scarba ce ma cuprinde chiar dupa 3 mese pe zi

Urmărind o discutie pe un site de socializare pe tema protestelor din RO, am citit o chestie care mi-a placut: protestele din perspectiva celor care „isi permit un bilet la un spectacol, mananca 3 mese pe zi si scriu mesajele de la un laptop”.
Deocamdata, ma incadrez in cei de mai sus, slava Domnului. Asa ca imi permit si sa fiu bland revoltata de tot ce se intampla in tara de mult timp, de 8, 20 sau chiar mai multi ani, daca imi rascolesc amintirile de pustoaica de 14 ani si le cumulez cu istorisirile parintilor si bunicilor. Imi permit si sa ii comentez de pe margine pe revoltati, sperand in secret ca suparea lor strigata public sa imi rezolve si mie problemele. Imi permit sa ii comentez si pe cei ce ne-au adus unde suntem acum, asteptand sa apara din pamant din iarba verde „tehnocratul” mult invocat, incoruptibil, priceput, loial care sa gaseasca calea dreapta si fara tepi pentru rezolvarea nemultumirile mele.
Nu i-as denigra pe cei ce protesteaza (exclus cei ce distrug!), mai ales din cauza ca nu ii cunosc, nu le cunosc nemultumirile, problemele pentru care se revolta.
Sunt convinsa ca exista manipulari din partea opozitiei pentru a-si acapara „revolutia” si eventualele beneficii care decurg din aceasta. Sunt convinsa ca puterea manipuleaza perceptia noastra asupra „revolutiei”.
Mi-e scarba de „Antenele” cu discursul lor PATETIC la maxim antiPutere.
Mi-e o scarba si mai mare de PSD si posibilitatea sa se intoarca clica lui d’alde Nastase, Iliescu sau tanara speranta Ponta, sa ne fure zambind si impartindu-ne coltuci de paine ca sa nu putem tipa cu gura plina.
Nu-mi place Antonescu!
Dar ce scarba imi este de actuala putere care spala bani si legiuieste in favoarea ei cand si ce are nevoie, care isi promoveaza familiile si slugoi incompetenti in toate directiile, care isi plimba cu nonsalanta pantofii Prada prin noroiul de pe ulita RO.
Cu toata scarba, trebuie sa recunosc ca din cauza hotiilor lor de ani 10 de ani, Ro are nevoie de reforme drastice; cum ar fi cea a reducerii celor ce stau la stat pe banii nostri – din pacate zboara cei ce nu au pile si relatii, raman nepotii incompententi; cum ar fi cea a reducerii salariilor celor ce stau la stat pe bani grei – din pacate s-au redus la profesori si doctori; si uite asa, una cate una, intentiile bune se coloreaza in negru.
Si eu mananc 1, 2, 3 mese pe zi si tot nu-mi trece gustul amar! Scriu mesajele de la laptop si tot mi-e scarba! Merg cam rar la spectacole, cred ca aici e hiba – ne lipseste desteptarea prin cultura, asta e!

Romania in actiune:

Agitatie mare pe strazi si internet, fericirea televiziunilor care de mult nu au mai avut atata fan pentru tavaleala; se-mparte lumea de cand cu viata asta grea: protestatarii, huliganii, pretiosii mai presus de proteste si huliganisme, ultrasii, clasa politica, opozitia si puterea, indiferentii, jandarmii, eu. Imi cer iertare daca pe unii dintre voi i-am omis.
Se „delimiteaza” unii de altii, le e scarba de actiunile celorlalti, le e lehamite, nu agreeaza, ii sustin, se dezic, se contrazic, manipuleaza, declara, declama, reclama, profita, bla bla blaaa …. Un curcubeu de doleante, de la paine la cultura, de la spitale la droguri, torte pe stadioane si libertate, democratie pentru unii, socialism pentru altii, mai mult Salam, mai mult rock, jos Basescu ii uneste; oarecum.
Moment propice pentru promovare; iata cat de buni oratori sunt ei, cat de bine scriu blogarii (uite si la mine!), ce fotografii artistice au facut sau cat de fotogenici sunt, cat de culti, cat de curajosi, cat de indignati, cat de pretiosi, cat de cat, acolo, fiecare. Mai ales in contrast cu cei rai, cei violenti, cei indiferenti, cei lenesi, cei fara de speranta care suntem.
Jos PDL, RPD, USL, PSD, KKMK, UDMR, UNPR, ORCN, TVR, SPP, SSS ETC!

