? cat de fraier trebuie sa fii ca sa crezi ca Nadia Comaneci ii da de mancare margarina lu ala micu, ca e sanatoasa? cat de prost trebuie sa fii sa ii dai si tu pustiului tau margarina, ca sa creasca mare si sa nu mai putrezeasca niciodata?
ipocritii, fraierii si prostii mananca RAMA; o mananca ca e sanatoasa, nu de altceva …
Mai bine stii mai mult decat mai putin. Click acolo daca vreti sa vedeti cum vorbeste gura fara ea!
by de-ale Sarei:
nu cacala tata la cacalolu mamei!
la copii iăi și Pinochiuu, le chiesc uiechi de muguiuș
nu pupa tata pe mama mea, nu mâgâia tata pe bebelușu meu!
mama iești panda, Saia ie șifu, tata ie taighes
Şi am fost la Curtea de Arges weekendu trecut, cu ping pongu lui Cristi, am ajuns pe la ora 11 noaptea, ne-a tras o grindină și o ploaie când am ajuns de am stat juma de oră în mașină așteptând vremuri mai bune, când să ieșim – apa pân la glezne, baie la picioare, uscat bacheții lui Cristi cu foenul. Camera mică și supra încălzită, am tras concluzia ca era deasupra bucătăriei de era veșnic mult prea cald. Dimineață, nu era apă, nu era apă în tot orașul de la ploaia de peste noapte și cald cald cald, au avut avarie mare, s-au adunat gunoaiele și au astupat – am aflat după amiaza de la o tanti. Cristi a plecat la ping pong și eu am rămas cu Sara, cu căldura și fără apă. Ne-am târât la Mănăstirea Argeșului, până acolo tarabe cu kitchuri care mai de care mai jenibile, porumb fiert, fructe – mere, pere, pere multe, struguri, tarabe cu ce vechituri mai aveau oamenii prin casă numa bune de vândut – păpuși vechi și muzgurite, cizme mai mult sau mai puțin folosite, proasoape, mărgele, ursuleți de pluș roși de vreme, ceasuri de nu mai ticăie și alte minuni. La poartă 2 lei intrarea adultului, 1 leu copilul, chioșcu cu pâine de la patriarhie și chioșcu cu suveniruri bisericești, lume multă, mașini multe, căldură peste tot.
Baba cu copii: a plecat fata în lume și a lasat-o cu 3 copii, blonzi, îi scoate la cerșit – din ce să îi crească?, ăla micu, în fașă, îl hrănea baba cu biberonu cu lăptic, era drăguț cu fața lui nevinovată, mi-a fost milă când am auzit povestea povestită de o negustoreasă ambulantă altei negustorese ambulante. Și mulți alți cerșetori, mai mulți țigani.
Turiștii făceau poze, am făcut și noi, ne-am relaxat la umbră, Sara s-a bălăcit la butoiul cu apă rece și bună – păi ce, credeți că e fântănă? nuu, e de la canalizare – ne-a destăinuit tanti care ne informase cum de a rămas orașul fără apă.
Și am plecat înapoi, ne-am înarmat cu 4 litri de apă plată pentru spălat și am cărat și apa și Sara care era în grevă și urla de mama focului. Dar între timp sosise apa la robinet, neagră de pământ, dar măcar curgând, de abia seara s-a limpezit cât de cât. Și cald și cald și cald, că jos la restaurant se gătea intensiv, era cheful ping pongiștilor seara și îi așteptau cu bucatele pregătite. Pensiunea restaurant Sârbesc.
A doua zi am fost la Vidraru, rea idee – și mă dusesem acolo plină de amintirile cam șterse din școala generală despre ceva măreț și frumos, când colo înghesuială, soare, cald, miros de pipi și băutură, țărani proști care trebuiau să meargă musai câte 3 unul lângă altul pe trotuarul îngust de juma de metru, apă plină de peturi în baraj, nenea cu barca cu motor ce se dădea în spectacol, vaporașe, nelipsitul porumb fiert și tarabele cu kitchuri, țiganu cu mercedesu, muulte mașini, înghesuială mare.
