dupa 30 de ani

Ieri am dus-o pe Sara la mama, mama a venit mai tarziu ca de obicei de la serviciu si cine stie ce alte drumuri, iar atunci cand a intrat in casa Sara haladuia singurica prin vastele apartamente
Si o aud pe mama zicandu-i Sarei ceva de genul cine e micut aici, ce faci draga bunicii sau nu stiu ce alte dragalasenii din acestea; important nu era continutul, ci sonoritatea, brusc, cateva secunde m-am intors cu vreo 30 de ani in urma si mama ne vorbea noua, copiilor, cand se intorcea de la serviciu, seara, cu vocea dragastoasa si obosita putin – aceeasi voce atunci si acum. Deschidea usa la camera si intreba „ce faceti dragilor?” si eu imi imaginam ca zice „ce faceti dracilor?”, stiind ca toata ziua facuseram o gramada de prostii si radeam in sinea mea de asa grozava potrivire!
Si acum, evident, am inceput sa plang. Ca am ajuns sa am amintiri de acum aproape 30 de ani, ca imi e draga tare mama, ca sunt smiorcaita de felul meu …

telenovela de la colț

Aseară am ieşit la plimbare cu Cristi şi cu Sara, până la White Jaguar, să cumpărăm compot. Misiunea secretă a fost să o obosim pe Sara, rezultatul a fost că l-am epuizat pe Cristi, a adormit buştean când am ajuns, în timp ce Sara a ciripit iarăşi până la 12 noaptea …
La primul colţ, după staţia de taxiuri, mai mai să se ciocnească de Sara un băiat care alerga plin de sânge pe față şi pe gât. În semintunericul de la ora 10 noaptea şi la viteza pe care o avea, am apucat doar să văd sângele, o faţă cam îngrozită şi că părea să fie mai degrabă ţigan decât român.
10 metrii mai încolo, un grup de fete cam de etnie rromă discutau agitat ca a venit după mine pe partea cealaltă ….. am fugit …. a zis că îmi rupe dinţii …
Când să trecem strada, trece în viteză un grup de tineri de toate culorile, pasându-și un briceag de la unul la altul și râzând. Tot mergând către Iancului, mai treceau pe lânga noi tot câte 2-3 tineri rromi ce povesteau aprins și gesticulau, ce ți-a trebuit să te duci acolo …ți-am spus să nu te bagi cu ăia.
Am luat compoturile și covrigeii și hai înapoi ronțăind.
La Vatra Luminoasă, până să se facă verde, ne-am uitat iar la film, că nu avem televizor acasă: lângă rahatul de cazinou deschis la colț (că e plin de cazinouri pe la noi, statu ia și pielea de pe noi ca firma, iar astea se deschid ca ciupercile după ploaie și aș băga mâna în foc că numai afaceri curate nu se fac acolo!) iarăsi agitație mare, de data asta niște țigani în toată firea, urăți și burtoși, un polițist uscat care culegea niște fiare dintr-o groapă și un țigan bătrân, cu camasă albă și mânecile suflecate, pansat la cot, cu pielea pe față încrețită, încrețită, așa cum am văzut numai la batrânii țiganilor și ai indienilor (în filme, la ăștia), un puștan slăbănog îl întreabă ce-a pățit și moșu zice detașat, în timp ce trecea strada pe roșu în fugă după polițist, că n-auzi, cică l-am omorât pe ăla, i-am dat una în cap și cică l-am facut praf, e plin de sânge … puștanu stai că vin și eu.
S-a făcut și verde. Am luat-o pe Sara în brațe căci Cristi nu mai putea să meargă alene și am pornit în pas întins către casă. Mai încolo nițel ne-am regăsit telenovela, două salvări, mașina poliției, am trecut mai departe, două tanti, dintre care una cu un bebeluș în brațe priveau fascinate și comentau scena ia uite încă o salvare în timp ce un nene se ruga de ele să vină, să nu mai caște gura.
Și apoi am facut tiramisu.