Sighetu Marmației

Am ajuns chiar și la Sighet anul acesta, 12 ore de drum la dus, 12 ore și mai bine de drum la întors, și mâna gheară se făcu – la unii pe volan, la altele pe burtă, prin gropile de pretutindeni ale patriei.
Sara a avut stomatită înainte de plecare, febră mare, bube în gură, nu tu mâncare, cu greu băutură câteva zile, pipi azi la 2 si maine iar la 2, epuizant.
Am uitat cutia cu sandwichuri acasă la plecare, de la colțu străzii și până la Ploiești am bocit de dorul lor, apoi am adormit și m-am trezit un om nou, senină, odihnită, cui îi mai pasă de sandwichuri? – după atâtea zile de stres și nesomn, sandwichurile au pus capac, dar somnul l-a ridicat!

Bunica Mică are 88 de ani și zbârnâie:
Veișoii – Liviu, Tudor și deocamdată piticul deloc pitic! al neamului, noul Dragoș:

Un Nanal și un Culiț vorbesc cu Bunicu, gradina Culului din care am cules mere, Nanalu bea țuică că e bărbat și bea multă că e puternic, plimbare prin urzici si ne-urzici, mama bea apa cu țepi, dar Sara cu ne-țepi, pe Sara o cheama Maria și Cionoiu!
Urdă, caș și pâine bună = kilograme în plus!, la întoarcere îmi pun mâna pe burtă și mângâi și pipăi și am un șoc, Doamne, ce m-am îngrășat la Sighet!, apoi Hm, stai că sunt gravidă!
Gradina Morii, 5 pași pe Solovan, grădina Bunicii, piscina Nanalului, Nanalul Melindei, Ozi nu mai lăta!, pisica surdă cu un ochi verde și unul albastru și cu blana albă ca Albă ca Zăpada!

Am fost la Ocna Sugătag, mulțumim pentru masa familia Vlad, Sara a experimentat viața de câine, mama viața de bunică:
tata s-a bălăcit în piscina sărată:

Am tras o fugă la Săliște, ne-am autoinvitat la plăcintele verișorilor, să nu cumva să plecăm de la Maramureș fără să mâncăm plăcinte, chiar și de post, cu ciuperci sau cu cartofi, după cum vă place.
Aici Războinicul Liviu pe poziții:
Mimi și Tudor ecologiști păstrează planeta verde și plantează un buștean, îmi pare rău că nu am facut poza să vedeți că în 10 minute era deja înverzit-înflorit. Sara încântată plimbă căluții – de plus – prin șatră

Am tras o raită și prin Ieud, așa scurt, din Biserica din Deal până în Biserica din Vale, fără poze, că ăștia nu au WC public în Ieud, iar eu eram sub presiunea vezicii, care era sub presiunea lui bebe.

Apoi pelerinajul anual de la la mormântul lui bunicu, ne tragem în poze, Sara își face nas de puceluș:

La plecare, sub presiunile lui Cristi, am reușit să ne urnim la ora 11, spre mirarea întregului neam care plecase relaxat la treburile lui, cu credința că ne mai găsesc și la 2 după amiază să își ia rămas bun de la noi. Teapă!
După 10 opriri vreau cacaa! – v-am păcălit!, vomit – v-am păcălit și milioane de tiruri am ajuns și acasă ca să dau raportul!