Am fugit rapid, Sara a adormit instant în mașină, ne-am luat mere bune și ieftine de pe drum, am avut o discuție filozofică despre care dintre noi nu îl iubește pe celălalt destul și am stat o oră cel puțin să trecem de intersecția de la Lujerului.
Și iată-ne în casa noastră fiartă la 32 de grade, adăugând la bagajele nedespachetate de la mare și cele noi de la Curtea de Argeș. Acum ne pregătim de Sighet.
by Am gasit intr-un back-up mai vechi intr-un colt de computer, un fisier cu un text scris aproape acum un an, la putin timp dupa ce mi s-au intamplat cele de mai jos. Se numeste refularea. Si asa i-a fost dat, sa fie cunoscut publicului „larg” numai acum. Si zice asa:
Numaidecat voiesc a va impartasi si voua, cei care sunteti interesati sau nu, trebuie sa refulez in public, caci prea m-au suparat!
Sunt si eu o mama si am inteles ca statul ne da niste bani daca facem copii. Zis si facut copilul, apoi intreb in stanga si dreapta ce acte trebuiesc si unde trebuiesc depuse; ca un utilizator asiduu de internet, caut pe internet cat mai multe informatii. Aici un BRAVO MARE Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 6. http://www.protectiacopilului6.ro/ Un site bine pus la punct, cu toate informatiile necesare, inclusiv tipizate descarcabile de pe net. BRAVO!
Din pacate eu locuiesc in sectorul 2, site-ul acestui sector e de TOATA JENA posibila. http://www.social2.ro/ URAT!
Dau telefoane (secretara sau ce o fi fost foarte acrita, insa doamna care mi-a spus ce acte sunt necesare – FOARTE AMABILA), intreb, completez, adun, las copilu cu mama si ma prezint in luna ianuarie a anului 2009 la Directia Sociala Sector 2 din strada Olari nr 11-13.
Ca sa obtii indemnizatia de crestere copil, alocatia copil pana la 2 ani, alocatia de stat pentru nastere, trusou bebe – trebuie depus cate un dosar pentru fiecare dintre acestea. Ai nevoie de livret de familie, mai depui un dosar. Ai nevoie de negatie, ca de, fata s-a nascut in sectorul 6, mai depui un dosar, de data aceasta in sectorul 6. Toate aceste 6 dosare – musai cu sina – contin aproximativ acealeasi acte printre care copie buletin mama si copie certificate bebe. Am depus deci 6 dosare cu sina, 6 copii dupa buletinul meu, 6 copii certificat nastere copil …. 666 the number of the beast.
Pentru unul dintre dosare, cel prin care imi aprobau trusoul bebelusului de 150 de lei, mi s-a spus sa asptept ca intre anumite date sa imi dea ei telefon. Si am asteptat. Si am asteptat. A venit data. A trecut data. Hai sa dau si eu un telefon prietenesc sa intreb daca nu cumva este vreo problema.
– Buna ziua, sunt eu, Emilia si asteptam un telefon la data cutarica.
– Pai Doamna, nu stiti, nu mai dam noi telefoane, nu ne mai dau voie, ca nu mai sunt bani.
– Pai nu stiu, de unde sa stiu? Si acum ce trebuie sa fac?
– O sa va reprogramam, dar trebuie sa veniti sa mai depuneti o cerere.
Aha! Am lasat copilul cu mama si m-am dus si am mai depus o cerere. Sa ne dati un telefon peste trei zile! Sun peste trei zile.
– Cum ziceti ca va cheama? Aaa, pai nu apareti, stati ca mai verific eu si va dau un telefon – o doamna foarte amabila, care ulterior m-a sunat de pe mobilul ei .
Peste ceva timp ma suna si imi spune asa, incetisor, putin speriata: Pai Doamna, sa stiti ca apareti ca i-ati ridicat. Sigur nu i-ati ridicat? N-a venit mama? Sotul?(in conditiile in care era specificat clar ca banii se ridica personal) E semnat la Dumneavoastra. Sigur, veniti aici sa vedeti semnatura si sa discutati cu sefa.