povestire lunga despre cum ne-am petrecut Floriile

De Florii am fost in excursie. Chiar si Dumnezeu a iesit putin pana in curte, sa se relaxeze, dar noroc ca nu a stat prea mult!
Sambata, Cristi a avut un concurs de ping-pong la Brasov, iar noi ne-am cazat in asteptarea lui la o pensiune in Sacele, la cateva minute de Brasov.
Pensiunea se numeste Casa Aliz, este micuta, are doar 2 dormitoare, daca vreti un weekend „intim”, o recomand. Noi am cautat ceva micut si linistit, deoarece eram cu copilul. Proprietara nu inchiriaza decat la un singur grup, asa ca fie ca mergeti mai multi, fie ca sunteti numai 2 persoane, veti fi singurii chiriasi.
Casuta construita din barne si din scanduri, peste vechea casa batraneasca, ne-a placut tare mult mie si lui Cristi. Un lucru interesant este ca a fost construita dupa geamuri (care au si ele povestea lor, dar deoarece nu am retinut-o exact, mai bine nu incerc sa scot la suprafata doar crampeie), adica au existat geamurile si pe langa ele s-a proiectat viluta – chiar de catre doamna Mariana Aliz, proprietara, cu pretul unor contre cu arhitectul care nu credea in reusita unei astfel de case.
Toata casa este podita cu dusumea de lemn lacuit, iar scara interioara, tot din lemn lacuit, a fost senzatia zilei pentru Sara, care s-a tarat pe scara in sus si in jos toata Duminica, cand a plouat si nu am putut iesi decat prea putin pe afara.

Si apropos de curte, cam asa era: o parte amenajata parcare pentru maxim 2 masini, despartita printr-o poarta mare de restul curtii, micuta si cocheta, cu peluza inconjurata de strat de flori dintre care prea putine erau inflorite in 27 martie si trotuar din dale mari de piatra, un balansoar intr-un colt si un foisor in alt colt. Un avantaj este ca exista o bucatarie si in curte, cu acces usor, astfel incat poti gati/ incalzi mancare acolo in timp ce pazesti copilul care se joaca la soare. Cred ca vara, cand infloresc trandafirii catarati pe garduri, e foarte fain acolo.

Ah, si Doamna Mariana are o sifonarie, m-am gandit prea tarziu ca trebuia sa fac o poza la sticlele grele de sifon, care acum au cam devenit o raritate, de cand se vinde apa minerala la orice colt, chiar si la buteliile uriase cu gaz. Daca in trecut fusese o afacere profitabila, acum sifonaria mergea doar pentru clientii vechi si fideli, prea putini de altfel ca sa mai fie macar denumita „afacere” – acum este mai mult un hobby. Am cules o poza de pe net cu sifonul:

Din Sacele se ajunge rapid in Brasov si daca iti face placere poti sa haladuiesti si peste dealurile din jur (au si tuburi!), cum am facut si noi Sambata, cand a fost soare si cald si am lenevit pe balansoar si am dormit impreuna cu Sara dupa amiaza.

Duminica insa a a plouat marunt si non-stop, asa ca dupa somnul de dupa amiaza am plecat spre casa.
Dar nu a fost sa ajungem acasa tot Duminica, caci in Predeal ploaia s-a transformat in zapada si ningea de rupea si cu rotile noastre de vara schimbate vineri inainte de plecarea in excursie ne-am dat pe sanius pe serpentine si am storcit fundurile a 2 masini care au avut ghinionul sa se gaseasca in fata noastra, cu botul masinii noastre care a avut si el de suferit serios. Impactul a fost foarte usor, de altfel mergeam foarte incet, Sara dormea si nici nu s-a trezit. Insa prima masina lovita a sarit peste bordura; a 2-a, care se oprise ca sa faca la stanga si care a provocat minidezastrul a avut bara din spate sparta si putin indoita. Noi avem ochiul drept scos dar mai rau a fost ca nu mai mergea caldura defel, iar geamurile se abureau intr-o fractiune de secunda de cand le stergeai.
Am petrecut vreo 2 ore la Politia din Predeal, din vina noastra, caci nu am avut RCA-ul proaspat cu noi, cel vechi expirase vineri si desi il platiseram nu aveam documentul. Asa ca am dat telefoane si emailuri pana cand – multumim din inima celor implicati – am reusit sa obtinem o copie pe faxul politiei, altfel 2000ron amenda ne pastea! Sarei nu prea i-a placut la Politie, a urlat si s-a tavalit pe jos – nu tot timpul, doar din cand in cand.
Dupa episodul Politie am incercat sa plecam acasa, dar nu reuseam sa stergem geamul destul de repede, asa ca am fost primiti de niste cunostine de-ale parintilor din Predeal care ne-au cam tinut in puf. Pana la ei am mers cu geamul deschis, eu stergeam parbrizul cu tot felul de carpe, Cristi cu capul afara pe geam din cand in cand caci nu reuseam sa fac fata vitezei de aburire, iar Sara urla in spate si isi scotea hainele si centurile de siguranta de pe ea.
Nu mai aveam mancare la noi, toate hainele erau aruncate de-a valma in desagi, ca doar urma sa ajungem acasa – nu ne mai erau de trebuinta, si eram prea obositi ca sa mai mergem sa luam ceva de mancare. Insa domnii ne-au dat de mancare (printre care si placinte, miam miam!) si o camera sa dormim. Biata Sara era rupta de oboseala, a dat si cu capul de calorifer iar dupa ce a baut lapticul a vomitat. Bonus a fost o pana de curent, am spalat-o pe intuneric cu apa rece si in camera se facuse deja frig pana cand a pornit curentul din nou. Dar pana dimineata in camera era iar placut si Sara s-a trezit vesela si linistita.
Am plecat spre Bucuresti infofoliti, afara era soare si se topea zapada de 20 de centimetri care se pusese peste noapte, iar geamul nu se mai aburea.
Multe multumiri celor care ne-au ajutat!!