Ploaia de vară la Curtea de Argeş

de-ale Sarei:
nu cacala tata la cacalolu mamei!
la copii iăi și Pinochiuu, le chiesc uiechi de muguiuș
nu pupa tata pe mama mea, nu mâgâia tata pe bebelușu meu!
mama iești panda, Saia ie șifu, tata ie taighes

Şi am fost la Curtea de Arges weekendu trecut, cu ping pongu lui Cristi, am ajuns pe la ora 11 noaptea, ne-a tras o grindină și o ploaie când am ajuns de am stat juma de oră în mașină așteptând vremuri mai bune, când să ieșim – apa pân la glezne, baie la picioare, uscat bacheții lui Cristi cu foenul. Camera mică și supra încălzită, am tras concluzia ca era deasupra bucătăriei de era veșnic mult prea cald. Dimineață, nu era apă, nu era apă în tot orașul de la ploaia de peste noapte și cald cald cald, au avut avarie mare, s-au adunat gunoaiele și au astupat – am aflat după amiaza de la o tanti. Cristi a plecat la ping pong și eu am rămas cu Sara, cu căldura și fără apă. Ne-am târât la Mănăstirea Argeșului, până acolo tarabe cu kitchuri care mai de care mai jenibile, porumb fiert, fructe – mere, pere, pere multe, struguri, tarabe cu ce vechituri mai aveau oamenii prin casă numa bune de vândut – păpuși vechi și muzgurite, cizme mai mult sau mai puțin folosite, proasoape, mărgele, ursuleți de pluș roși de vreme, ceasuri de nu mai ticăie și alte minuni. La poartă 2 lei intrarea adultului, 1 leu copilul, chioșcu cu pâine de la patriarhie și chioșcu cu suveniruri bisericești, lume multă, mașini multe, căldură peste tot.

Baba cu copii: a plecat fata în lume și a lasat-o cu 3 copii, blonzi, îi scoate la cerșit – din ce să îi crească?, ăla micu, în fașă, îl hrănea baba cu biberonu cu lăptic, era drăguț cu fața lui nevinovată, mi-a fost milă când am auzit povestea povestită de o negustoreasă ambulantă altei negustorese ambulante. Și mulți alți cerșetori, mai mulți țigani.
Turiștii făceau poze, am făcut și noi, ne-am relaxat la umbră, Sara s-a bălăcit la butoiul cu apă rece și bună – păi ce, credeți că e fântănă? nuu, e de la canalizare – ne-a destăinuit tanti care ne informase cum de a rămas orașul fără apă.

Și am plecat înapoi, ne-am înarmat cu 4 litri de apă plată pentru spălat și am cărat și apa și Sara care era în grevă și urla de mama focului. Dar între timp sosise apa la robinet, neagră de pământ, dar măcar curgând, de abia seara s-a limpezit cât de cât. Și cald și cald și cald, că jos la restaurant se gătea intensiv, era cheful ping pongiștilor seara și îi așteptau cu bucatele pregătite. Pensiunea restaurant Sârbesc.
A doua zi am fost la Vidraru, rea idee – și mă dusesem acolo plină de amintirile cam șterse din școala generală despre ceva măreț și frumos, când colo înghesuială, soare, cald, miros de pipi și băutură, țărani proști care trebuiau să meargă musai câte 3 unul lângă altul pe trotuarul îngust de juma de metru, apă plină de peturi în baraj, nenea cu barca cu motor ce se dădea în spectacol, vaporașe, nelipsitul porumb fiert și tarabele cu kitchuri, țiganu cu mercedesu, muulte mașini, înghesuială mare.

Am fugit rapid, Sara a adormit instant în mașină, ne-am luat mere bune și ieftine de pe drum, am avut o discuție filozofică despre care dintre noi nu îl iubește pe celălalt destul și am stat o oră cel puțin să trecem de intersecția de la Lujerului.
Și iată-ne în casa noastră fiartă la 32 de grade, adăugând la bagajele nedespachetate de la mare și cele noi de la Curtea de Argeș. Acum ne pregătim de Sighet.