Ma duc, cu Cristi, nu atat pentru 150 de ron cat din prea multa ura cata acumulasem impotriva birocratiei si hotiei. Facem planuri cum chemam ziarul si politia, daca facem expertiza grafologica daca totusi apare semnatura mea pe documentele lor (ei chiar aveau copie dupa buletin si 10000 de acte semnate de mine). Acolo, ne fataie de la unu la altu in sus si in jos pe scari, imi arata noua mea semnatura (o mazgalitura, cel care a semnat putea sa aiba bunul simt sa faca o semnatura mai cu staif) cu care se pare ca am semnat cand am luat banii, o casierita timorata imi recita o poezie despre lege si dreptate in timp ce sefa ii sufla in ceafa, apoi imi cere certificatul de nastere sa verifice pe spatele lui daca nu cumva are o stampila – dovada ca as fi ridicat banii. Intr-un final ne luam banii, portarul ne sopteste ca au mai fost multe cazuri, fosta casierita era o raufacatoare care lua banii de la gura bietilor copilasi.
Trece timpul si vine vremea sa primesc si prima alocatie. Dar doar vremea, caci alocatia nu vine. Si trece si vremea. Iarasi, dau telefon. O doamna imi face legatura la un interior unde suna … suna si degeaba. Revin peste un timp – la fel. Revin peste un timp – la fel. Revin peste o zi – la fel. Intr-un final o rog pe doamna respectiva sa nu imi mai faca legatura acolo caci nu este nimeni niciodata. Doamna, resemnata, se ofera sa imi rezolve ea problema. Dragut din partea ei.
– Cum va cheama? Asa, asteptati putin si o aud bombanind – imi vine sa sar pe geam! As putea sa o inteleg! Apoi revine.
– Pai trebuie sa primiti banii peste 90 de zile de la depunerea actelor.
– Bine, dar la depunere mi-au spus 30 de zile. Si plusez, asa, pentru conversatie: ce facem pana atunci, murim de foame?
Doamnei ii creste tensiunea si incepe sa tipe: Ha, pai bunicile noastre au facut cate 11 copii si nu le-a dat nimeni nimic si nu s-au plans si nu au murit nici de foame!
Eu, mai razand incetisor in barba, mai gandindu-ma daca nu cumva ar fi cazul sa tip si eu la ea: Si eu ce vina am ca Statul a zis ca ne plateste sa facem copii?
– Pai doamna, daca nu va convine, sa ii spuneti lui Boc, ca el a hotarat asa! – se isterizeaza Doamna la telefon.
Eu .. pauza, ce sa mai comentez? O sa il sun pe Boc!
Se pare ca totusi ea nu intelesese de la inceput despre ce bani este vorba, cand intr-un final a inteles ca din noiembrie pana in martie nu primisem nici un strop de alocatie, aproape ca i s-a facut mila de mine si calma si cu o voce grijulie mi-a spus, Stati linistita, Doamna, nu o sa mai muriti de foame ca pe 25 ii primiti pe toti, si pe cei din urma.
Oricum ma linistisem de muult, de aceea eram asa de relaxata; asa ca nu mi-a mai ramas decat sa ma intreb – in sinea mea – care 25?, dar nu am mai indraznit sa o deranjez pe doamna functionara, poate totusi se arunca pe geam si apoi o aveam pe constiinta.
Si , da, pe 25 am primit banii.
by Am o problema cu masinile parcate pe trotuar.
Eu vreau sa merg pe trotuar, ca de aceea platesc taxe (asa deci!!)
Un nesimtit si-a parcat loganu cu botul la 20 de cm de curtea unde lucreaza si cu fundul in strada, in curte este Ala, cateaua bezmetica care latra si se da cu capu de gard de cate ori trece cineva pe acolo (sau poate doar cand ma vede pe mine devine asa de nervoasa). Pas de trece ditamai omul ca mine printre logan si labele Alei scoase printre gratiile gardului. Incerc, trec o mana, bag un picior, Ala nervoasa se isterizeaza la mine!
Carevasazica ii adresez cateva injuraturi in soapta si printre dinti soferului nesimtit, ii ridic un stergator si dau sa plec inapoi, ca sa ocolesc masina prin mijlocul soselei. Cand apare tocmai el, rockeru'(am uitat sa precizez ca avea coada) si ma apostrofeaza:
– Alta treaba mai buna nu aveati de facut!