Paste Fericit!

A venit Iepurasul:

Asteptam si cadoul de Craciun! Sau poate de ziua nationala a Romaniei!

ideas for life

Ne-am indeplinit visele. Eu sa am un frigider nou, iar Cristi sa ïsi continue linia Panasonic audio-video din „living” … pana in bucatarie …. hahaha. Era un review la electrocasnicele Panasonic, nu l-am mai gasit in original, dar incepea cu „nu ati visat toata viata sa continuati linia de audio-video Panasonic din living si in bucatarie?”
Am cautat cateva luni dupa combina frigorifica ideala, am socotit, am masurat, ne-am documentat, no frost, dezghetare manuala, no bacteria versus hygiene active, inverter/ compresor/ 2 compresoare/ electrovalva, vitamin safe, cool flex, antiamprente, rafturi de sticla, 200cm, 187cm, usa reversibila, 374kWh/ an, 300kWh/an, 0,93kWh/ zi, incorporabil, stand-alone, Siemens, Gorenje, Bosh, Whirlpool, Electrolux, AEG … si intr-un final Panasonic.
Ne-au facut cu ochiul AEG – dar ne depaseau bugetul. Ne-am gandit la Gorenje sau Whirlpool, dar parca nu am avut incredere ca ne vor sluji cu credinta 20 de ani (!). Ne-am oprit initial la Bosh sau Siemens, ce gasim pe stoc, se incadrau – inghesuit – in buget, iar restul caracteristicilor erau, majoritatea, printre cele dorite (no frost, congelator mare). Doar consumul ma lovea de cate ori citeam descrierea tehnica: 374kWh/an. Ne-am uitat la Panasonic, doar 2 modele, tehnologii „ïnovatoare”, consum 270kWh (clasa A+) sau 228 kWh (clasa A++). Frumoase, cu toate tehnologiile in ele, destul de spatioase, dar scump domnule, scump!
Am sustinut mai cu jumate de gura, mai cu toata gura, ca ar fi bine sa alegem unul cu un consum mai mic, ca sa salvam planeta, sa traiasca si copii copiilor nostri bine, dar Cristi a fost impotriva salvarii planetei doar de catre noi, in timp ce marii giganti consumatori distrug intr-o secunda tot ce reusim noi sa salvam in 20 de ani. Asta e!
Am cotrobait prin internet si am gasit cel mai bun pret pentru Siemens, am conceput comanda online si cand sa dau OK, Cristi zice STAI! Stau … daca trebe… Ai dat comanda? Nu, acum apasam OK-ul. STAI, anuleaz-o! Anulez … daca trebe … Cat ziceai ca e Panasonicul A+? Aha… Comanda-l! Stai! Dar ala A++! Hm! Chiar A++? mai scoteam din buzunar inca 5 milioane, parca nici eu nu voiam sa salvez de tot planeta, ma multumeam numai cu jumatate de planeta ….
Si asa a ramas Panasonic NR-B30FG1. Dintre caracteristicile interesante: este foarte placut la vedere, sobru, nu are maner in relief la usi (in spatiu mai mic te scuteste de vanatai), are un sertar mare in care poti tine fructe si legume si cica le pastreaza vitaminele intacte (vitamin safe), 37db (asta chiar e grozav, nici nu se aude), ecran LCD pt vizualizarea/ modificarea temperaturilor frigider/congelator si altor caracteristici (igiena activa, pastrator vitamine).
L-am luat de la www.ideall.ro, despre care nu am citit niste review-uri foarte bune pe net, dar noi am avut o colaboarare buna. Ne-au intarziat ei livrarea o zi (de fapt a fost un weekend), dar nici nu ne grabeam si oricum nu era un capat de tara. Pretul foarte bun si livrarea pana in casa!
Sa il stapanim sanatosi!

cacâş

Tigress

fa o fapta buna

Daca ai timp, calculator, internet si mananci painea VelPitar French Toast facuta cu tehnologia unica Keine Touch, fara atingere, atunci ai sansa deosebita sa donezi o felie de paine. Online! SI in plus iti apare numele de filantrop pe site-ul lor!