mare 2010

Am fost câteva zile la mare, pentru prima dată, după ani de zile, fără cort.
(Anul trecut am fost cu cortul in Vamă, cu Sara mică de 1 an. A fost foarte bine, chit ca am tras din greu și am plecat cu o durere de spate de la mersul aplecata prin cort, cărat Sara etc. La anu, dacă totul merge bine cu bebe nou, sper sa mergem din nou cu cortul, dar sa ne luam unul mai comod!)
Și să revin în prezent, a fost foarte bine și fără cort, foaarte comod, de apreciat posibilitatea de a te adăposti de soare la orele amiezii, dacă chiar îți dorești asta. Dar lipsea târâtul din cort pe plajă la prima oră, până să se scoale copii, lipsea adormitul în aer liber, lipsea cerul deasupra capului. Nu lipsea buda la îndemână, însă!
Am fost în Venus, n-am mai fost niciodată acolo, plaja foarte faină, apa mică și liniștită: fără valuri – datorită golfulețelor; mie nu îmi plac deloc valurile, îmi este frică și în plus nu pot înnota. Eu eram obisnuită cu marea din Vamă, adâncă, plină de pietre și agitată. Aici, alta viața, minunat de înnotat! Nu mai zic cât de faină marea pentru copii, era plin de copii.
Lucruri faine, în afară de mare: stațiune micuță și nu foarte aglomerată, liniște noaptea, dar și ziua, n-am auzit nici măcar un refren de manea, plaja curată în timpul săptămânii. O bodegă la care mâncam, aproape de plajă, drăguță, curățică, cu toaleta curată și gratuită, cu bănci și mese de lemn (parcă se numea La Foișoare, erau și niște foișoare), cu autoservire, dar și restaurant separat pentru cei mai pretențioși. Și dădeau bon fiscal la orice cumpărai.
Evaziune în floare, în rest, nu vedeai bon, chitanța la nimic; la hotel când am cerut bon pentru banii plătiți s-a uitat o Doamna la noi ca la ciudați și ni l-a dat doar după ce ne-am jurat ca nu le-am furat prosoapele – mă întreb, oare dacă nu le ceream bon, ne lasau sa luam și prosoapele? Altfel, hotel de 2 stele, cam jumulit, destul de curățel, s-au purtat foarte OK, daca ceva nu era în regulă în camera remediau fără probleme (de ex aveam un televizor fără imagine, ni l-au schimbat cum i-am rugat). „Șefu”, cu lanț de aur la gât, pantaloni scurt hawai acompaniați de șlapi, super mercedes (cum mi-a explicat Cristi ca ar fi!)
Pe plajă, șezlongu cu umbreluță, cu 15 lei de luni până joi și cu 20 în weekend; bon/ chitanță – de unde frate, nu vezi că sunt în chiloți – cum a zis Cristi!

Sara ne-a terorizat, a făcut niște scene cu NU VIAAAUUU!! urlete câte o oră dimineața, la prânz și seară.
S-a bucurat de gramada de nisip pe care a găsit-o pe plajă și s-a bălăcit la infinit in apă – asta după ce trecea de intrarea în apă, unde urla că Vinee apaa, nu viaaau! Urma urlatul cu Nu Viaaauu la ieșirea din apă:

a dormit pe plajă la umbră:

și am fost o seară și până în Vamă s-o vedem pe Meri (am avut șansa să o revedem pe Meri cu forța și peste câteva zile):

Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea repede!

sinistratii si micu

Am stat io asa si m-am gandit, cetatenii aia de la Galati, chiar ar merita sa li se ude nitel picioarele.
Ii zic lui Cristi, saracii oameni, uite ce-au patit! si el zice, las, ca de ani de zile ii inunda si nu pun mana sa faca ceva sa nu-i mai loveasca asa de crunt obiceiul asta prost al naturii. Io nu, ca saracii, ce sa faca, daca ploua intr-o zi cat intr-un an, e peste puterile lor. Apoi, hai sa adun niste haine, paturi, ce-oi gasi pe aici prin casa de care pot sa ma lipsesc sa trimitem la sinistrati. Dar cand colo, citesc niste articole, prin diverse ziare, cum viitorii inundati stau si casca gura – ca sa intre bine micu – la jandarmi, pompieri si alti voluntari care cara pamant, saci, sapa, inalta, muncesc din greu de zile intregi pentru niste lenesi; auzi, sa se scumpeasca micu la malul digului, datorita valului de „turisti” galateni care au venit sa vada cum se istovesc altii pentru binele lor.
Pai n-ar trebui aia pusi la munca? Cum era la razboi, fiecare familie trimite un barbat (asa am vazut eu in Mulan!), asa ar trebui si aici, fiecare familie sa trimita 1-2 oameni sa dea o mana de ajutor, mai mult decat sa dea cu parerea pe faleza la un mic, sa se isterizeze ca va fi inundat (asa ii trebuie!) sau sa zica ca statu nu il ajuta. Cum ziceau si cei din comuna care ar urma sa fie inundata controlat, de la „cotu pisicii”, pentru salvarea vizionarului galatean: pai galatenii si-au facut weekendu relaxati, in loc sa puna mana la inaltarea zidului, in timp ce ei isi fac digul fara jandarmi si pompieri.
Si am vazut si in alti ani reportaje din zone inundate, nu doar galatenii se pot lauda cu marea lene; jandarmii inotau prin noroaie, iar localnicii isi innecau amarul in carciumi. Na, ca poate an de an innundati, se da si lenea jos de pe ei!by