Iaca nu! marai eu in barba, iar lui ii zic ca eu doresc sa merg pe trotuar, ca de aceea platesc taxe!
Iar ‘tampitu’ imi zice:
– Atunci ocoleste!
by Carantina in spitale
la poarta, badigardu’, cu masca pe gura: unde mergeti?
eu: bunaziua, la dr. balea
el: la cine?
eu: dr. balea
el: in ce sectie?
eu: acolo (arat cu mana)
el: atunci mergeti
(ar trebui ca badigarzii sa fie rugati sa nu mai consume seminte in timpul programului, deoarece
– e scarbos pt noi trecatorii deveniti privitori
– dauneaza prestantei obiectivului pazit
– nu pot actiona in timp util in caz de pericol, deoarece au gura si mainile pline de seminte si coji de seminte
– exista pericol de alunecare pe cojile de seminte imprastiate pe jos
– nu este igienic
[…])
pe treptele sectiei, un alt badigard, isi coboara masca sub barbie si manaca seminte si sta la povesti cu o doamna care vinde raiati si alte chestii necesare prin spitale. nu stiu daca si doamna consuma seminte. cu mare grija, badigardul aduna cu pantoful cojile de seminte imprastiate pe trepte si le impinde jos, pe trotuarul din fata, impreuna cu 2-3 pahare de unica folosinta de la cafeaua bauta de careva pe ziua de azi si cateva ghemotoace de hartie. mai face cate o tura prin sectie, fara sa se opreasca din mancat seminte – cat timp este in cladire aduna cojile de seminte in pumn – ar trebui sa foloseasca masca de la gura pentru mana, astfel incat sa nu mai puna mana pe toate usile dupa ce a scuipat in palma coji de seminte; sau mai simplu, sa scuipe direct in masca (!)
tata vede badigardu cum mananca seminte si mizeria din jurul lui; impresia mea este ca a ramas socat cateva secunde, parca ar vrea sa spuna ceva, dar tace – poate ca ii e jena lui de lipsa de jena a badigardului.
Volksbank
ii rog sa nu isi mai parcheze masinile pe tot trotuarul; de fapt pe toate trotuarele. trebuie sa cobor pe carosabil cu copilul in carucior si sa merg cu el pe mijlocul strazii (pe margine sunt parcate masinile volksbanb care nu au mai prins loc pe trotuar) pana in intersectie, unde daca am noroc gasesc putin spatiu astfel incat sa ajung la loc pe trotuar.
trece vreo luna, nimic.
dupa alte excursii pe mijlocul strazii revin la Volksbank si nervoasa il rog pe dl de la poarta sa cheme persoana responsabila cu parcarea masinilor. imi propune sa ma dea afara pana cand ma calmez; ma calmez fara sa ma dea afara, ocazie cu care dlui de la poarta i se pare oportun sa faca niste bancuri cu mine. ii dau buletinul, astept vreo jumatate de ora cu sara langa mine sa vina dl. responsabil.
vine dl. responsabil, il rog sa ii roage pe colegi sa parcheze masinile astfel incat sa ramana jumatate de metru ca sa pot trece si eu cu caruciorul pe trotuar; iar el imi spune CA SA II INTELEG SI EU PE EI CA NU AU UNDE SA PARCHEZE! asa ca IL ROG SA MA INTELEAGA SI EL PE MINE CA NU POT SA CIRCUL CU COPILUL PE MIJLOCUL STRAZII.
… si uite asa ne rugam unul pe altul …
pe trotuarul de vis a vis de sediul lor, o masina volksbank zace de muult timp, are rotile desumflate si adancite in asfalt de cand nu a mai fost miscata. ii sugerez sa mute acea masina ca sa elibereze trotuarul, iar dl. ma consoleaza spunandu-mi ca in decembrie se va casa si o vor lua de acolo, urmand sa parcheze alta noua in loc!
FUCK!
asa ca sunt consolata, pana cand imi fac timp sa sun la politie sa rog politia sa imi faca niste loc pe trotuar, ocolesc!
by