N-am inteles ideea, dar trebuie ca este ceva la mijloc!

refularea publicata

Am gasit intr-un back-up mai vechi intr-un colt de computer, un fisier cu un text scris aproape acum un an, la putin timp dupa ce mi s-au intamplat cele de mai jos. Se numeste refularea. Si asa i-a fost dat, sa fie cunoscut publicului „larg” numai acum. Si zice asa:

Numaidecat voiesc a va impartasi si voua, cei care sunteti interesati sau nu, trebuie sa refulez in public, caci prea m-au suparat!
Sunt si eu o mama si am inteles ca statul ne da niste bani daca facem copii. Zis si facut copilul, apoi intreb in stanga si dreapta ce acte trebuiesc si unde trebuiesc depuse; ca un utilizator asiduu de internet, caut pe internet cat mai multe informatii. Aici un BRAVO MARE Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 6. http://www.protectiacopilului6.ro/ Un site bine pus la punct, cu toate informatiile necesare, inclusiv tipizate descarcabile de pe net. BRAVO!
Din pacate eu locuiesc in sectorul 2, site-ul acestui sector e de TOATA JENA posibila. http://www.social2.ro/ URAT!
Dau telefoane (secretara sau ce o fi fost foarte acrita, insa doamna care mi-a spus ce acte sunt necesare – FOARTE AMABILA), intreb, completez, adun, las copilu cu mama si ma prezint in luna ianuarie a anului 2009 la Directia Sociala Sector 2 din strada Olari nr 11-13.
Ca sa obtii indemnizatia de crestere copil, alocatia copil pana la 2 ani, alocatia de stat pentru nastere, trusou bebe – trebuie depus cate un dosar pentru fiecare dintre acestea. Ai nevoie de livret de familie, mai depui un dosar. Ai nevoie de negatie, ca de, fata s-a nascut in sectorul 6, mai depui un dosar, de data aceasta in sectorul 6. Toate aceste 6 dosare – musai cu sina – contin aproximativ acealeasi acte printre care copie buletin mama si copie certificate bebe. Am depus deci 6 dosare cu sina, 6 copii dupa buletinul meu, 6 copii certificat nastere copil …. 666 the number of the beast.
Pentru unul dintre dosare, cel prin care imi aprobau trusoul bebelusului de 150 de lei, mi s-a spus sa asptept ca intre anumite date sa imi dea ei telefon. Si am asteptat. Si am asteptat. A venit data. A trecut data. Hai sa dau si eu un telefon prietenesc sa intreb daca nu cumva este vreo problema.
– Buna ziua, sunt eu, Emilia si asteptam un telefon la data cutarica.
– Pai Doamna, nu stiti, nu mai dam noi telefoane, nu ne mai dau voie, ca nu mai sunt bani.
– Pai nu stiu, de unde sa stiu? Si acum ce trebuie sa fac?
– O sa va reprogramam, dar trebuie sa veniti sa mai depuneti o cerere.
Aha! Am lasat copilul cu mama si m-am dus si am mai depus o cerere. Sa ne dati un telefon peste trei zile! Sun peste trei zile.
– Cum ziceti ca va cheama? Aaa, pai nu apareti, stati ca mai verific eu si va dau un telefon – o doamna foarte amabila, care ulterior m-a sunat de pe mobilul ei .
Peste ceva timp ma suna si imi spune asa, incetisor, putin speriata: Pai Doamna, sa stiti ca apareti ca i-ati ridicat. Sigur nu i-ati ridicat? N-a venit mama? Sotul?(in conditiile in care era specificat clar ca banii se ridica personal) E semnat la Dumneavoastra. Sigur, veniti aici sa vedeti semnatura si sa discutati cu sefa.
Ma duc, cu Cristi, nu atat pentru 150 de ron cat din prea multa ura cata acumulasem impotriva birocratiei si hotiei. Facem planuri cum chemam ziarul si politia, daca facem expertiza grafologica daca totusi apare semnatura mea pe documentele lor (ei chiar aveau copie dupa buletin si 10000 de acte semnate de mine). Acolo, ne fataie de la unu la altu in sus si in jos pe scari, imi arata noua mea semnatura (o mazgalitura, cel care a semnat putea sa aiba bunul simt sa faca o semnatura mai cu staif) cu care se pare ca am semnat cand am luat banii, o casierita timorata imi recita o poezie despre lege si dreptate in timp ce sefa ii sufla in ceafa, apoi imi cere certificatul de nastere sa verifice pe spatele lui daca nu cumva are o stampila – dovada ca as fi ridicat banii. Intr-un final ne luam banii, portarul ne sopteste ca au mai fost multe cazuri, fosta casierita era o raufacatoare care lua banii de la gura bietilor copilasi.