povestire lunga despre cum ne-am petrecut Floriile

De Florii am fost in excursie. Chiar si Dumnezeu a iesit putin pana in curte, sa se relaxeze, dar noroc ca nu a stat prea mult!
Sambata, Cristi a avut un concurs de ping-pong la Brasov, iar noi ne-am cazat in asteptarea lui la o pensiune in Sacele, la cateva minute de Brasov.
Pensiunea se numeste Casa Aliz, este micuta, are doar 2 dormitoare, daca vreti un weekend „intim”, o recomand. Noi am cautat ceva micut si linistit, deoarece eram cu copilul. Proprietara nu inchiriaza decat la un singur grup, asa ca fie ca mergeti mai multi, fie ca sunteti numai 2 persoane, veti fi singurii chiriasi.
Casuta construita din barne si din scanduri, peste vechea casa batraneasca, ne-a placut tare mult mie si lui Cristi. Un lucru interesant este ca a fost construita dupa geamuri (care au si ele povestea lor, dar deoarece nu am retinut-o exact, mai bine nu incerc sa scot la suprafata doar crampeie), adica au existat geamurile si pe langa ele s-a proiectat viluta – chiar de catre doamna Mariana Aliz, proprietara, cu pretul unor contre cu arhitectul care nu credea in reusita unei astfel de case.
Toata casa este podita cu dusumea de lemn lacuit, iar scara interioara, tot din lemn lacuit, a fost senzatia zilei pentru Sara, care s-a tarat pe scara in sus si in jos toata Duminica, cand a plouat si nu am putut iesi decat prea putin pe afara.

Si apropos de curte, cam asa era: o parte amenajata parcare pentru maxim 2 masini, despartita printr-o poarta mare de restul curtii, micuta si cocheta, cu peluza inconjurata de strat de flori dintre care prea putine erau inflorite in 27 martie si trotuar din dale mari de piatra, un balansoar intr-un colt si un foisor in alt colt. Un avantaj este ca exista o bucatarie si in curte, cu acces usor, astfel incat poti gati/ incalzi mancare acolo in timp ce pazesti copilul care se joaca la soare. Cred ca vara, cand infloresc trandafirii catarati pe garduri, e foarte fain acolo.

Ah, si Doamna Mariana are o sifonarie, m-am gandit prea tarziu ca trebuia sa fac o poza la sticlele grele de sifon, care acum au cam devenit o raritate, de cand se vinde apa minerala la orice colt, chiar si la buteliile uriase cu gaz. Daca in trecut fusese o afacere profitabila, acum sifonaria mergea doar pentru clientii vechi si fideli, prea putini de altfel ca sa mai fie macar denumita „afacere” – acum este mai mult un hobby. Am cules o poza de pe net cu sifonul:

Din Sacele se ajunge rapid in Brasov si daca iti face placere poti sa haladuiesti si peste dealurile din jur (au si tuburi!), cum am facut si noi Sambata, cand a fost soare si cald si am lenevit pe balansoar si am dormit impreuna cu Sara dupa amiaza.

Duminica insa a a plouat marunt si non-stop, asa ca dupa somnul de dupa amiaza am plecat spre casa.
Dar nu a fost sa ajungem acasa tot Duminica, caci in Predeal ploaia s-a transformat in zapada si ningea de rupea si cu rotile noastre de vara schimbate vineri inainte de plecarea in excursie ne-am dat pe sanius pe serpentine si am storcit fundurile a 2 masini care au avut ghinionul sa se gaseasca in fata noastra, cu botul masinii noastre care a avut si el de suferit serios. Impactul a fost foarte usor, de altfel mergeam foarte incet, Sara dormea si nici nu s-a trezit. Insa prima masina lovita a sarit peste bordura; a 2-a, care se oprise ca sa faca la stanga si care a provocat minidezastrul a avut bara din spate sparta si putin indoita. Noi avem ochiul drept scos dar mai rau a fost ca nu mai mergea caldura defel, iar geamurile se abureau intr-o fractiune de secunda de cand le stergeai.
Am petrecut vreo 2 ore la Politia din Predeal, din vina noastra, caci nu am avut RCA-ul proaspat cu noi, cel vechi expirase vineri si desi il platiseram nu aveam documentul. Asa ca am dat telefoane si emailuri pana cand – multumim din inima celor implicati – am reusit sa obtinem o copie pe faxul politiei, altfel 2000ron amenda ne pastea! Sarei nu prea i-a placut la Politie, a urlat si s-a tavalit pe jos – nu tot timpul, doar din cand in cand.
Dupa episodul Politie am incercat sa plecam acasa, dar nu reuseam sa stergem geamul destul de repede, asa ca am fost primiti de niste cunostine de-ale parintilor din Predeal care ne-au cam tinut in puf. Pana la ei am mers cu geamul deschis, eu stergeam parbrizul cu tot felul de carpe, Cristi cu capul afara pe geam din cand in cand caci nu reuseam sa fac fata vitezei de aburire, iar Sara urla in spate si isi scotea hainele si centurile de siguranta de pe ea.
Nu mai aveam mancare la noi, toate hainele erau aruncate de-a valma in desagi, ca doar urma sa ajungem acasa – nu ne mai erau de trebuinta, si eram prea obositi ca sa mai mergem sa luam ceva de mancare. Insa domnii ne-au dat de mancare (printre care si placinte, miam miam!) si o camera sa dormim. Biata Sara era rupta de oboseala, a dat si cu capul de calorifer iar dupa ce a baut lapticul a vomitat. Bonus a fost o pana de curent, am spalat-o pe intuneric cu apa rece si in camera se facuse deja frig pana cand a pornit curentul din nou. Dar pana dimineata in camera era iar placut si Sara s-a trezit vesela si linistita.
Am plecat spre Bucuresti infofoliti, afara era soare si se topea zapada de 20 de centimetri care se pusese peste noapte, iar geamul nu se mai aburea.
Multe multumiri celor care ne-au ajutat!!by

si cand O M U a invins C O A L I T I A

institutele astea de sondaj, bata-le vina, erau cat pe ce sa ne induca in eroare

Becali e insetat – nu a mai avut motiv sa bea cinci camioane cu sampanie, pana maine lucrurile vor fi foarte clare pentru premierul desemnat Johannis, Nastase isi aminteste cu groaza de povestea cu iepurasul: Romania are nevoie de intelepciune, mie tot imi place Tariceanu dom’le, Geoana e galben si contesta in unanimitate rezultatele alegerilor dupa Mihaela, iti multumesc, dragostea mea!, degeaba chemarea Tribunului a mobilizat exemplar membrii si sustinatorii ca Basescu stia inca de pe mare ca el a fost este si va fi presedintele, tanara speranta Ponta a invatat in sfarsit ca de la putere se fura mai bine decat din opozitie, Dumnezeu nu l-a ajutat pe vorbitorul Antonescu sa reconstruiasca Romania, increderea, economia, institutiile statului, numai lasii cedeaza cand e vorba de ciolan zice Iliescu, simpatizantii PDL s-au miscat pe ritmurile muzicii Gimme hope, lui Geoana sa i-o dam in bot, PNL s-ar putea sa devina partid istoric in urma reconcilierii istorice, obsesia mogulilor, greu, greu si mult!

E un fleac, suntem ciuruiti!

zic ce vreu!

una pe zi

patria noastra de fiecare zi