Trece timpul si vine vremea sa primesc si prima alocatie. Dar doar vremea, caci alocatia nu vine. Si trece si vremea. Iarasi, dau telefon. O doamna imi face legatura la un interior unde suna … suna si degeaba. Revin peste un timp – la fel. Revin peste un timp – la fel. Revin peste o zi – la fel. Intr-un final o rog pe doamna respectiva sa nu imi mai faca legatura acolo caci nu este nimeni niciodata. Doamna, resemnata, se ofera sa imi rezolve ea problema. Dragut din partea ei.
– Cum va cheama? Asa, asteptati putin si o aud bombanind – imi vine sa sar pe geam! As putea sa o inteleg! Apoi revine.
– Pai trebuie sa primiti banii peste 90 de zile de la depunerea actelor.
– Bine, dar la depunere mi-au spus 30 de zile. Si plusez, asa, pentru conversatie: ce facem pana atunci, murim de foame?
Doamnei ii creste tensiunea si incepe sa tipe: Ha, pai bunicile noastre au facut cate 11 copii si nu le-a dat nimeni nimic si nu s-au plans si nu au murit nici de foame!
Eu, mai razand incetisor in barba, mai gandindu-ma daca nu cumva ar fi cazul sa tip si eu la ea: Si eu ce vina am ca Statul a zis ca ne plateste sa facem copii?
– Pai doamna, daca nu va convine, sa ii spuneti lui Boc, ca el a hotarat asa! – se isterizeaza Doamna la telefon.
Eu .. pauza, ce sa mai comentez? O sa il sun pe Boc!
Se pare ca totusi ea nu intelesese de la inceput despre ce bani este vorba, cand intr-un final a inteles ca din noiembrie pana in martie nu primisem nici un strop de alocatie, aproape ca i s-a facut mila de mine si calma si cu o voce grijulie mi-a spus, Stati linistita, Doamna, nu o sa mai muriti de foame ca pe 25 ii primiti pe toti, si pe cei din urma.
Oricum ma linistisem de muult, de aceea eram asa de relaxata; asa ca nu mi-a mai ramas decat sa ma intreb – in sinea mea – care 25?, dar nu am mai indraznit sa o deranjez pe doamna functionara, poate totusi se arunca pe geam si apoi o aveam pe constiinta.
Si , da, pe 25 am primit banii.

de ce au politistii girofar

Ca sa fie clar, mie imi sunt simpatici politistii. Totdeauna mi-au placut … uniformele.
Si astazi am aflat si de ce au girofar masinile de politie.
Eram, carevasazica, la semaforul de intrare de pe Kiseleff in Pta Victoriei si asteptam cuminti culoarea verde, cand, spre deliciul Sarei, NINO-NINO-NINO-NINO!!! repede, ne tragem la o parte sa lasam Politia sa treaca, care vine in mare viteza si se infige in triunghiul cu dungi albe, cum intri in Piata pe stanga – acolo unde nu pot opri decat politistii sau smecherii. Si gata, ramane acolo.
Noi suntem pregatiti sa asistam la marea operatiune a Politiei – pentru care au avut nevoie de girofare – intindem gaturile, holbam ochii si asteptam sa opreasca niste traficanti, sa treaca o coloana oficiala, macar sa se arunce in mijlocul strazii si sa fluiere le masini.
Si iata ce se vedea de la geamul nostru (eram la inaltime, in kangoo): in timp ce un domn Politist se da jos din masina si se invarte in jurul acesteia cu statia in mana si fluierul la gat, celalalt (ca erau echipa de 2), dupa ce cotrobaie in patru labe prin masina, iese si el, cu jiletca galben fosforescent cu dungi fosforescente in mana, reuseste sa o traga pe el si se chinuie sa-i inchida nasturii.
Apoi s-a facut verde si nu am mai apucat sa vedem daca totusi a reusit sa isi incheie toti nasturii in timp util.

Pai ganditi-va, daca nu aveau girofar, ii prindea coloana oficiala cu chilotii in vine, aaa pardon, cu nasturii descheiati!

zic ce vreu!

una pe zi

Author: em